Curs valutar
Euro
Dolar american
Lira sterlină
Forint unguresc
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii



O carte despre Ștefan Zugravu Șișeșteanu
Prof. Pamfil Bilțiu
Neobositul cercetător Gavril Babiciu, către finele anului trecut, a ieșit în public cu o nouă carte, în care tratează o personalitate din satul lui de baștină - Șișești - Ștefan Zugravu Șișeșteanu, despre care s-a scris, dar autorul are meritul de a fi realizat o cercetare monografică.
Autorul pornește de la o deviză care ar trebui să stea alături de mulți cercetători: „Suntem datori să ne omagiem și să valorificăm personalitățile trecutului, mai ales cele locale, cu care se mândresc fiii satelor lor.” Drept urmare, autorul și-a ales o personalitate locală, marcantă, care de multă vreme trebuia tratată la adevărata ei complexitate, în care se contopesc, deopotrivă, pictorul de biserici de un remarcabil talent, pictorul de icoane neîntrecut, care pe această linie ne-a lăsat o zestre de inimaginabilă valoare, la care se adaugă copistul de manuscrise legate de istoria vieții spirituale, dar și cantorul bisericesc de vocație, laturi prin care se dovedește logodit pe viață cu credința străbună pe care a slujit-o cu un devotament deosebit.
Ceea ce caracterizează truda autorului pe linie de cercetare este investigarea minuțioasă care ne face să credem că s-a străduit să nu-i scape nimic din viața și activitatea acestei personalități șișeștene. Autorul reproduce multe amănunte, dar semnificative în relevarea complexității personalității cercetate.
După ce în partea introductivă reproduce opiniile unor cercetători referitoare mai ales la două laturi ale activității sale, cea de pictor de biserici și copist de manuscrise religioase, autorul investighează minuțios biografia lui Ștefan Zugravu, urmărind prin ea identitatea diacului local.
Partea de investigație a lucrării o reprezintă activitatea de bază a acestei personalități, cea de pictor de biserici, pe care s-a străduit s-o cerceteze complet. Același accent pune autorul pe investigarea detaliată a activității de iconar, remarcând talentul lui deosebit, ilustrându-l prin reproducerea icoanelor realizate. Capătă importanță în lucrare activitatea de copist a diacului Ștefan Zugravu. Sunt enumerate cele patru manuscrise „Învățătură creștinească”, copiată la 1769, „Cazanie pentru viața și mucenicia Sf. Climen și altor sfinți”, copiată la 1781, „Cărticica manuscris”, copiată la 1809, și „Propovedanie”, copiată la 1770. Autorul dă numele locurilor unde se găsesc și constată unele erori comise de cercetătorii anteriori.
Într-un alt capitol, autorul tratează o temă interesantă – continuitatea în credință a șișeștenilor – dovedită prin cultura religioasă și copierii de cărți liturgice de către Ștefan Zugravu Șișeșteanul.
Autorul înscrie merite și prin anexe care privesc alfabetul limbii slave vechi, la care se adaugă postfața semnată de Mihai Covaci, importantă prin bogăția informației, urmată de bibliografia legată de această personalitate.
Un merit aparte al autorului este reproducerea iconografiei care ilustrează laturile de bază ale lui Ștefan, în condiții grafice ireproșabile. Având vechi state în domeniul cercetării, autorul pledează pentru o documentare temeinică, care cercetează atât documentele primare, cât și cele bibliografice, care să-i asigure investigația monografică. De subliniat reproducerea de mențiuni și inscripții, unele de pe acte de stare civilă, altele scrise de autor pe picturile sau icoanele sale. Autorul cărții se dovedește un priceput lector al acestora, cu toate dificultățile întâmpinate în transliterarea lor.
Autorul face referiri interesante asupra subiectelor scenelor pictate, cu accentul pus pe studierea compozițiilor artistului. Se străduiește în a da importanța cuvenită localizării cu exactitate a picturilor sale religioase. Consideră importantă această străduință, având în vedere că nu există un studiu pertinent și complet privind pictura realizată de Ștefan Zugravu. Este de părere că multe dintre picturi așteaptă expertiza unor specialiști. Să adăugăm un merit al autorului, acela de a reproduce icoanele restaurate de Mihai Covaci ale lui Ștefan, redându-le astfel valoarea lor artistică integrală.
Referitor la manuscrisele copiate constatăm că, deși nu redă textele, ele sunt descrise și sunt reproduse pagini cuprinzând ilustrații, poezii populare, unele dedicate șișeștenilor. Autorul reproduce și file din documente, unele din matricola Parohiei Șișești, scrise de Ștefan Zugravu, care completează activitatea lui scriitoricească.
Constată că anumite părți din manuscrisul „Învățătură creștinească” sunt scrise de o altă mână. În accepția autorului, valoarea artistică a operei lui Ștefan se înscrie în curentele inovatoare ale vremii, ea fiind o dovadă a păstrării moștenirii culturale a șișeștenilor.
Mihai Covaci, în postfața sa, menționează că, „deși fără studii de specialitate, Ștefan posedă o cultură vizuală solidă, cunoașterea riguroasă a iconografiei ortodoxe și un instinct artistic autentic. El redă cu precizie locurile unde se găsesc lucrările sale. Stilistic este un reprezentant al sintezei post bizantine din Transilvania, cu trăsături personale clare, influențele barocului apusean fiind filtrate printr-o sensibilitate personală. Un element notabil al creației sale este unitatea cromatică și simbolică.”
O carte izbutită, bine documentată și scrisă cu multă pasiune pentru personalitatea investigată, pentru care autorul merită felicitări.





