Curs valutar








Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii



Lista lui Bolojan
Concedierile din aparatul administrativ, numite în termeni guvernamentali „reformă”, a fost subiectul fierbinte al acestor zile atât în coaliția de guvernare, cât mai ales în teritoriu. Asta cu atât mai mult cu cât Guvernul a prezentat o simulare a reducerii de posturi. Conform acestei liste negre, în Maramureș s-ar reduce 381 de posturi ocupate și ar fi afectate mai mult de o treime din UAT-uri.
Pe lângă tevatura eternelor negocieri privind pachetul legislativ privind reforma administrativă, zilele trecute Guvernul a publicat un tabel cu simulări de reduceri de personal, pe județe, UAT-uri și localități. Cifrele prezentate arată că, făcând câteva excepții, puține, administrația maramureșeană nu a abuzat deloc de angajări în sectorul public, foarte multe primării având undeva la jumătate din numărul maxim de posturi. Și, totuși, mulți vor trebui să reducă personalul. Pe lista lui Bolojan figurează 28 de UAT-uri din județul nostru, inclusiv Consiliul Județean, primării de municipii, orașe sau comune.
Evident, deocamdată, această simulare are caracter informativ. Nu a devenit lege, nu se știe dacă și în ce formă va fi adoptată.
Ea se bazează pe:
- Datele privind populația de la Institutul Național de Statistică;
- Numărul maxim de posturi calculat conform punctului 1 din anexa la O.U.G nr. 63/2010 pentru fiecare unitate administrativ-teritorială. Datele au fost raportate de prefecturi în prima jumătate a anului 2025, pentru fiecare județ. Acest număr este calculat în funcție de numărul de locuitori pentru fiecare unitate administrativ-teritorială și este prima bază de calcul pentru simularea reducerii de personal. S-au făcut două simulări: o reducere cu 10% a posturilor ocupate (40% a numărului maxim de posturi) și o reducere cu 15% a posturilor ocupate (45% a numărului maxim de posturi).
- Numărul de posturi pentru poliția locală și paza obiectivelor de interes județean, calculat conform formulei actuale de 1 post la 1.000 locuitori. Acest număr este a doua bază de calcul pentru simularea reducerii de personal. S-a simulat ipoteza de calcul de 1 post la 1.200 locuitori.
- Alte posturi stabilite conform legislației asupra cărora nu s-au propus modificări (evidența populației, șoferi pentru microbuze școlare, posturi pentru fonduri europene).
Astfel, documentul prezentat de Guvern arată că în administrația locală figurează în prezent 189.808 angajați, însă efectiv ocupate sunt 128.884 posturi. . Dacă se va aplica reducerea cu 40% a posturilor, așa cum propune Bolojan, numărul final ar ajunge la 126.862.
În Maramureș, sunt 4.685 de posturi aprobate în administrație, dintre care ocupate efectiv 3.256 de posturi, dintre care 381 de angajați ar urma să fie puși pe liber.
La Consiliul Județean Maramureș, legea ar permite angajarea a 614 persoane, însă nu toate posturile sunt ocupate, ci doar 520. Chiar și așa, pe simularea Guvernului, la o reducere cu 40% a posturilor ar trebui să plece 110 persoane, iar la o proporție de 45%, 133 de persoane.
Primăria municipiului Baia Mare are 706 angajați, față de 832 cât e limita legală. Aici numărul persoanelor concediate ar fi mai mare decât la Consiliul Județean, respectiv 151 de angajați la o proporție de 40%, respectiv 182 la 45%.
Cealaltă primărie de municipiu, Sighetu Marmației, are ocupate 255 de posturi din cele 317 maxim, cât prevede legea, iar pe simulările guvernamentale ar trebui să concedieze 49, respectiv 61 de angajați.
În Maramureș, la primăriile din orașe există și excepții. Chiar și după aplicarea reducerii de personal de 40, respectiv 45%, foarte multe primării tot ar avea numărul de angajați mai mic decât limita maximă, astfel că n-ar trebui să dea oameni afară, ba chiar, teoretic, ar putea să mai angajeze. În această situație favorabilă sunt: Primăria Baia Sprie, Săliștea de Sus, Șomcuta Mare, Seini, Tăuții-Măgherăuș, Vișeu de Sus, Cavnic și Ulmeni.
În schimb, Primăria Borșa ar trebui să concedieze 8, respectiv 15 din cei 143 de angajați, Primăria Târgu Lăpuș 7, respectiv 11 angajați din cei 88, iar Primăria Dragomirești 1, respectiv 2 din cei 25 de angajați.
În ceea ce privește primăriile de comune, pe lista neagră a UAT-urilor care ar fi nevoite să facă concedieri se află: Primăria Ardusat cu 3, respectiv 4 posturi reduse, în funcție de procentul aplicat; comuna Băița de sub Codru cu 6 sau 7 posturi reduse, Băsești cu 2 sau 3 posturi reduse, Bicaz, care ar trebui să renunțe la 5 sau 6 angajați; Boiu Mare 1, respectiv 2 angajați; Budești 2 sau 3 angajați în cazul aplicării proporției de 45%, Câmpulung la Tisa 4, respectiv 5 posturi; Cernești 1, respectiv 2 posturi, Gârdani – 2 posturi, Moisei 4, respectiv 6 posturi; Poienile de sub Munte 1, respectiv 3 posturi; Poienile Izei 1, respectiv 2 posturi; Remeți 3, respectiv 4 posturi reduse; Repedea 4/5 posturi, Rona de Jos 2/3 posturi; Săcălășeni 1 post sau 2, Săpânța ar trebui să renunțe la 5 angajați în cazul aplicării unei proporții de 40% sau 6 în cazul aplicării unei proporții de reducere de 45%, la fel Satulung ar trebui să renunțe la 1 sau 2 angajai; Șieu 3, respectiv 4 angajați, Suciu de Sus 1, respectiv 2 angajați, Vadu Izei 2, respectiv 3 și Valea Chioarului 1, respectiv 2 angajați.
Evident că în aceste tabele nu e vorba de cifre, ci de oameni care au la rândul lor au familii, copii, rate și o viață care poate fi dată peste cap de un calcul în Excel. Oricum, tensiunea din rândul bugetarilor va continua, pentru că simulările continuă, iar o decizie este așteptată undeva la mijlocul lunii septembrie.