Judecatorul „moare”, dar nu se preda

De-abia sprijinit intr-o carja, un batran iesea din Judecatoria Viseu. Vazandu-l tremurand, cu parul raschirat si balanganindu-se ca o vaca beata, ti se facea mila de el. Insa nu era cazul. Fostul militian, Ioan Cian, tocmai iesea sa ia o gura de aer curat, dupa ce statuse toata ziua cu nasul sau mare, rosu de la produsele domnului Bachus, in dosarele care i-au ramas neterminate. El vrea la pensie, nu pentru ca n-ar mai putea da sute de sentinte aberante, dar ficatul si vodca nu fac casa buna, asa ca Cian trebuie sa se hotarasca pentru una din ele. Cel mai greu ii este sa strabata in liniste strada principala din Viseu si sa-si inchipuie ca intreg corul de injuraturi pe care il aude nu-i este adresat. El fiind mandru de ceea ce a prestat ca judecator. I-a mai ramas de curatat un mic... rahat, ne scuzati, dar chiar asa este, de dosare imbarligate numai el stie cum, pe care colegii refuza sa le preia. Asa ca, oricat de pensionabil ar fi, si oricat de drag i-a fi... ficatul, tot trebuie sa mai linga niste dosare pana le va finaliza.