• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 08 Decembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 6 Februarie , 2023

Ionel Bogdan: Finanțare de 400 milioane de euro pentru extinderea rețelelor de apă potabilă și canalizare în județul Maramureș

În prezența ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, joi, 2 februarie, a fost semnat contractul de finanțare pentru realizarea „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Maramu­reș”, între Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, ADI Maramureș și Societatea Vital SA.

Valoarea investițiilor din cadrul proiectului regional este de peste 400 de milioane de euro, din care aproape 70% este asigurată din fonduri europene, prin Programul Opera­țional Infrastructură Mare - POIM.  Consiliul Județean Maramureș este partener și susține acest proiect, inclusiv prin cofinanțarea acestuia cu 1,3 milioane de euro din bugetul județului Maramureș.

„Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Maramureș” e un proiect ambițios, ce cuprinde investiții locale în alimentarea cu apă în 29 de unități administrativ-teritoriale și canalizare menajeră în 18 UAT-uri. La acestea se adaugă inves­tițiile regionale în alimentare cu apă, respectiv canalizare menajeră, gestionate de către Consiliul Județean Maramureș.

Președintele Consiliului Județean, Ionel Bogdan, a mulțumit ministrului Marcel Boloș pentru susți­nerea pe care o oferă proiectelor strategice pentru Maramureș, primarului municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, doamnei director Vital SA, Alexandrina Bancoș, precum și primarilor din județ pentru implicarea în acest proiect vital pentru dezvoltarea Maramu­reșului.

„Este o finanțare record pentru județul Maramureș, vorbim de peste 400 de milioane euro, bani care vor intra în județul Mara­mureș pentru bunăstarea și confortul cetățenilor. În cadrul acestui proiect etapizat, pe lângă extinderea rețelelor de alimentare, vor fi realizate magistrale importante de apă care vor deservi mai multe unități administrativ-teritoriale și, astfel, rezolvăm problema apei potabile în județ. Acesta este un pas important în dezvoltarea județului Maramureș, a municipiului Baia Mare și sunt convins că acest parteneriat va continua cu alte proiecte strategice pentru județul nostru”, a transmis Ionel Bogdan.
 
„Mulțumesc Consiliului Județean Maramureș și domnului preșe­dinte, Ionel Bogdan, pentru parteneriatul pe care îl avem și în raport cu acest proiect, dar și pentru asocierile pe care le-am gândit împreună pentru infrastructura de transport și nu numai”, a declarat Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.
 
Rețeaua de distribuție a apei va fi extinsă pe încă 301 kilometri, se va construi o nouă stație de tratare a apei, 41 de stații de pompare a apei și 26 de noi stații de clorinare/ reclorinare a apei.
Vor fi extinse rețelele de canalizare pe alți 189 de kilometri, vor fi realizate 3 stații noi de epurare, 84 de noi stații de pompare a apei uzate, iar conducta de refulare va fi reabilitată pe 802 kilometri.
„Mă bucur că autoritățile locale din județul Maramureș au găsit această formă de colaborare și se implică în ceea ce înseamnă dezvoltarea proiectelor de infrastructură, indiferent că discutăm de infrastructura de transport sau de infrastructura de apă și apă uzată. În acest mod trebuie să acționeze toate autoritățile locale responsabile pentru ceea ce înseamnă viitorul comunităților locale. Proiectele pe care le desfășoară autoritățile locale din Mara­mureș, Consiliul Județean Maramureș sunt numeroase și mă bucur de fiecare dată când mă aflu în Maramureș, pentru că găsesc aceeași implicare în accesarea de fonduri europene, în dezvoltarea de proiecte care să vină în sprijinul Maramureșului de mâine și am găsit aici ceea în puține locuri găsim în România: implicare în accesarea de fonduri europene pentru toate componentele pe care le avem sub formă de priorități de investiții”

- Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene,
prezent la semnarea contractului

 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.