Mondo cane

Terorismul este definit de Enciclopedia Britanică drept „folosirea siste­matică a violenței pentru a crea un climat general de teamă în rândul populației astfel încât să se obțină o schimbare politică”.

Într-o fatwa (întrunire în care se fac amenințări publice cu moartea) din 1996, Osama bin Laden a declarat război Statelor Unite ale Americii, chemând musulmanii la jihad sau război sfânt. Amenințările radicalului saudit aveau să fie puse rapid în practică, printr-o serie de atacuri care au culminat cu atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001. În acea zi, 19 fundamentaliști islamici au ales să devină şahizi, martiri ai războiului sfânt. Trei mii de civili au fost uciși, ceea ce l-a determinat pe președintele George W. Bush să proclame un război global împotriva terorismului. Printr-o ciudată ironie, retorica lui Bush o oglindea pe cea a fundamentaliștilor: războiul împotriva terorismului era prezentat ca o luptă totală a binelui contra răului, la fel cum jihadul proclamat de bin Laden era văzut de adepții săi ca un război sfânt împotriva răului reprezentat de „cruciaţi” şi „sionişti”.

Așadar, terorismul islamic este strâns legat de islamul politic. Dincolo de anumite nuanțe şi diferențe de abordare ale diferitelor organizaţii şi grupări, scopul final al islamului politic este înlocuirea statului „occidentalizat” actual cu unul islamic guvernat de codul islamic de legi, sharia. Militanții radicali cred că acest lucru se poate atinge prin lupta armată: un război sfânt, în numele lui Dumnezeu.

Conceptul de jihad a luat naştere odată cu Islamul; fundamentaliștii asociați cu/sau inspiraţi de Al Qaida nu au făcut decât să deturneze acest concept. Ar fi greşit să ne închipuim, însă, că militantismul religios se limitează la islam sau că războiul sfânt s-a dezvoltat doar în cadrul acestei religii. Încă înainte de apariția marilor civilizații şi religii ale lumii, sacrul a fost asociat cu războiul. Mircea Eliade vorbește despre confrerii războinice care au dat numele lor, „lupi”, mai multor populații indo-europene, între care şi dacii. „Faptul că un popor îşi trage denumirea etnică de la numele unui animal are întotdeauna o semnificație religioasă”. Semnificația religioasă arhaică - atrage atenția Eliade - ține de transformarea rituală a război­nicilor în fiare, de atingerea unei stări de furor heroicus, care nu numai că îi făcea să îşi piardă legăturile cu uma­nitatea, dar, mai important, asi­gura comuniunea cu zeul-animal-vânător. Grupurile de astfel de tineri război­nici, numite „lupi”, fie au cucerit populații sedentare, fie şi-au impus dominația asupra unor populații din cadrul cărora proveneau, devenind clasa conducătoare şi dând numele lor întregului trib.

Statisticile recente arată că 30 la sută din cetățenii musulmani veniți ca migranți în Europa umblă sistematic la moschei. În cazul creștinilor, doar 7 la sută frecventează bisericile.

În zilele de vineri, în țările occidentale, cu „democrație consolidată!!!”, în aresturile cu teroriști se permite accesul imamilor (preoți musulmani), fără nicio restricție, pentru a „purta discuții” cu cei reținuți. S-a aflat că imamii sunt îndoctrinați în radicalism în țările lor de origine. Zeci de mii de tineri occidentali s-au raliat, în timp, Statului islamic. Odată cu desfiin­țarea Califatului, aceștia s-au reîntors în țările de origine. Politicienii nu știu cum să procedeze, cunoscând că cei reveniți au participat la acte crimi­nale.