• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 21 Septembrie 2021

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Marţi , 22 Iunie , 2021

Lucruri mai puțin știute despre Mihai Eminescu

În acest an se împlinesc 132 de ani de la moartea marelui poet național, Mihai Eminescu, „poetul nepereche”. A murit pe 15 iunie, la vârsta de 39 de ani, în casa de sănătate a medicului Şuţu din București. „Luceafărul poeziei românești” este înmormântat la Bucureşti, în Cimitirul Bellu. Vă prezentăm câteva curiozități despre viața genialului Eminescu.

 

Pasiunea pentru teatru

În adolescență, marele poet a fost pasionat de teatru. Era elev la Cernăuţi şi locuia în gazdă la profesorul Aron Pumnul în anul 1865, când a început să asiste la spectacolele teatrale susţinute de trupa Tardini-Vlădicescu.
Fiind atât de îndrăgostit de lumea teatrului, în anul 1867, a intrat ca sufleor şi copist în trupa de teatru a lui Iorgu Caragiale, participând la turneele acesteia în oraşele Brăila, Galaţi, Giurgiu, Ploieşti.
Un an mai târziu, se angajează ca sufleor şi copist în trupa de teatru a lui Mihail Pascaly, pe care o însoţeşte într-un turneu prin Transilvania şi Banat, apoi e angajat la Teatrul Naţional din Bucureşti. Tot în 1868, la îndemnul lui Mihail Pascaly, traduce tratatul „Die Kunst der dramatischen Dars­tellungˮ de H.Th. Rotscher.
În 1870, Mihai Eminescu începe să publice articole despre teatru, trimițând revistei „Fami­lia” articolul „Repertoriul nostru teatral”. În perioada în care studia la Viena a scris dramele „Mira” şi „Dece­bal”, apărute postum. În 1878, apar în „Tim­pul” câteva cronici teatrale, iar în aprilie 1882 termină de scris drama „Alexandru Lăpuşneanu”.
Poetul citea piesele lui William Shakespeare în limba germană, considerându-l pe dramaturgul britanic drept un mare geniu al omenirii.
 

Vocea impresionantă

Mai mult, se spune că poetul avea o voce impresionantă. Celebrul bard botoșănean din secolul al XIX-lea, Toma Micheru (n.r. – Toma Micheri, aşa cum se pre­zenta public lăutarul) spune că a fost dat gata de vocea poetului la o petrecere. Lăutarul, împreună cu Eminescu, care avea atunci 25 de ani şi venise la Botoşani pentru o vară, au petrecut o noapte într-o cameră a fostului hotel Moldavia din oraș. Alături de ei au mai fost şi sora lui Micheri, frumoasa Nataliţa, dar şi bogatul armean Adronic Ţăranu.
Eminescu ar fi cântat întreaga noapte cu lăutarii, fără să răgu­șească, Toma Micheri expri­mându-și regretul că este poet şi nu cântăreț. Mavrodin, vărul său, îşi aducea aminte că Eminescu cânta ușor şi pe stradă. „Era extrem de vesel şi îi plăcea la ne­bunie muzica. Fredona când venea din plimbările sale în parc. Avea o voce cristalină, spune Mavrodin (n.r. - mărturie preluată din același articol publicat în ziarul «Știrea», în 1929), de întorcea toată lumea capul”, susţine scriitoarea Lucia Olaru Nenati, din Botoşani, exper­tă în opera şi viața lui Eminescu.
 

Își dorea să se călugărească

Pe 23 iunie, Eminescu a cerut lui Maiorescu să intre la o mănăstire din București şi să fie acceptat în rândurile călugărilor. „Pe 23 iunie 1883, când poetul era «stricat cu toată lumea», ştiind că nu mai e cale de salvare pentru el şi când Maiorescu proiecta o viitoare «internare» la sanatoriu, Eminescu a dat semnalul călugăririi. Dar ce notează Maiorescu? «Foarte excitat, sentiment al personalității
exagerat, vrea să se călugărească, dar să rămână în Bucureşti», scria eminescologul Theodor Codreanu în lucrarea sa „Eminescu şi mistica nebuniei”. La ce mănăstire şi-ar fi dorit Eminescu să se călugărească, nu ştie însă nimeni.
 

Lacul cu nuferi al lui Eminescu

Oameni de cultură din Botoşani, care au studiat în detaliu opera lui Eminescu, au argumente solide pentru o altă teorie din categoria „mituri spulberate despre poetul nepereche“. Ei susțin că nu lacul cu nuferi din pădurea de la Ipoteşti a fost, de fapt, sursa de inspirație a poetului pentru celebrele creaţii ale sale. Adevăratul lac unde Eminescu îşi căuta liniștea ar fi si­tuat la opt kilometri de orașul Botoșani şi foarte aproape de casa cămina­rului Eminovici, tatăl lui Eminescu, de la Ipoteşti. Balta din apropiere de Cucorăni, cum este întâlnită ca denumire în memo­rialistică, este de fapt astăzi iazul Loeşti, un luciu de apă aflat în proprietate privată, frecventat de pescari.
O scrisoare a lui Matei Eminovici, fratele lui Eminescu, adresată, în 1909, prietenului său, Corneliu Botez, ne demonstrează despre care lac a fost inspirația lui Eminescu. În document este descrisă cu nostalgie o vânătoare de rațe organizată de Matei cu fratele său mai mare, Mihai, pe iazul Loeşti. „Când venea Mihai vara, în vacanță de la Wienna, mergeam amândoi la vânătoare de raţe la un iaz de pe moşia Cucoreni, el cu puşca pe care o luase tata la moartea lui Iuraşcu şi eu cu una mai mică, pe care o avea tata de la Balş“, se arată în cuprinsul scrisorii trimise de Matei Eminovici prietenului său.
 

Nu îi plăcea matematica

Mihai Eminescu nu a suportat niciodată matematica, fiind o materie cu care nu se împăca deloc.
„N-ajunsesem nici la vârsta de douăzeci de ani să știu tabla pitagoreic[, tocmai pentru că nu se pusese în joc judecata, ci memoria! Și, deși aveam o memorie fenomenală, numere nu puteam învăța deloc pe de rost, întrucât îmi intrase în cap ideea că mate­maticile sunt științele cele mai grele de pe fața pământului…” scrie în „Viața lui Mihai Eminescu”, de George Călinescu.
 

Îi plăcea să joace fotbal

Lui Mihai Eminescu îi plăcea să joace fotbal. Mărturia vine din partea lui Theodor V. Ștefanelli, în „Amintiri despre Eminescu”: „Locuiam în strada Cuciur Mare (din Cernăuți) și înaintea locuinței mele se întindea așa numita to­loacă a orașului, unde studenții jucau adesea în orele libere min­gea. Și Eminescu era adesea prin­tre noi și juca mingea cu noi”.
 

Juca șah

Cu o minte extrem de ageră, Mihai Eminescu s-a orientat și către sportul minții. În 1884, poetul se afla în Spitalul Sfântul Spiridon din Iași. „Era vizitat des de prieteni, de Pompiliu, Burla, Humpel și, îndeosebi, jucau șah”, poves­tește George Călinescu în „Viața lui Eminescu”.
 

O viață într-un film

Există un singur film despre viața lui Mihai Eminescu, „Luceafărul”, regizat de Emil Loteanu, și apărut în anul 1987.
 

Era un naționalist

Saluta pe toată lumea cu „Trăiască nația”, salut care stârnea simpatie în rândul cunoscuților.
 

A scris poezii până la moarte

Pasiunea pentru poezii nu a încetat nici măcar pe patul de moarte. Acestuia i s-au găsit două poezii în haina cu care era îmbrăcat, acestea fiind „Viața” și „Stele în cer”.
 

Cunoștea cel puțin opt limbi străine

Mihai Eminescu adora istoria, lite­ratura și cunoștea mai multe limbi străine: latină, italiană, spaniolă, franceză, sârbă, greacă, albaneză, turcească. Dacă-l interesa vreun subiect, nu se putea dezlipi de acesta. Citea zile întregi și studia.

 

În iunie 1883, surmenat, poetul se îmbolnăvește grav, fiind internat la spitalul doctorului Şuţu, apoi la un institut pe lângă Viena. În decembrie îi apare volumul „Poezii”, cu o prefaţă şi cu texte selectate de Titu Maiorescu (e singurul volum tipărit în timpul vieţii lui Eminescu).
Mihai  Eminescu se stinge din viață, în condiții dubioase şi interpretate diferit în mai multe surse,
la 15 iunie 1889 (15  iunie, în zori – ora 03.00) în casa de sănătate a doctorului Şuţu. E înmormântat în Bucureşti, în cimitirul Bellu, sicriul fiind dus pe umeri de patru elevi de la Şcoala Normală de Institutori.
Ultima dorinţă a geniului a fost un banal pahar cu lapte, pe care medicul de serviciu i-l strecurase prin vizeta metalică a „celulei” în care şi-a petrecut ultimele ore din viață. I-ar fi şoptit celui care i-a făcut această favoare că „sunt năruit”.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.