Muscand cu litera

M-am hotarat sa revin la scris exact in momentul in care ultimii mei doi cititori au dat cu basca in pamant, de nervi. Unul este tipograful care verifica aceasta pagina, iar celalalt e domnul Chirila din cartierul Sasar, un pensionar ce a pierdut bani pariind pe acest moment. Fiind pregatit mental si aproape convins ca nimeni nu mi-a observat absenta, cu exceptia lui Florescu, care face glume pe seama mea, nu ma voi sfii sa va expun planurile mele editoriale: vreau sa scriu carti, sa citesc multe etichete de pe inghetata cu fistic si sa ma dezlantui saptamanal. Neobisnuiti cu noul, cei din redactie au facut gestul acela cu degetul la tampla, cativa m-au batut usurel cu compatimire pe spate, iar Nelu Botis mi-a aplicat, de drag, un croseu in ficat, el fiind probabil reprezentatul sindicatului. De altfel, dupa cum vedeti, spatiul acestei rubrici a fost micsorat, pe motiv sa nu ma surmenez, iar spotul de jos vor sa-l vanda ca reclama, eu fiind un produs de muzeu. Am fost chiar amenintat ca daca nu produc texte serioase o sa am voie sa scriu doar numele si titlul. In fine, cum ii cresti, asa ii ai. Ma voi conforma. Iata, vechi, dar bun: Un tip bate la poarta unei case. Un caine se ridica in 2 picioare si-i spune: - Stapanul nu e acasa! Tipul lesina de spaima. Cand isi revine, il intreaba pe caine: - Pai, daca esti caine, de ce nu latri? - N-am vrut sa va sperii! In aceste zile turbate, un caine era tot ce imi lipsea. Matusica lui Nastase concureaza Loteria lui Copos, Tariceanu joaca la Bursa pe ponturi si nimanui nu-i pasa, iar nici DIPu’ nu se simte prea bine. E o mazga canina ce se ridica in picioare si ne-a cerut sa o urmam, iar acum nemernicii sunt pusi in fund de presa si aratati cat sunt de perversi, lingandu-se. Dar nu e vorba doar de politicieni. O lume a justitiei, in care sentintele se dau si in urma sfaturilor-presiune ale sefilor si in care amantele se muta de colo-colo. O dinamoviada a Politiei, in care rezisti doar daca te guduri si esti acoperit in orice magarie, daca stii sa cotizezi nucleelor de putere. O nebunie administrativa, cu concursuri jenante in care nu crede nimeni, cu un „ham-ham” rostit doar in maghiara. Si cate si mai cate. A sosit vremea sa las inghetata si sa pun din nou mana pe bata, pentru a plezni peste bot aratarea paroasa ce n-a incetat a se ridica. Aport, miseilor! Dan PARCALAB

dan@gazetademaramures.ro