• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Miercuri , 24 Aprilie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 5 Septembrie , 2022

Ionel Bogdan: Facem pași importanți pentru realizarea Pasajului rutier suprateran de la Clubul Văcarilor

 În ședința recentă a Consiliului Județean Maramureș, aleșii județeni au votat două proiecte importante care vizează implementarea proiectului „Pasaj Clubul Văcarilor”.
Primul proiect vizează încheierea unui Acord de parteneriat privind implementarea de către Consiliul Județean Maramureș, în parteneriat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (CNAIR) și Primăria Baia Mare, a acestui proiect de infrastructură rutieră.

De asemenea, a fost finalizat și studiul de fezabilitate pentru Pasajul rutier de la Clubul Văcarilor. Pasajul va avea două benzi pe sens, benzi suplimentare de acces pe pasaj, care vor duce la lărgirea DN 1C spre localitatea Recea, va avea o lungime totală de 495 de metri și va fi un punct important de legătură cu centura metropolitană.
În luna septembrie 2022, va fi demarată licitația publică pentru proiectare cu execuție, urmând ca, în luna ianuarie 2023, să fie semnat contractul cu firma câștigătoare. Termenul estimat de realizare a acestui obiectiv de investiții este de 12 luni de la demararea lucrărilor de construcție.

„Acest proiect este unul foarte așteptat de locuitorii din Baia Mare, din împrejurimi, dar și din întreg județul Maramureș, fiind principala intrare în municipiul Baia Mare.
Pasajul de la Clubul Văcarilor este, împreună cu celelalte proiecte de pasaje, Italsofa și Inde­pen­denței, un punct de legătură cu centura metropolitană. Astfel, pregătim momentul în care vom avea varianta de ocolire a municipiului finalizată”, a declarat președintele administrației județene, Ionel Bogdan.

Realizarea acestui proiect de infrastructură vizează decongestionarea traficului rutier de la intrarea în municipiul Baia Mare dinspre comuna Recea, care în prezent este una dintre cele mai aglomerate intrări în municipiu. Totodată, va fi creată o rețea modernă de transport rutier, va reduce timpul de călătorie, poluarea și numărul de accidente rutiere din această zonă.

Pentru asigurarea îmbunătățirii fluxurilor de trafic dinspre municipiul Baia Mare înspre drumurile europene, naționale, înspre UAT- urile învecinate și invers, Consiliul Județean Maramureș a demarat proiecte pentru realizarea a trei pasaje supraterane, amplasate la principalele intrări în municipiul Baia Mare, respectiv în zonele Clubul Văcarilor, Italsofa și bulevardul Independenței, in­tersecție cu strada Europa din municipiul Baia Mare.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.