Monografia satului Copalnic-Mănăștur, o lucrare de nota 10

Copalnic-Mănăștur este un sat cu un grad mare de atracție pentru oameni cu statute diferite, dar mai ales pentru intelectuali. Acum și-a găsit din nou oameni de valoare care să reflecte viața satului. Cei doi soți, Mărioara și Ioan Bota, au purces la această lucrare, o monografie a satului. Pentru realizarea ei au lucrat ani mulți, au cules foarte mult material, au selectat și i-au dat această formă de scriere monografică pentru sat, nu pentru comună. Primăria a fost receptivă, și-a luat sarcina de a plăti costurile. Lucrarea va fi lansată la sfârșitul lunii. De menționat că Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” a ajutat la realizarea acestui proiect deosebit pentru o comunitate mică, dar cu oameni mari.

Avem de-a face cu o lucrare valoroasă, complexă, interdisciplinară și cuprinzătoare, care își propune și reușește să documenteze identitatea, istoria și specificul unei așezări, care astăzi marchează 620 de ani de la prima atestare în documentele istorice. Ea este elaborată de doi distinși intelectuali care nu au lăsat timpul nici să-i doboare, nici să treacă pe lângă dânșii, ci, dimpotrivă, s-au înălțat cu demnitate și pasiune deasupra lui, ba mai mult l-au pus să lucreze în favoarea lor, dar, mai presus de toate, l-au pus să lucreze în favoarea acestei minunate comunități care este Copalnicul-Mănăștur, de apartenența căreia sunt mândri și ai cărei fii se consideră. Este vorba despre o familie care și-a dedicat – ca mulți alți intelectuali ai locului – inteligența, capacitatea creatoare și puterea de muncă acestei comunități, punând cu generozitate umărul la prosperitatea ei spirituală, educând, instruind și formând zeci și zeci de generații de copii, investind în ei simțăminte nobile, iubire de țară și de adevăr. Prin această superbă monografie, soții Bota eternizează localitatea Copalnic-Mănăștur, oferindu-i o aleasă carte de identitate care dezvăluie lumii ce oameni de aleasă distincție au viețuit și viețuiesc aici, ce istorie exemplară au avut și cum, prin muncă, dragoste de vatra străbună, prin iubire de aproapele și prin credință, au depășit dificultăți majore, făcând cu succes față tăvălugului existențial, în fața căruia nu au îngenuncheat niciodată.

„Copalnicul-Mănăștur, cu rădăcini adânci în pământul Maramureșului, cu un univers spiritual complex, cu o istorie care merită descoperită și cu o identitate care trebuie păstrată, se înfățișează în această lucrare nu doar ca o așezare rurală oarecare, ci ca un organism viu, crescut din memorie, tradiție și trudă omenească. Cititorul va descoperi aici componentele fundamentale ale unei monografii complete: de la așezarea geografică și cadrul natural, de la relief, climă și hidrografie, până la organizarea socială, viața economică, ocupațiile tradiționale, biserica, învățământul, cultura, sportul, sănătatea, onomastica, demografia, elementele de folclor și limbaj popular, administrația. 

Un alt capitol important al lucrării se referă la populația așezării. Aici cititorul va face cunoștință cu principalele familii ale Copalnicului-Mănăștur, cu evoluția demografică și a ocupațiilor, autorii evidențiind specificul relațiilor interumane.

Fideli dictonului Nihil sine deo, autorii se ocupă pe larg de viața spirituală a Copalnicului-Mănăștur, prezentând-o în contextul confesional și cultural al Transilvaniei, începând cu secolul al XVI-lea. Sunt amintite date despre ridicarea lăcașurilor de cult ortodoxe și greco-catolice, se pune în evidență spiritul ecumenic care domnește la nivel de comunitate și se accentuează rolul Bisericii în dezvoltarea și afirmarea spirituală a acesteia.

Școlii, ca factor determinant în dezvoltarea socioeconomică și cultural-spirituală a comunității, i se acordă un spațiu generos în monografia soților Bota, Domniile Lor înseși fiind exponenți de mare valoare și prestigiu ai învățământului românesc, care au educat nenumărate generații de copii –  doamna Mărioara Bota, ca învățătoare, servind învățământul aproape patruzeci de ani, dintre care treizeci și doi în Copalnic-Mănăștur, iar domnul Ioan Bota ca profesor de limba și literatura franceză timp de patruzeci și cinci de ani și director coordonator conducând destinele școlii din comuna Copalnic-Mănăștur timp de aproape douăzeci de ani cu realizări dintre cele mai semnificative.

Cu o astfel de zestre intelectuală, nu este de mirare că în Copalnic s-a desfășurat o activitate meritorie în plan cultural, plasată inițial sub semnul ASTREI (Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român), care avea în zonă despărțăminte deosebit de active: Șomcuta Mare, din anul 1869, Lăpușul Unguresc – azi Târgu Lăpuș –, din 1908 și Copalnic-Mănăștur, din 1921). Din monografie reiese că au aderat la Asociațiune toți intelectualii Copalnicului-Mănăștur (preoți, dascăli, contabili, medici etc.), implicându-se cu responsabilitate în organizarea unor multiple acțiuni cu caracter cultural-educativ, precum: înființarea de biblioteci, șezători literare, cursuri de alfabetizare, serbări, spectacole de teatru, proiecții de filme etc. Este exemplară activitatea corală desfășurată în Copalnic-Mănăștur, primul spectacol coral organizându-se aici în anul 1901, sub conducerea lui Teodor Medan, căruia i-au succedat o serie de inimoși și talentați dirijori: Gheorghe Vancu, Valeriu Bărbos, Teodor Pașca Gheorghe Vălean, Vasile Pop, Marioara Bota, preot Marius-Alexandru Lazăr, Aurel Bolbos, Ionuț-Liviu Pașca. Corul din Copalnic-Mănăștur, care în anul 2026 va sărbători 125 de ani de activitate, a fost invitat la numeroase manifestări artistice în județ și în țară, obținând numeroase premii și fiind un invitat permanent al Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă de la Sighetu Marmației, unde, la fiecare ediție, a fost inclus în programul spectacolului de gală. E de menționat faptul că la Concursul Județean al Formațiilor Corale, ediția a IX-a, anul 1974, formația corală a Copalnicului-Mănăștur, condusă atunci de coautoarea monografiei de față (care i-a fost timp de aproape douăzeci de ani dirijoare), a ocupat locul III”, a arătat printre altele dr. Ștefan Vișovan, în prefața monografiei.

La rândul său, Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene, a transmis un mesaj de susținere și prețuire.

„În universul cărților tipărite distingem două categorii specifice ale genezei și rolului acestora. Pe de o parte avem registrul ficțional, marcat mai ales de literatură, iar pe de altă parte cel nonficțional, unde intră tratatele științifice din toate domeniile și celelalte lucrări care redau realitatea (istorii, convenții, crestomații, evidențe diverse, note de constatare, clasificări sistemice ș.a.m.d.). Din rândul acestei categorii un rol uriaș au căpătat în timp lucrările cu conținut monografic, iar ca o constatare încărcată de semnificații să reținem că genul și-a exersat începuturile la noi, la români, prin monografierea universului rural. (Vezi capitolul special din istoriile românești referitoare la Școala Sociologică de la București și rolul acesteia în opera de cercetare a evoluțiilor satelor noastre atât ca vedere de ansamblu, cât și ca extracție documentară, necesare în legitimarea trecutului și certificarea racordurilor prezentului cu un viitor cognoscibil și prognozabil!)

Lucrarea de față, operă de căpătâi a autorilor Mărioara și Ioan Bota, intră pe bună dreptate în rândul operelor de valoare ce reflectă realitatea unui sat în toate perspectivele sale diacronice. Am studiat-o meticulos și atent la detalii, în primul rând datorită universului circumscris, căci în aria mea personală de contacte transilvane satul Copalnic-Mănăștur se situează printre așezările cu cele mai multe „cunoștințe” și, în plus, am descoperit în timp că această vatră românească binecuvântată de Dumnezeu cu toate cele la superlativ, deține recordul la gradul său practic de atracție antropotropică. Altfel spus, ne găsim în fața unui topos în care din rândul exponenților antropos-ului îți produce o mare mirare cum au putut gravita spre «aici», spre acest univers magic, alese și rafinate spirite în perioadele lor de excelentă rodire. Iar autorii cărții au reliefat de fiecare dată recenta «stare excepțională», punctând cu relevanță astfel de «orizonturi de relație». 

Fără niciun alt scop decât cel pur apreciativ așez efortul din ultimii 15-20 de ani al autorilor Mărioara și Ioan Bota de la Copalnic-Mănăștur în șirul „urmașilor” monografismului românesc autentic, din stirpea lui Dimitrie Gusti, Henri Stahl, Anton Golopenția, Mihai Pop maramureșeanul, Sanda Golopenția ș.a., căci atât structura lucrării cât și stilul scormonirii arhivelor și «realităților ascunse», îi apropie pe cei de lângă noi de clasicii din «vitrina neamului». Iar dacă Școala Sociologică de la București a fost una de „atelier” (cum o clasifică Ilie Bădescu și Zoltan Rostaș), tot «atelier» constituie și Casa Bota din Copalnic-Mănăștur, unde materialele adunate  spre acest scop nobil demonstrează că aici s-a derulat o «campanie» precum cele de la Drăguș, Fundul Moldovei sau Cornova. Mai mult decât atât, am putut constata că și satul, de la primar și preoți și până la ultimul gospodar, au simțit că lângă ei și pentru ei, se desfășoară o acțiune specială, menită să pună în valoare «conștiința de NOI», sentiment dominant de apartenență la un spațiu și bun simbolic de folosință obștească îndelungată, în care valorile, de la cele rituale și până la cele pragmatic-sociale, constituie adevăratele «linii de hotar».

În aceiași ultimi douăzeci de ani, de când s-au angajat la această «odisee» Mărioara și Ioan Bota, subsemnatul a parcurs cu acribie metodică câteva sute de monografii de așezări românești din toate spațiile în care limba română ne unește determinant. Astfel am putut observa că dobândesc adevărată valoare acele «cărți de identitate» locală care țin în echilibru naționalul, regionalul și localul, trecutul dureros și oamenii maiestuoși, evoluțiile și revoluțiile, crezul și dragostea de glie ș.a.m.d. Din această perspectivă multidisciplinară și plurivalentă bibliologic și axiologic, îndrăznesc să afirm că avem în față o lucrare cu adevărat «monografică», iar stilul cercetării și redării ne duc încă o dată la concluzia că lucrările genului biruie timpul îmbrățișându-l cu dragoste și pasiune”, a spus dr. Teodor Ardelean, în postfața lucrării.