Martor și participant Sfințirea Catedralei Naționale, eveniment cu adevărat istoric

A fost pentru mine un moment unicat de-a lungul anilor pe care i-am trăit (aproape trei sferturi de secol). Martor și participant la Sfințirea picturilor Catedralei Naționale, la 26 octombrie a.c. am trăit clipe de o înălțare sufletească, de bucurie și evlavie cum nu mi-am imaginat vreodată să am parte pe acest pământ.

Am mărturisit adesea că, din fragedă copilărie, în satul meu maramureșean, Dăneștii Chioarului, am fost educat în spiritul credinței noastre strămoșești, creștin-ortodoxă. Chiar și în vremuri de restriște – când religia a fost ostracizată, considerată „opiul popoarelor” – credința mi-a călăuzit toți pașii în viața de zi cu zi, în școală, în universitate, în profesie, în activitatea civică. În condiții de libertate, la maturitate, m-am bucurat de marea onoare de a fi ales membru al Adunării Naționale Bisericești și membru al Adunării Eparhiale Maramureș, ca semn distinctiv de slujitor al credinței, fără preget, fără odihnă. Menționez toate acestea nu pentru o apologetică schiță autobiografică, ci doar pentru a atesta – cu umilință – că știu ce vorbesc când mă refer la Creștinism, la Ortodoxie. Or, tocmai pe aceste temeiuri mă încumet să public rândurile de față.

Cunoșteam, chiar în detaliu, datele esențiale privitoare la Catedrala Mântuirii Neamului, numită apoi oficial Catedrala Națională. Unele informații indicau recorduri absolute precum dimensiunile care situează Catedrala pe primul loc în lumea ortodoxiei. În timp, inclusiv în calitate de deputat, am urmărit fazele principale ale construcției. Dar una este să studiezi și să asimilezi statistici și cu totul alta să vezi, să simți ce înseamnă acest lăcaș sfânt când te afli – cum se spune – chiar la „fața locului”.

De aceea, cred că este interesant de consemnat că măreția (120 de metri înălțime, clopotele de 33 de tone, suprafața de 150 de metri pătrați a iconografiei etc.) nu te copleșește, nu te face să te simți minuscul, un fel de „cantitate neglijabilă”. Dimpotrivă, aici, peste tot și în toate contează doar ceea ce te purifică și te înalță în sfânta credință.

Caracterul aniversar al evenimentului unicat, respectiv împlinirea a 140 de ani de la declararea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române și a 100 de ani de la ridicarea Ei la rangul de Patriarhie, a conferit întregii procesiuni caracterul cu adevărat istoric pe care l-am subliniat încă din titlul acestor însemnări. Întreaga desfășurare a ceremoniilor a avut și are profunde rezonanțe în sufletele și inimile tuturor credincioșilor care au fost de față sau le-au urmărit la posturile de radio și televiziune.

Pătruns de sensurile, de mesajele transmite de Sfânta Liturghie, privirea mi se îndrepta mereu și mereu spre minunatul Altar, impresionant, deopotrivă, prin măreție și simplitate, spre figurile sfinților care veghează veșnic cugetele și faptele noastre, spre cupola care adăpostește o icoană a lui Iisus Hristos Pantocrator, spre alte și alte fascinante iconografii. Când arta bisericească se îmbină atât de armonios cu spiritul modern, contemporan, devine de la sine înțeles sentimentul general de slăvire a Domnului spre binele Omului.

În momentul în care a apărut Sanctitatea Sa, Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, alături de Preafericitul Patriarh al României Daniel, instantaneu mi-am amintit un moment fast din viața mea. Mă refer la Scrisoarea din 4 septembrie 2017 pe care Sanctitatea Sa Bartolomeu I mi-a adresat-o personal. O păstrez cu sfințenie și de aceea sunt în măsură s-o redau, aici, în întregime:

„Excelenței Sale Dr. Nicolae Bud, cunoscut mie ca membru al Parlamentului Român, iubirea noastră în Cel de Sus, binecuvântarea și pacea Domnului să te ocrotească.

Am primit amabila scrisoare, precum și gazeta ce mi-ați trimis prin stimatul General (r) Bartolomeu Constantin Săvoiu și doresc să vă mulțumesc din toată inima, informându-vă totodată despre discuția sinceră ce am avut cu Domnia Sa și cu delegația ce l-a însoțit în zilele vizitei. Ne-am amintit cu drag despre vizita dumneavoastră ce ne-ați făcut-o cu cinci ani în urmă. Vă mulțumesc pentru publicarea acelei fotografii din cursul întâlnirii noastre minunate.

Noi am dori, de asemenea, să vă adresăm dumneavoastră, cu ocazia celei de a 65-a aniversări a zilei de naștere cele mai calde urări de sănătate și longevitate. Fericire, multă fericire de ziua aniversară, dragă prietene! Ne rugăm să puteți continua să demonstrați în deceniile următoare credință adâncă, pietate și dedicație față de Sfânta noastră Biserică Ortodoxă.

Cu aceste cuvinte de apreciere și laudă patriarhală noi invocăm să coboare asupra dv. și a celor dragi harul și binecuvântarea lui Dumnezeu și să rămâne alături cu dragoste și respect.

Patriarhul Ecumenic, la 4 septembrie 2017,

Al dumneavoastră înfocat susținător

În fața lui Dumnezeu,

Bartolomeu”

Revenind la marele eveniment din 26 octombrie a.c., nu pot să ocolesc unele gânduri de mirean în legătură cu anumite controverse din spațiul public pe tema Catedralei noastre Naționale. N-am contestat și nu contest dreptul fiecărui om, fiecărui concetățean, de a-și expune, de a-și susține propriile opinii. Dar se știe că, încă din momentul punerii pietrei de temelie a Catedralei (29 noiembrie 2007), s-au auzit voci stridente care protestau vehement în privința intenției de a se ridica Marele Sfânt Lăcaș. Mărșăluiau pe străzile Bucureștiului scandând „Vrem spitale, nu catedrale!”. Opozanții au publicat și sute de articole, au participat la dezbateri televizate și radiofonice în care s-au pronunțat furibund împotriva ridicării Catedralei Mântuirii Neamului. Unii dintre ei – ajunși demnitari în momentul de față – au ocupat rândurile de onoare în incinta Catedralei și s-au manifestat ca și cum n-ar avea pe conștiință păcatul real al blasfemiei, păcatul de a se fi opus construcției Catedralei. Nimeni nu i-a auzit, nu neapărat să-și ceară iertare, dar nu pot fi acceptate ipocrizia, duplicitatea, aroganța lor din prezent.

O altă temă de controversă a constituit-o separarea, în timp și spațiu, a masei de credincioși de oficialitățile care s-au bucurat de onoruri, de privilegii protocolare cu prilejul evenimentului istoric despre care relatez. Într-o societate marcată de puternice și grave inegalități, separarea despre care vorbesc, modul inadecvat (să-i spun doar așa) în care s-au comportat unii demnitari au reprezentat un act sfidător, de pretinsă superioritate, de legitimare a unor atitudini de-a dreptul neetice. Măcar cu astfel de manifestări religioase s-ar fi cuvenit ca toți credincioșii, mai ales că foarte mulți au venit din cele mai îndepărtate colțuri ale țării, să beneficieze de același tratament, fără nicio urmă de discriminare. Păcat că nu s-a întâmplat așa.

Ca dovadă a faptului că zeci și zeci de mii de „simpli muritori” au dorit și doresc să viziteze uriașa construcție, Patriarhia Română a anunțat că a prelungit până la 5 noiembrie a.c., programul de vizitare a Catedralei Naționale. Mărețul edificiu va fi deschis în intervalul respectiv tuturor credincioșilor, ceea ce a corespuns, de această dată, voinței populare. Deci, fie binecuvântați toți care simt creștinește și Îl slăvesc pe bunul Dumnezeu cu nestrămutată credință. Este cel mai important gând pe care am vrut să-l împărtășesc cititorilor în umila calitate de martor și participant la un eveniment unic în viața mea, asemenea tuturor celor care sunt înfrățiți în strămoșeasca noastră credință.