• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Sambătă , 20 Aprilie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 22 Aprilie , 2019

PS Iustin, 25 de ani de arhierie

În 1994, în 22 martie, la pro­punerea PS Justinian, Sinodul Permanent îl propune pe sta­reţul arhimandrit Iustin Hodea Sfântului Sinod spre a fi ales Arhi-­e­reu-vicar pe seama Eparhiei Mara­mu­reşului şi Sătmarului. La Ve­­­­­­cer­­nia din ajunul zilei de 17 aprilie are loc slujba ipopsifierii săvârşită de ÎPS Bartolomeu Anania, PS Justinian al Maramureşului şi Sătmarului, PS Andrei al Alba Iuliei şi PS Ioan al Oradiei. În Duminica a cincea a Marelui Post, 17 aprilie 1994, este hirotonit episcop la Rohia de un sobor de arhierei, în frunte cu mitropolitul Antonie al Ar­dea­lului, alături de PS Justinian, chi­riarhul locului, ÎPS Bartolomeu al Clujului, PS Andrei al Alba Iuliei, PS Calinic al Argeşului, PS Ioan al Ora­diei, PS Emilian Birdaş Arădeanul.
Acum, după 25 de ani, 17 aprilie 2019, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de arhierie, Preasfințitul Părinte IUSTIN, Episcopului Mara­mu­re­șului și Sătmarului s-a aflat la Mă­năstirea „Sfânta Ana” Rohia, locașul de metanie al Preasfinției Sale.
Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Episcop IUSTIN a adus mulțumire și recunoștință pentru această bine­cuvântată zi și s-a recules la mor­min­tele părinților unde a oficiat Sluj­­ba Parastasului pentru monahia Mag­dalena Hodea - maica după trup, respectiv, pentru Înaltprea­-
sfin­țitul Pă­­rinte Arhiepiscop Justi­nian, pă­rintele duhovnicesc al Prea­sfinției Sale.
De asemenea, începând cu ora 16.00, la Mănăstirea Rohia s-a să­vâr­șit Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite de către Prea­sfințitul Părinte IUSTIN, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la care va asista Înalt­prea­sfin­țitul Pă­rinte ANDREI, Arhiepiscopul Va­du­lui, Feleacului și Clujului și Mi­­tro­­politul Clujului, Maramu­reșului și Sălajului.
Întru mulți ani, Preasfinția Voastră!

Episcopul Meu

Urmaş al Apostolilor, arhiereul îşi duce lupta în Biserică şi prin Bi­serică pentru a-i aduce pe oameni la Hristos. Aceasta este lupta cea bună, jertfa din iubi­re, pentru ca nimeni să nu piar­dă direcţia: mântuirea su­­fle­tu­lui. Orice părinte e părinte prin pli­nirea vocaţiei lui. Asemenea şi arhiereul, părin­tele tuturor se îm­plineşte prin plinirea misiunii lui.
Pen­tru Preasfințitul Iustin, 25 de ani de slujire arhierească se tâlcuiesc în trudire pentru Ade­văr şi râvnă pentru rânduială. Împlineş­te neobosit ceea ce are de împlinit: ctitor de vatră monahală, sfinţitor de cler, ziditor de Cate­drală. Dar zidurile nu ţin viaţa, ci viaţa ţine zidul.
Preasfințitul nostru Iustin, pă­rinte duhovnicesc pentru pă­rin­ţii du­hovni­ceşti, dar şi pen­tru poporul întreg, este ziditor de suflete, şi nu alege: că e monah sau mirean, că ar fi tânăr sau bătrân, copil sau co­pilă, are un cuvânt pentru fiecare. La Liturghie, se roagă cu copiii (Tatăl nostru), la binecuvân­ta­re îi primeşte pe toţi, în predi­că desface cuvântul până l-au aşezat cu toţii în inimă, dăru­ind astfel omului înţelegere. E important
să-ţi cunoşti credin­ţa!
25 de ani de slujire arhierească în Biserică – o constantă luptă şi stăruitoare osteneală pentru Hristos. E dator pentru sufletele păs­toriţilor, şi cu responsabilitate se îngrijeşte de prezenţa în Biserică a fiecăruia. Înălţătoarea Catedrală „Sf. Treime” a numit-o „a tineri­lor”. Îi responsabilizează pentru că ştie că aceasta este „moşteni­rea”. Ei, tinerii, copiii crescuţi în faţa Altarului, aceştia sunt „mâi­nele” noastre. Trăim prin ceea ce am clădit, iar sufletul zidit în Hristos este singurul nemuritor.
Îl iubim pentru râvna pentru tradiţie, duhul Rohiei în care s-a format, dragostea pentru rându­ială, pentru că rânduiala aduce aşezare.
Ştim că nu este odihnă pe pă­mân­tul acesta, mai ales în aceste timpuri ale rătăcirilor de toate fe­­lu­rile, când pare că lumea se ancorează tot mai mult în haos. Aşadar, nici misiunea arhiereului nu se încheie vreodată. Împre­ju­rările sunt po­trivnice  pentru a câş­­tiga netimpul, dar truda nu va rămâne fără plată. Fiecare zi e luptă,  sfinţirea unui preot e conti­nuitate, prin poporul binecredincios Biserica rămâne vie, re­­­s­­­­pon­­­sabilitatea faţă de tineri este o stare împotriva noilor valori sociale care nu mai confirmă nimic din viaţa creştină.
Slujirea arhiereului nu este alta decât ceea esenţial cuprinde  Sf. Apostol Pavel în Epistola întâia către Corinteni: „Căci dacă vestesc Evanghelia, nu-mi este laudă, pentru că stă asupra mea datoria!... deşi sunt liber faţă de toţi, m-am făcut rob tuturor, ca să dobândesc pe cei mai mulţi;...tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii.  Dar toate le fac pentru Evanghelie, ca să fiu părtaş la ea.”  Astfel, activitatea Preasfinției Sale Iustin nu s-a rezumat la viaţa strict ecle­si­astică, ci s-a extins şi asupră vie­ţii culturale, educaţionale, şi so­ciale a cetăţii, conştient fiind că omul evoluează prin educa­ţie şi cultură şi că doar aşa se poate lupta împotriva ignoranţei. Iar „ele­mentara deşteptăciune e o îndatorire. Mai ales pentru un creştin, care trebuie să fie mereu atent la ispite. Iar prostia este o ispită.” (Nicolae Steinhardt).
Viaţa în Biserică a Preasfințitului nostru episcop Iustin poate fi frumos redată prin cuvintele Mo­nahului Nicolae Delarohia pe care atât de mult îl preţuieşte: „Nimic nu e firesc şi totul e de mirare şi minunat. Orice fapt e anti-destin. Orice operă e anti-natură. Orice hotărâre e anti-neant.”
Ne rugăm Bunului Dumnezeu să reverse mulţimea îndurărilor Lui, iar prin iubirea Sa, să înmulţească puterea Preasfințitului nostru epis­cop Iustin ca să împlinească ceea ce are de împlinit: să ducă întreg poporul acasă, la Hristos.
 

Arhim. Dr. Casian Filip, ecleziarhul Catedralei Ortodoxe „Sf. Treime” din Baia Mare
 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.