Prof. univ. dr. Ioan Teodor Stan (1940 - 1998) - un urmaș demn al lui Avram Iancu

Dr. Ion PETROVAI

În anii de gimnaziu am aflat de rezistența în Munții Apuseni, iar pe unii dintre locuitorii acestor plaiuri i-am cunoscut în satul meu natal, Petrova, când veneau în căruțe cu coviltir, cu vase de lemn, spete pentru războiul de țesut sau obiecte de artizanat din lemn, precum ouă vopsite, fluiere ornamentate, figurine și alte obiecte de înfrumusețat locuințele.

În anii de liceu la Satu Mare și în cei de studenție la Cluj, am aflat  de la istorici că locuitorii Maramureșului aveau o oarecare autonomie, asemănătoare cu cea a românilor din Apuseni și Făgăraș, dar această stare socială a fost plătită din greu cu sângele bărbaților luați la oaste de către împărați, cu lacrimile femeilor rămase acasă, uneori văduve.

Înaintând în vârstă și mai ales progresând în ale învățăturii, am aflat multe lucruri despre moți de la unii istorici, precum Nicolae Iorga care scria despre aceștia: „…falnicii, cerbicioșii, neînduplecații noștri, în cari pare că mai trăiește eroismul răbdător și îndărătnic al strămoșilor daci, fruntașii neamurilor dunărene aceia care fugiră de robie prin porțile largi ale morții”^[1].

Cu admirație pentru moți, „poetul pătimirii noastre”, Octavian Goga scria: „Neamul lor vânjos adăpostește singura tradiție de eroism pe care vremea vitregă nu ni l-a putut înfrânge. Cu toată robota lor zilnică acești copii ai codrului și-au menținut dorul de libertate [...] moții sunt Tirolul nostru, pumnul Ardealului”^[2].

Cercetându-le trecutul, am constatat că moții, care s-au școlit de-a lungul vremurilor au păstrat o legătură strânsă cu cei de acasă, ca un semn de iubire față de izvoarele, crângurile, cetina, biserica, mormintele strămoșilor din locurile natale, acestea reprezentând sinteza organică a sufletului celor din Munții Apuseni. Această legătură o constata și Nicolae Iorga când scria: „Cărturarii ce se ivesc între dânșii și trebuie să îi părăsească rămân totuși necontenit cu gândul spre casă, spre văile înguste, spre munții cu suișurile grele spre gospodăriile curate, mulțumiți în sărăcia lor muncitoare”^[3].

Fiii de moți, ajunși oameni cu carte în vremea noastră, în ziua de 19 septembrie 1990, având în frunte bărbați precum academicienii David Prodan și Nicolae Edroiu, pe universitarii Gheorghe Arion, Iustinian Petrescu, Mircea Borcilă, Dumitru Dumitrașcu, simpatizanți ai moților precum episcopul Iustinian Chira Maramureșeanul, actorul Dorel Vișan și mulți alții, au constituit Societatea Cultural-Patriotică AVRAM IANCU, cu sediul în Cluj-Napoca.

Această organizație neguvernamentală s-a reorganizat în anul 1992 și, la inițiativa prof. univ. dr. Ioan Teodor Stan, ales președinte prin votul a 406 de delegați din localitățile Apusenilor, propunea urgentarea finalizării statuii lui Avram Iancu la Cluj-Napoca^[4].

Noul Statut prevedea că Societatea este independentă și apolitică, în componența ei să se găsească moți și simpatizanți ai acestora, să cultive și să apere memoria, cultul și idealurile lui Avram Iancu. Citez din statut: „...ideile și cauzele pentru care au luptat și s-au jertfit moșii și strămoșii noștri, precum și să contribuie la îmbunătățirea vieții economice, sociale și culturale a moților, realizarea comuniunii spirituale, apărarea atributelor sfinte ale românilor, promovarea ideilor de libertate și demnitate națională, respectul și recunoștința pentru faptele înaintașilor”.

În județul Maramureș, existând mulți locuitori originari din Țara Moților, activează o filială a Societății în municipiul Baia Mare (una dintre cele treizeci și șase de filiale și subfiliale din țară), condusă de inginerul Ioan Tuhuțiu.

Patriotul despre care mi-am propus să scriu pentru ca imaginea și faptele sale să nu se piardă  în colbul timpului, este prof. univ. dr. Ioan Teodor Stan.

Profesorul Ioan Teodor Stan s-a născut la 6 martie 1940, în localitatea Sohodol, din județul Alba, într-o familie de buni gospodari, cu o avere de cinci hectare de pământ. Capul familiei, Ioan Stan, zis Duica, întregea venitul familiei îndeleletnicindu-se cu comerțul, iar soția sa, Elena Duru, era casnică și mamă a cinci copii. În familie mai erau și doi bunici. Prima fiică a fost Viorica. Ea a iubit mult școala și a ajuns dăscăliță.  Acesteia i-a urmat Ioan Teodor, dezmierdat Neluțu, care a fost asemenea surorii în ale învățăturii și chiar a depășit-o, ajungând cadru didactic universitar. Celor doi le-au urmat surorile Maria, Elena și Letiția.

Despre Neluțu știu că a mers la șase ani la școala din satul natal, unde a crescut în spirit patriotic stimulat de învățătorul Ioan Danciu și impresionat de poveștile de viață ale bunicului său, Simion. Ciclul gimnazial l-a parcurs îmbrăcat în straie populare, ca fiecare copil de țăran. A urmat Școala Pedagogică din Abrud, unde era și sora sa, Viorica, bucurându-se de dascălii inimoși pe care i-a avut până în 1956, când a devenit învățător. Nu s-a dus la catedră, deoarece la 17 ani era student al Facultății de Filologie din Cluj.

În Cetatea universitară a Ardealului a fost fascinat de marii dascăli ai vremurilor de atunci, ca Emil Petrovici, Romulus Todoran, Mircea Zdrenghea, Gavril Scridon, Onufrie Vințeler, Pompiliu Dumitrașcu.

Din anul întâi de studii, l-au atras sesiunile de comunicări științifice din zilele de marți seara de la Muzeul Literaturii Române din Cluj, patronate de către academicianul Emil Petrovici și prof. univ. dr. docent Ioan Petruț. În ultimii ani de studii, Ioan Teodor Stan a susținut o serie de comunicări pe teme filologice: „Modificări fonetice condiționate”, „Căderea vocalelor reduse”, „Scrisul la slavii răsăriteni”.

La Cluj, studentul a îndrăgit și istoria românilor, pe care o onorau cunoscuți istorici precum David Prodan, Constantin Daicovici, Ștefan Pascu.

După absolvirea facultății, în anul 1962, a fost repartizat profesor la Liceul Nr. 2 din Oradea, unde a întâlnit-o pe tânăra dăscăliță Veturia Dărăban, originară din satul bihorean Vintere, alături de care și-a întemeiat o familie.  

Datorită preocupărilor științifice, în anul 1965, grație profesorului universitar Romulus Todoran, a concurat pentru un post de preparator la facultatea pe care a absolvit-o.

Între timp, familia s-a întregit cu un urmaș, Lucian Horea; tinerii dascăli s-au confruntat cu nenumărate greutăți, pe care le-au înfruntat cu mult curaj. Totuși, cu eforturi deosebite, au reușit să devină proprietarii unui apartament, în cartierul Grigorescu, din municipiul Cluj-Napoca. Fiul a absolvit liceul și apoi facultatea de medicină. Și el a participat la manifestările asociației pe care a condus-o părintele său, în calitate de președinte. Academicianul Ștefan Pascu este ales președinte de onoare.

Căderea regimului comunist l-a găsit pe Ioan Teodor Stan dascăl și om de știință, dar și fiu de moț, care se consideră dator să-i sprijine pe cei ce-i știe „... oameni rezistenți, tenace și harnici, isteți și cu un suflet de aur pentru oricine ce trece pragul cu gânduri bune și curate, gata să-și împartă cu acesta brușul de mămăligă ori lingura de lapte”. Cel ridicat din rândul moților le spune confraților convingerea sa și un dureros adevăr pe care foștii stăpânitori nu îl recunosc deși știu cum „cu aurul din Munții Apuseni s-au ridicat cele trei capitale europene: Roma, Viena, Budapesta”.

La chemarea Societății Cultural-Patriotice „Avram Iancu”, în ziua de 4 aprilie 1992, 406 moți din 63 de sate au fost prezenți în sala mare a Casei Universitarilor din Cluj-Napoca. Cu această ocazie, noul președinte al societății  Ioan Teodor Stan a adăugat statutului noi prevederi, între care cea mai importantă mi se pare realizarea „...comuniunii spirituale a moților de pretutindeni, adică din țară și din diaspora”.

Echipa condusă de moțul Ioan Teodor Stan a început să obțină realizări notabile în cadrul filialelor și subfilialelor asociației. Din echipă a făcut parte și maramureșeanul Gheorghe Chindriș, doctor inginer în minerit, care trecând Oceanul Atlantic a animat comunitățile românești să participe la acțiuni cultural-patriotice și să-l omagieze pe Avram Iancu, prin ridicarea unui bust.

În ziua de luni, 2 februarie 1998, ora 21.00, profesorul Ioan Teodor Stan și-a pierdut viața în urma unui accident de mașină, în satul Inoc (comuna Unirea), lăsând în urmă o impresionantă mișcare cultural-patriotică, realizatoare a unor însemnate borne ale românismului, ca o continuare a idealurilor Craiului Munților, românul instruit care a gândit europenește și creștinește cu două veacuri în urmă.

Decesul fulgerător al lui Ioan Teodor Stan a îndurerat lumea moților, pe multe personalități marcante din Transilvania și nu numai. Pot desprinde din lucrarea „Ioan Teodor Stan un mare patriot” (Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2023) gândurile și aprecierile față de cel trecut în eternitate exprimate de către I.P.S. Bartolomeu Anania Mitropolitul Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, academicianul Ion Pop, Gheorghe Funar primarul municipiului Cluj-Napoca, universitarii Mircea Muthu, Crișan Mircioiu, Dumitru Protase, artistul Dumitru Fărcaș, gazetarii Constantin Mustață, Michaela Bocu, generalul Ioan Cioară, colonelul dr. Vasile Tutula și lista poate continua. Este numit, printre altele, „tribunul”, „patriotul în acțiune”, „dascălul dedicat”, „profesor model”, „activ om al cetății”, „om din Țara cu stejari”, „bun român”, „omul interesului național”, „crăiuc al Iancului”, „urmaș al lui Avram Iancu”.

Nu pot încheia fără a întări că Țara Moților nu-și poate închide Cartea de Aur fără a nu-l pomeni la loc de cinste pe Ioan Teodor Stan, un mare patriot român.

Pentru a susține opiniile despre Ioan Teodor Stan, redau câteva fragmente din textele celor care au scris despre marele patriot:

 „Profesorul Ioan Teodor Stan a fost întâi de toate un om de omenie, un om fundamental de treabă, un om cu suflet sănătos, deschis, un om luminos, luminos la minte, luminos la simțire, un om pe care-l simțeai întotdeauna foarte apropiat. Nu cunosc pe cineva din preajma noastră, dintre zidurile Facultății de litere din acest oraș, care să nu se fi bucurat de o vorbă bună din partea lui, de o încurajare, de un cuvânt de înțelegere, și nu cunosc un altul care să se fi implicat în ceea ce înseamnă viața Cetății, poate cu cele mai dificile, cele mai delicate probleme uneori.

Vremurile pe care le trăim au descurajat pe unii din a se angaja într-o viață publică. Ioan Teodor Stan a avut acest curaj, a avut curajul de a ieși între ai săi, în primul rând între moții săi, dar nu numai între moții săi, ci între cetățenii acestui oraș, între cetățenii acestei țări. A avut, de fapt, în personalitatea lui ceva din rădăcinile de acasă, a avut ceva din statura aceasta înaltă, frumoasă, sănătoasă, viguroasă și fizic și spiritual, pe care acest pământ al nostru l-a hrănit” (academician Ion Pop).

„Statura lui înaltă de moț voinic, de trunchi zdravăn, sufletul său înalt, conștiința sa limpede, vocea sa tăioasă și, repet, inima sa largă și străbătătoare ca un clopot vor călăuzi generațiile de azi și generațiile viitoare prin iubirea aceasta pentru Transilvania, pentru acest pământ ardelean, de a-l păstra la nevoie și mai presus de toate, de a-l ruga pe Dumnezeu să ne țină sănătoși îndelungată vreme pe el, ca stăpâni dintotdeauna” (I. P. P. Bartolomeu Valeriu Anania, Arhiepiscopul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului și Clujului).

„Patriotul în acțiune Ioan Teodor Stan era împătimit de istoria neamului său, de istoria zbuciumată a Ardealului și de personalitatea marelui tribun Avram Iancu” (general de brigadă Ioan Cioară, comandantul Armatei a IV-a Transilvania).

„Ioan Teodor Stan a atras o mulțime de oameni de toate profesiile, de toate vârstele, pe majoritatea locuitorilor Munților Apuseni, ținta sufletului său, după îndemnul vieții celui în  numele și întru cinstirea căruia a înființat o asociație pe care a slujit-o până la moarte” (Valer Chioreanu, redactor-șef adjunct la Adevărul de Cluj).

„L-am cunoscut și am avut o foarte bună colaborare în calitate de primar cu președintele Societății Avram Iancu, împreună cu colegii din conducerea acestei societăți, am pus la cale planuri multe, unele s-au înfăptuit, altele nădăjduim că le vor îndeplini pentru noi românii. Profesorul Stan a intrat în istoria orașului și nu numai în istoria orașului din anii trecuți, fiind în viață atunci, când a pus umărul și este unul dintre cei care au făcut posibilă realizarea statuii lui Avram Iancu în piața care îi poartă numele eroului nostru național” (Gheorghe Funar, primarul municipiului Cluj-Napoca).

„Mari și mărețe i-au fost gândurile - idealurile lui Ioan Teodor Stan, dar  prea scurt timpul pentru a le realiza pe toate. În cadrul Societății Avram Iancu - vrednicul ei președinte - dorea legi drepte, îmbunătățirea vieții Moțului. Model de adevărat patriotism, de dăruire profesională, dascăl de cuget și simțire românească. Noi, moții, am pierdut un mare apărător al drepturilor. Un luptător până la sacrificiu. O viață de om pusă în slujba binelui, frumosului, a semenilor săi. Omul născut să se sacrifice pentru alții. Ce frumos este să lăsăm actele frumoase pe nisipul timpului (...) . Ioan Teodor Stan a lăsat o pildă luminoasă și s-a învrednicit de nemurire în sufletele noastre ale tuturor celor care l-am cunoscut, stimat, prețuit pentru virtuțile alese cu care a fost înzestrat și marea sa omenie. De acum sufletul lui va fi mai aproape de cel al Craiului Munților, Avram Iancu, ale cărui idealuri i-au călăuzit în permanență pașii vieții.” (preot iconom stavropor Eugen Goia, Sohodol).

Schiță de portret

În amintirea moțului patriot, demn urmaș al eroului național Avram Iancu, prof. univ. dr. IOAN TEODOR STAN

Gânduri către Avram  Iancu în amintirea moțului patriot Ioan Teodor Stan

Din hărnicie, cumpătare și mai ales dintr-o îndelungată răbdare

S-a închegat, în taină, istoria și avuția spirituală  a seminției tale

Iancule Avram, fecior de moț din neam statornic, luminos și tare,

Care nu și-a vândut  crezul, ca Iuda, pe ispititoare treizeci de parale.

Averea  părinților tăi și cutezanța,  la școli de rang înalt te-au dus

Iar tu, viețuind creștinește, luptat-ai pentru a nației române luminare,

Ca visul românilor să nu cunoască niciodată pământesc apus,

Ci să devină izbândă, prin luptă, nu din norocoasă întâmplare.

Bărbatule viteaz, drept, bun și cu cei care neamul tău îl dușmănesc,

Ți-ai chemat vrășmașii la frăție și pentru lumeasca slobozire

Din lanțul stăpânilor pe care toți vitejii lumii niciodată nu îl îndrăgesc

Fiindcă iubesc libertatea, nu trecătoarea și ispititoarea vremii mărire.

Crăișorule, care toată viața ta ars-ai pentru neam, libertate și țară

Și ai chemat obidiții la luptă pentru a dăinui și, mai ales, a renaște

Pentru a trăi o viață meritată, demnă, dulce și nu tot timpul amară

Luminată de rodul muncii care știm că pe oricare om îl împlinește.

Despre toți eroii neamului coborâtori din neînfricații daci

Și din romanii drepți făuritori de legi dăinuitoare și luminate datini,

Au scris de toate cărturarii, în arta slovei făurite mari dibaci,

Așezând în cuvinte adevărul, dar și erori izvorâte din patimi.

Trecut-au două veacuri de când în neamul românesc ai apărut

Să-l faci să înțeleagă, cum în Europa, libertatea omului înflorește

Și ca un apostol destoinic și luminat, o cale a izbânzii ai văzut

Spre tărâmul  libertății unde peste tot adevărul  în toate domnește.

Acum toți condeierii care doresc să îți facă un portret  abisal

Trebuie să cerceteze temeinic istoria lumii și bine să o înțeleagă

Și că a fi erou nu-i lucru simplu,  la îndemâna oricui, și nici ceva banal

Ci  luptător jertfelnic  pentru  poporul tău și țara dragă.

Iancule, insuflă-ne măreț duhul tău profetic  și nou

Să ne schimbăm în bine în veacul nostru vatra milenară

Și pătrunși de al vremurilor eroice cu viu și secular ecou,

Să ne facem viața luminoasă și nu o nesfârșită  povară.

Să ne deșteptăm cum ne povățuiește în imn Andrei Mureșanu

Și să nu dăm ușor onoarea pe un seducător și trecător trai bun,

Să nu ne ademenească avuțiile, nemunca și mai ales banu,

Așa cum toate cărțile creștine, celor ce le citesc,  povețe le spun!