• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 28 Octombrie 2021

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 20 Octombrie , 2017

Lecţia Maramureşului de cinstire a valorilor Neamului

Ce înseamnă să fii al lui Hristos? Părintele Justin Pârvu, unul dintre marii mărturisitori şi duhovnici ai acestui veac, răspundea simplu: „A fi al lui Hristos înseamnă să te simţi necontenit răstignit în lume”. Neamul românesc nu a fost nicicând mai „răstignit” şi schingiuit decât în perioada comunistă, pentru că, dincolo de suferinţele fizice inimaginabile, atunci s-a încercat uciderea sufletului, a fibrei şi coloanei vertebrale a românismului, inversarea scării de valori şi distrugerea elementelor care au asigurat dăinuirea acestui popor în istorie.

Numai că, mărturisitorii din temniţele comuniste sunt convinşi că, la fel ca în celebrul tablou care înfăţişează ispitirea Sf. Antonie cel Mare, Dumnezeu a privit întreaga urgie dintr-un colţ. Dar nu din voia Lui s-au întâmplat toate tragediile din perioada terorii roşii, ci cu îngăduinţa Lui. După ieşirea din închisori, foştii deţinuţi politici nu s-au întrebat „de ce tocmai eu, ce-am făcut eu, Doamne?” sau „cine ne-a chinuit şi cine ne-a trădat?”. S-au întrebat însă, mereu, „dacă Dumnezeu ne-a scăpat teferi dintr-un infern aproape perfect, oare care e planul Lui cu noi? Ce vrea Dumnezeu de la noi”. Răspunsul pe care şi-l dau tot ei e unul singur: „să mărturisim”.
De la căderea comunismului au trecut aproape trei decenii. Azi ne bucurăm de libertatea pe care ei, foştii deţinuţi politici au plătit-o scump şi în avans pentru noi. Dar oare câţi ne întrebăm de ce suntem noi generaţia privilegiată care beneficiază de lucrurile pentru care alţii au luptat şi au murit şi mai ales, „ce vrea Dumnezeu de la noi?”. Răspun­surile ar fi mai multe: să ştim, să nu uităm, să-i cinstim pe cei care au plătit pentru libertatea noastră şi să putem lăsa generaţiilor viitoare, întreagă, moştenirea primită de la ei.
Anul 2017 a fost declarat de Sfântul Sinod Anul apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului şi Patriarhului Iustinian. De aceea, Episcopia Orto­doxă a Maramureşului şi Sătmarului în colaborare cu GAZETA de Maramureş au vrut să dea un răspuns concret, faptic, la întrebarea „ce vrea Dumnezeu de la noi?”, organizând, la iniţiativa PS Iustin, trei conferinţe intitulate sugestiv „Prinos de cinstire adus mărturisitorilor credinţei ortodoxe din temniţele comuniste”. Conferinţele s-au derulat după un format atipic, care a îmbinat latura teoretică, expusă de Conf. Univ. Dr. Radu Preda, preşedintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi a Memoriei Exilului Românesc
(IICCMER) cu mărturisirile inedite ale scrii­torului şi fostului deţinut politic Marcel Petrişor, iar pentru ca dialogul să fie unul interactiv, mărturia lui Marcel Petrişor a luat forma unui interviu în care întrebările au fost puse de colegul nostru, jurnalistul şi scriitorul Mircea Crişan.
Prima dintre cele trei conferinţe a avut loc la Catedrala Episcopală „Sf. Trei­me” din Baia Mare, fiind prezidată de Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului şi mo­derată de Pr. Dr. Cristian Ştefan, consilierul cultural al Episcopiei. „Întâl­nirea din această seară din Catedrala «Sfânta Treime» din Baia Mare a avut un format inedit, cel puţin pentru mine, pentru că a pus împreună o abordare de primă mână, e vorba de mărturia domnului Marcel Petrişor, şi o analiză, eu am încercat să spun teologică, a ceea ce a însemnat comunismul pentru Biserica noastră Ortodoxă, pentru societatea românească. Avem încă un deficit de analiză şi de asumare a perioadei comuniste, care ne obligă la o reevaluare, care, zic eu, ne va ajuta să înţelegem mai bine care este pedagogia lui Dumnezeu şi ce a vrut să ne spună prin tot ceea ce au trăit înaintaşii sau chiar cei pe care îi mai avem printre noi astăzi”, a spus Radu Preda, preşedintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi a Memoriei Exilului Românesc (IICCMER).

Deşi perioada de detenţie a foştilor deţinuţi politici a fost plină de minuni, cea mai importantă minune e faptul că au reuşit să supravieţuiască. La fel, pentru neamul românesc, cea mai mare mi­nune e faptul că a reuşit să-şi păstreze credinţa într-un regim ateu: „Am reuşit să ieşim din comunism un popor creştin, ceea ce este un miracol pentru Europa, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Am reuşit să nu fie afectată dogma creştină, tradiţia noastră românească, să nu fie închise bisericile, să nu păţim ce au păţit alte popoare, la care au fost transformate bisericile în grajduri şi depozite. Aşa, în mod in­teligent, românii lui Petre Ţuţea au reuşit să iasă în istorie, după 45 de ani, un popor profund creştin. Cu sechelele pe care le-am acumulat: nu mai iubim munca aşa de mult, ne trădăm foarte uşor etc. Să nu ne descreştinăm acum, Doamne fereşte, cu ispitele care vin foarte tentante. Acum diavolul nu mai vine cu coadă şi cu păr, fioros. Vine foarte frumos ambalat, se vinde la liber şi poate să ia oricine, la orice oră ispita poate să servească ispita, să servească păcatul. Însă noi suntem creştini şi încercăm să rezistăm şi prin faptul că avem încă între noi astfel de uriaşi ca domnul Marcel Petrişor”, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop.

Marcel Petrişor, cronicarul dar şi eroul acestei pagini excepţionale din istoria neamului a vorbit despre onoarea şi povara mărturisirii: „Dacă ne întrebaţi cum de am rămas în viaţă, Dumnezeu ştie de ce ne-a scăpat, a spus vorbitorul. Ce vrea Dumnezeu cu noi? Să povestim celor care sunt dispuşi să ne audă şi să ne întrebe ce am petrecut între zidurile închisorii. Adresându-mă vouă, tine­rilor, vă spun: vedeţi că sunteţi amba­sadorii lui Dumnezeu pe pământ. Aşa că luaţi exemplu de la cei ce au scăpat. Şi să fiţi atenţi că Dumnezeu nu face investiţii zadarnice. Cât vă va ţine în viaţă, aveţi o mare responsabilitate: de a povesti ceea ce aţi auzit de la noi, cei ce am mai rămas în viaţă”.

Povestea vieţii lui e demnă de un roman sau de un manual de istorie, deopotrivă. Modest însă, Marcel Petrişor a scris mai mereu despre alţii, oamenii excepţionali lângă care l-a dus viaţa: Petre Ţuţea, Costache Oprişan, Gheorghe Calciu, Alecu Ghika etc. Marcel Petrişor s-a născut în 13 aprilie 1930, în Ocișor, județul Hunedoara. Este profesor, scriitor şi fost deţinut politic. Drumul lui a pornit din Ocişor şi l-a adus în Bucureşti. Aici a gustat prima prigoană şi prima „fericire”: aceea de a-ţi pune viaţa pentru prietenul tău. Chiar de ziua lui, a fost arestat pentru că „organele”, arestându-l ceva mai înainte pe Ovidiu Cotruş, nepotul lui Aron Cotruş, găsiseră asupra acestuia cartela de cantină a studentului Marcel Petrişor. Mâncau cu rândul, azi unul, mâine celălalt, căci Ovidiu era „dat în urmărire generală”. Multă vreme Marcel îl ascunsese chiar la părinţii săi, în satul zărăndean Ocişor. În 1954 fu­sese din nou condamnat pentru „favo­rizarea infractorului”, adică din nou, pentru că îşi ajutase prietenii, avertizându-i, proaspăt ieşit din puşcărie, să abandoneze orice activitate ce putea fi privită ca subversivă, întrucât riscurile erau enorme. Când, după câtva timp, aceia au fost arestaţi, a fost arestat şi condamnat, pentru acea avertizare, şi Marcel Petrişor. Nu le-a purtat pică celor pentru care a ajuns din nou lângă ei. Dimpotrivă, i-a admirat pentru cât au rezistat, ştiind că fiecare are un „prag”. După anchetă, în 1956, a fost condamnat la moarte. A stat 6 luni pe pragul morţii, apoi moartea s-a transformat în muncă silnică pe viaţă şi până la urmă i s-au dat 25 de ani de temniţă grea. În 1964, după ce adunase în total aproape 13 ani de închisoare, din 34 câţi avea, a ieşit o dată cu ultimii deţinuţi politici.

Deşi netrecut prin Piteşti şi nelegionar, Dumnezeu i-a hărăzit destinul de a sta în Casimca Jilavei cu cei condamnaţi în al doilea „lot Piteşti”, în încercarea mârşavă a Securităţii de a şterge urmele celei mai cumplite barbarii a lumii moderne. Aşa i-a cunoscut pe Costache Oprişan, Gheorghe Calciu, de care l-a legat o prietenie care trece dincolo de moarte, şi pe mulţi alţii. După eliberare, împreună cu Gheorghe Calciu a scris, din memorie, poemul ontologic Epo­peea lui Oprişan Constantin. În libertate şi-a păstrat aceeaşi vocaţie a prieteniei şi aceeaşi alură de Don Quijote. A fost singurul care avea grijă de eroul Aurel State, care îl vizita, împreună cu De­mostene Andronescu, pe Nea Petrache Ţuţea, când Securitatea veghea la tot şi toate.

După ’90, a încercat să lupte pentru „redeşteptarea Neamului”. A „moşit” câteva mişcări politice, apoi s-a retras. Spune râzând că nu are „mentalitate de păduche”. De fapt, nu i-a plăcut niciodată să iasă în faţă. Iar despre sine, vorbeşte cu umor, despre suferinţe cu simplitate, iar despre ceilalţi, cu aceeaşi admiraţie şi loialitate care l-au caracte­rizat mereu. Azi vorbeşte multe limbi, dar limbajul care i-a rămas la inimă a fost „Morse”. Şi azi are o bătătură pe deget de la „bătutul în perete”. Şi în închisoare a mai învăţat ceva: rugăciu­nea inimii („Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”) care l-a salvat în multe momente limită. De fapt, cea mai mare minune a vieţii lui a fost aceea de a demonstra că se poate trăi şi altfel. Cu credinţă, curaj şi onoare.

Despre închisoare nu vorbeşte azi cu furie, reproş sau indignare, ci un amestec ciudat de dor şi nostalgie pentru o perioadă în care, pe cât de mare a fost suferinţa, pe atât de mare a fost şi iubirea faţă de Dumnezeu şi de oameni. Aici, în închisoare spune că a cunoscut cele mai luminoase figuri din întreaga sa viaţă, pentru că inteligenţa unor oameni ca şi Petre Ţuţea era dublată de o bunătate fără limite, sau a unui om ca Alecu Ghika de un curaj şi o demnitate fără margini.

În semn de aleasă și profundă recu­noștință pentru multa pătimire în temnițele comuniste în apărarea valorilor creștine ale neamului nostru românesc, drepturilor și libertăților umane în lumina libertății desăvârșite dăruită omului de către Dumnezeu, pentru măr­turia unei vieţi pecetluite cu răstignire și suferință, detenție și umilință, care au rodit la vremea când Dumnezeu a binevoit eliberarea întregului neam românesc de sub regimul ateu comunist, domnul Marcel Petrișor a primit Ordinul „Sfântul Ierarh Iosif Mărturi­sitorul din Maramureș”, iar domnul Conf. Univ. Dr. Radu Preda, președin­tele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și a Memoriei Exilului Românesc a primit din partea Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin „Crucea Voievodală Maramureșeană”, în semn de înaltă apreciere pentru lucrarea de excepție întru aducerea la lumină a adevărului despre atrocitățile și prigoana la care a fost supus poporul român în timpul regimului comunist; ca o garanție că nu vom uita spre a nu repeta acest episod dramatic și umilitor din istoria acestui popor.

Seria conferinţelor a continuat dumi­nică la Biserica „Sf. Împăraţi Cons­tantin şi Elena” din Satu Mare şi luni la Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil din Sighetu Marmaţiei. În total, peste 500 de persoane au participat la cele trei conferinţe, răspunzând indirect, la întrebarea „ce vrea Dumnezeu cu noi?”, prin fapte: să ştim, să nu uităm, să preţuim valorile acestui neam.

 

 

„De acum înainte, pe dumneavoastră vă vor aştepta foarte multe încercări în noua formulă politică în care vrea să ne integreze lumea în această globalizare. Ei nu vor mai întrebuinţa teroarea, ci ispita. Băgaţi de seamă, nu ştiţi ce vă aşteaptă şi mă refer în primul rând la cei tineri. Noi am răbdat şi frig, şi foame şi bătaie pe spinare, mă rog, dar durerea fizică trece, dar tentaţiile şi ispitele voastre de astăzi sunt mult mai perfide”.
Marcel Petrişor

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.