„Miracolul luminii” în desenele lui Iulius Podlipny

Prof. universitar
Nicolae Suciu

Sâmbătă, 11 martie

Continui periplul expoziţional  în Muzeul de Artă din Timişoara şi trec  pragul Expoziţiei cu  caracter  retrospectiv Iulius Podlipny, luând  ca  postulat,  ca o  cheie a  vizitării  expoziţiei,  urmă­torul citat:
„Vine o vreme când,  privindu-ne în oglindă, în proprii noştri ochi, va trebui  să dăm  un  răspuns, să  facem o  so­co­teală. Arta cere abandon, o  dăruire.  A te  aşeza  în  faţa  unei  coli albe, ce  anunţă întâlnirea  cărbunelui  cu  hârtia, echi­va­lează  cu  momentul  naşterii  lumii. Ni­mic  şi  nimeni nu are  dreptul  atunci de  a  tulbura  acest  moment  aproape  sfânt”.
Citatul  redat  de  pictorul  Constantin Flondor,  în  februarie 2013, face  parte din  moştenirea  spirituală  a  învăţătu­rilor  lui  Iulius Podlipny  şi primeşte  în  mintea  discipolului o  tot  mai  pro­fundă  calitate de atelier.

Expoziţia  organizată  fără  cusur,  în sălile  spaţioase  şi  luminoase  ale  mu-zeului de artă  timişorean, este  însoţită  de un  reprezentativ  album, prefaţat de  criticul de artă  Coriolan Babeţi,  oferă  o  imagine  complexă a  ceea  ce  a  în­sem­nat arta  şi  destinul  artistului  în  acest  spaţiu  european,  de-a  lungul a  peste  nouă decenii. Eram  elev  al  Li­ceului de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi, în 1975, când a  poposit, în  spaţiile  expoziţionale  generoase  de la  Palatul Culturii  din Iaşi, Expoziţia Personală a lui Iulius Podlipny, itinerată de la Timişoara la Cluj şi apoi la Iaşi. Priveam  cu  uimire  forţa  expresivă a  conte-ului în portrete şi compoziţii de  dimensiuni  mici, în  care  monumenta­litatea  construcţiilor  plas­tice era  or­ches­trată cu  atâta  rafinament,  cum  nu mai  văzusem până  atunci.
Toate  desenele reprezentând  atitudini şi  stări  dintre  cele  mai diverse, în  de­sene  reprezentând  copii, femei, bă­trâni, com­poziţii  apocaliptice  cu  sce­ne  câmpe­neşti de dans şi muzică, a  unor  oameni  infirmi, procesiuni  fune­rare  şi  religioa­se,  întregeau  dimensiunea  unei  dra­me  a  existenţei  umane. Artistul  născut  în  1898  fusese  martor la cele două confla­graţii mondiale în care  dramele şi  grozăveniile de neima­ginat ce se petreceau în  societate, i-au  marcat în mod  decisiv creaţia.
Am  descoperit  atunci, ca şi acum, triumful  luminii asupra  întunericului  ca   în pictura  icoanei, când  lumina  inundă şi pune  stăpânire pe chipuri, obiecte, lucruri  ce  sălăşluiesc în taină,  cu  me­nirea de „a primi şi a dărui lumină”. Rigoarea  şi  precizia  liniei de conte, din portretele  reprezentate, alter­nea­ză  cu  suprafeţele  vaporoase, puse în  valoare de  granulaţia  hârtiei de desen, declanşează  imagini  uluitoare ale  virtuţilor de  desenator  ale  maestrului. Lumina ce înconjoară figurile dese­nate, tivite parcă cu un  fir nevăzut de aur, în compoziţiile savant  construite cu  procesiuni şi  portrete sunt puse în va­loare de  cerul  peisajelor brăzdat de ima­ginare aurore boreale ce dau o  dimensiune nepământeană de început de lume.

După mărturisirea lui Henri Matisse, pictorul nu pare  singur,  lucrând, simte o „a treia mână”, când şi simte altfel puterea însufleţitoare a credinţei, o putere  providenţială, divină în  atelier.

A avut şi format numeroşi discipoli, ce-i păstrează o  nemărginită  admiraţie şi preţuire pentru  calităţile de dascăl, cât şi  profesionale, contribuie azi  prin  gândurile lor la un  însufleţit eseu ce întregeşte albumul de artă, ce însoţeşte  expoziţia retrospectivă. Sunt nume sonore ale artei  contemporane româ­neşti cum ar fi: Ştefan Câlţia, Ciprian Ra­dovan, Doru Tulcan, Viorel Toma şi Constantin Flondor, oprindu-mă  doar  la  cei  ce  semnează  confesiuni  şi  gânduri  despre  maestrul  lor. 
Sunt  grăi­toare de altfel, confesiunile  pic­torului  Constan­tin Flondor,  care  sin­tetizează  esenţa  artei  lui Iulius Podlip­ny: „Pen­tru  profesorul, dar  mai ales  pentru artistul Po­dlipny, desenul  era  pictură. Scala  de  valori de la  des­chis  spre  negru  devenea  o  paletă  de  culori.
Li­nia, sau  tonul (valoarea) nu  delimi­tează  doar, ci  co­mentează  dialogul discret  al  legă­turilor  o­biec­telor cu  me­diul. Desenul  înregistrează aerul. Născân­du-se din albul hârtiei linia  apare, de­vine,  se  retrage”.

Date biografice:

Iulius Podlipny s-a  născut  în 12.04.1898 la Bratislava. În 1904, în urma unui  accident de tren, îşi pierde braţul drept.
- 1907,  în urma unui  accident de tren, devine orfan, pierzându-şi tatăl.
- 1912,  văduva şi cei  şase copii se  stabilesc la  Budapesta. În 1917, urmează cursurile Academiei din Budapesta, secţia  artistică,  la  clasa  profesorului  Réti  István.
- 1918,  în  primul an de studiu, obţine ca premiul I o  bursă de studii, pe  timpul verii, la  Baia Mare.
- 1918,  frecventează  Colonia de pictură de la Kecskemét  şi este  ales  secretar  al  Sindicatului Tinerilor Artişti Plastici din Ungaria.
- 1926, se  stabileşte la  Timişoara unde, împreună cu pictorul Varga Albert,  înfiinţează în atelierul  lor o  şcoală  particulară de  pictură.
- 1931  este  invitat de istoricul Nicolae Iorga la  Universitatea de Vară de la Vălenii de Munte. Organizează  numeroase  expoziţii personale şi de grup  la  Budapesta, Debrecen, Timişoara, Cluj, Bucureşti, Iaşi.
- 1934  este  numit  profesor la  catedra de desen a Şcolii de Arte Frumoase din Timişoara  unde  va  preda  timp de  trei  decenii. Este  distins cu  numeroase  ordine  şi  medalii  în  ţară  şi în străinătate, iar  în 1998  i  se  acordă  titlul de  cetăţean  de  onoare  în  urma  expoziţiei  comemorative Centenarul  Podlipny.
Se stinge  din  viaţă  la 15 ianuarie 1991, la  Timişoara,  la  vârsta de 93 de ani.