Maramureșul și Marea Unire: 107 ani de la cel mai important eveniment istoric

Mircea CRIȘAN

Ioana LUCĂCEL 

Spre sfârșitul lunii noiembrie, delegații din tot Maramureșul s-au îndreptat pe jos, cu căruţa ori cu trenul, spre Alba Iulia, ca odinioară spre Câmpia Libertății de la Blaj.

Cu opt zile înainte de 1 Decembrie 1918, are loc, la Sighetu Marmației o mare adunare națională. „A fost ziua cea mai frumoasă, cea mai aleasă a Maramureșului românesc”, aşa cum arăta ziarul Sfatul, organul Consiliului Național român din Maramureș: „S-au adunat români din toate satele comitatului, ca la un semn, cu steaguri, cu concarde în tricolor românesc. Eram adunați 5-6.000 de oameni, fieştecare cu dor sfânt în inimă. Cu dorul arzător de a arăta lumii întregi că neamul românesc din Maramureș știe să-şi croiască viitorul, știe să-şi aleagă oamenii şi mai ales vrea să dovedească că stă ca o stâncă pe lângă Marele Sfat Național Românesc. Buna orânduire ce o am ţinut cu toţii a fost ca în poveste. Chiar şi străinii au recunoscut că ne-am purtat cu toată cinstea. Însuflețirea a fost la culme. Cuvintele ce s-au spus toate erau rupte din inima noastră”.

În cadrul acestei manifestări înălțătoare a fost ales comitetul Sfatului Național Român, în frunte cu Vasile Chindriş. Același ziar arată că: „Și când părintele din Săpânţa, Balea, l-a jurat pe președintele sfatului comitatens, dr. Vasile Chindriş, sub steagul şi pe steagul românesc, bucuria ne-a fost fără margini. Lacrimi în ochi şi bucurie pe fețele tuturora vestea că se împlinește visul neîmplinit al moş-strămoşilor noştri”.

Odată constituit, Consiliul Național Român din Maramureș a desfășurat o vastă activitate organizatorică, sprijinind prin toate forțele alcătuirea consiliilor comunale şi gărzilor naționale române în întreg județul.

Tot în 22 noiembrie a avut loc o adunare şi în Baia Mare. În cartea „Maramureşul şi Unirea”, editată de Muzeul Județean în 1968, se arată că: „Populaţia românească a oraşului, mineri, intelectuali şi ţărani din satele învecinate, şi-au dat adeziunea unanimă şi deplină la măsurile preconizate de C.N.R.C. care exprimau voința nestrămutată a întregului popor român. Președinte al Consiliului național român local din Baia Mare a fost ales avocatul Ioan Şavaniu, iar ca vicepreședinți: dr. Teofil Dragoș şi protopopul Alexandru Breban. Cu această ocazie a fost constituită şi garda națională al cărei comandant a fost numit locotenentul în rezervă dr. Aurel Nistor”.

Delegațiile maramureșene de pe Valea Izei şi a Vișeului, împreună cu cei din Sighet, au plecat spre Baia Mare încă din 28 noiembrie, traversând Munții Gutâi. Vestea plecării şi entuziasmul lor i-a determinat şi pe sătenii din Berbeşti, Giuleşti, Vad şi Onceşti să-şi pregătească în grabă căruțele şi să-i însoțească în drumul lor spre Baia Mare. Mărturiile vremii arată că, după atâtea secole de așteptare, delegații românilor au reușit să deștepte până şi munţii şi apele, care să cânte alături de ei: „Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soartă/ La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani”.

În cartea „Maramureşul şi Unirea” se arată că: „Prin toate satele prin care treceau, delegații au fost primiți cu multă însuflețire de populație, cu urale şi strigăte de bucurie: «Trăiască România/ Vrem unire cu ţara». În Baia Sprie, convoiul de căruțe, peste 200 la număr, a fost așteptat de întreaga populație a orașului, care, în frunte cu protopopul a ţinut să întâmpine maramureșenii. Şi, în acest scurt popas, mulțimea a început să murmure: «Hai să dăm mână cu mână/ Cei cu inima română/ Să-nvârtim hora frăţiei/ Pe pământul României»”.

În Baia Mare, delegația a fost întâmpinată pe piața din centrul orașului, de Consiliul naţional român, în frunte cu dr. Teofil Dragoş, şi de celelalte delegații sosite din sudul județului. În acea zi, practic, Baia Mare a reunit delegațiile şi aspirațiile românilor din zona Izei, Marei, Vişeu, Lăpuş, Someş şi Tisa.

A doua zi, trenul purta spre Alba Iulia inimile însuflețite ale atâtor soli ai poporului român, hotărâți să realizeze în fapt visul strămoșilor.

În gara din Teiuş, delegații, aflând că bătrânul luptător George Pop de Băseşti călătorea cu trenul respectiv, i-au făcut o caldă manifestație. Bătrânul, cu părul alb ca zăpada, şi-a scos capul pe fereastra vagonului şi cu lacrimi în ochi a mulțumit celor prezenți, care nu conteneau să strige: „Trăiască România unită!”.

La plecarea din Teiuş, însă, o ploaie de gloanțe s-a dezlănțuit asupra trenului, omorând pe stegarul Ion Arion, care, după sosirea la Alba Iulia, a fost purtat pe brațe în cetatea lui Mihai Viteazu şi îngropat la loc de cinste.

Emoționanta zi de 1 decembrie şi șirurile nesfârșite de delegați care curgeau spre Alba Iulia sunt evocate într-un articol memorabil intitulat „Învierea”: „A sosit plinirea vremii! Azi, stea dulce şi fermecătoare, îţi cunoaștem taina! Azi ştim ce-ţi era legată venirea”! Azi, cei cărora le aduci spolie, sunt pregătiți pentru primirea ta. Darul tău se revarsă nu numai asupra noastră, ci cuprinde cu razele ei alinătoare de dureri pe toţi cei ce-au suferit. Azi, venirea ta înseamnă sărbătoarea tuturor celor asupriți”.