• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 22 Iunie 2021

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Miercuri , 21 Aprilie , 2021

Proiectul spitalului modular prinde contur

Pandemia de coronavirus a generat o presiune uriașă asupra sistemului medical din România. „Nu mai avem paturi disponibile la ATI” a devenit un avertisment repetat aproape zilnic de autorități. Una dintre soluții o reprezintă spitalele modulare. Iar județul Maramureș va avea, până în toamnă, o astfel de unitate medicală. 

Ceea ce, în urmă cu câteva luni, părea doar un scenariu de film devine încet, dar sigur, realitate și în Maramureș. Proiectul construcției unui spital modular, în zona UPU a Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, prinde contur. La sfârșitul lunii februarie, în cadrul ședinței Consiliului Ju­dețean, a fost aprobată Hotărârea care prevede crearea și dotarea unui spital modular în cadrul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș”. Proiectul va fi implementat prin consolidarea unui parteneriat între Consiliul Județean și Spitalul Județean și se va finanța prin fonduri europene.

Săptămâna trecută, a avut loc o nouă ședință extraordinară a Consiliului Județean Maramureș, în cadrul căreia au fost aprobate două proiecte cu măsuri esențiale pentru îmbunătățirea sistemului medical din Maramureș.
„Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 prin dotarea Spitalului Județean de Urgență «Dr. Constantin Opriș» Baia Mare” este unul dintre proiectele pe care Consiliul Jude­țean le are în vedere pentru creș­terea capacității sistemului me­di­cal din Maramureș, în lupta cu pandemia generată de îmbolnăvirile cu SARS-CoV-2.
Proiectul prevede eficientizarea calității actului medical, scăderea timpului de diagnosticare și tratament, precum și îmbunătățirea serviciilor de asistență medicală, prin dotarea cu echipamente și apara­tură medicală necesare pentru tratamentul pacienților infectați cu COVID-19.
Bugetul proiectului se ridică la valoarea de 15.278.292,05 lei și va fi depus spre finanțare prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
Un alt proiect de o importanță majoră pentru sistemul medical din Maramureș îl reprezintă cel de creare și dotare a unui spital mo­dular în cadrul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare.
Acest proiect a fost depus deja spre finanțare la sfârșitul lunii martie, tot prin Programul Opera­țional Infrastructură Mare, având un buget care se ridică la suma de 14.602.039,93 lei.
Proiectul prevede atât furnizarea și instalarea spitalului modular, cât și achiziționarea echipamentelor ne­ce­sare pentru funcționarea acestui spital, și anume: 20 de paturi spitalizare, 14 sisteme livrare a oxigenului cu umidificator, 14 seringi automate, 4 paturi speciale ATI, 5 aparate ventilație mecanică, un electrocardiograf, două defibrilatoare, două cărucioare de resusci­tare, un ecograf portabil multi­dis­ciplinar, un echipament radiologic mobil și un computer tomograf.

 


Ionel Bogdan, președintele Consi­liului Județean Maramureș, a vorbit, în cadrul conferinței de presă de săptămâna trecută, despre im­portanța adoptării măsurilor necesare pentru îmbunătățirea și eficientizarea sistemului medical de la nivelul județului Maramureș.
„Aceste proiecte sunt importante, deoarece cresc capacitatea Spitalului Județean și ajută la dotarea suplimentară a spitalului. Pentru 2021-2027, avem o serie de pro­iecte importante care vor îmbu­nătăți sistemul medical din Ma­ra­mureș.
În acest moment, am demarat o analiză internă în cadrul Spitalului Județean, astfel încât să iden­tificăm toate problemele care sunt pe fluxurile spitalicești, pe secții și, mai ales, în zona de Primiri Urgențe, în care gradul de așteptare este foarte ridicat și vreau să reducem timpul de așteptare pentru pacienți.
De asemenea, dorim să facem un proiect integrat care să conțină reabilitări pe anumite secțiuni ale spitalului, dotări suplimentare și o digitalizare completă a Spitalului Județean, astfel încât pacienții să beneficieze de un acces cât mai facil la serviciile de sănătate pe care Spitalul Județean le oferă.
În ceea ce privește sănătatea, la nivelul județului Maramureș, mer­gem mai departe cu proiectul de management integrat al unităților spitalicești din județ, astfel încât să eliminăm deficiențele existente în anumite spitale din Maramureș. Trebuie să eficientizăm sistemul de sănătate și trebuie să livrăm servicii medicale de calitate în județ, indiferent de zona și spitalul la care facem referire”, a declarat Ionel Bogdan.

Alexandru Oros, managerul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, a spus că, în toamna acestui an, spitalul modular ar trebui să fie deja instalat și să devină func­țio­nal. Acesta va avea și o compo­nentă de radiologie și va putea fi folosit și după pandemia de coro­na­virus, fiind util în special în zona de Urgență.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.