Învățătura Sfintei Scripturi privind trupul omului

Greșind odată israeliții, Dumnezeu s-a supărat pe ei și dorea să-i pedepsească. Însă, îndată Moise și Aaron s-au rugat lui Dumnezeu ca poporul să fie iertat. Au început negocierea lor cu formula „Doamne, Dumnezeul duhurilor și a tot trupul”- (Numeri, 16,22). Din această formulă de adresare se vede că, în concepția lor, trupul se bucură de aceeași cinste ca sufletul. În tâlcuirea la Septuaginta, dl. Cristian Bădăliță spune că această formulă este o „ manifestare a mentalității elenizate”. Mai concret, această formulă a devenit „eclezială”, căci Biserica Ortodoxă așa începe rugăciunea pentru cei adormiți: „Dumnezeul duhurilor și a tot trupul”.

În cartea Psalmilor, avem patru mențiuni mai interesante despre trupul omului. Vorbind despre o mare taină, cum el s-a învrednicit a vedea „pururea pe Domnul înaintea sa”(Ps.15, 8), prorocul David spune că de acest mare dar „s-a veselit inima (sa), s-a bucurat limba (sa) și trupul (său) s-a sălășluit întru nădejde...”.(Ps.15, 9)

Care nădejde? Că sufletul celui cuvios nu va rămâne în iad, iar trupul acestuia nu va vedea stricăciune (Ps.15, 9).

Însă darul nestricăciunii trupești oamenii l-au „primit de la Hristos” după Învierea Sa din morți, spune Teodoret și Atanasie cel Mare.

Vorbind despre urmările stării vicioase a omului, prorocul David spune: „că săgețile tale s-au înfipt în mine și au întărit în mine mâna Ta. Nu este vindecare în trupul meu de la fața mâniei Tale, nu este pace în oasele mele de la fața păcatelor mele” (Ps,37, 2-3). Extraordinare cuvinte! Nu este pace în oasele mele din cauza păcatelor. Dar iată ce frumos tâlcuiesc aceste cuvinte Sf. Vasile cel Mare și Sf. Atanasie cel Mare. „Săgețile sunt relele, necazurile și bolile, iar mâna este pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcate. Mulți îmbătrânindu-se, au rămas din cauza inconștienței în această stare de neputință, nemaidorind sfârșit binecuvântat al stării lor”.

Foarte interesant cuvânt îl întâlnim în Psalmul 62, unde prorocul David spune că atât sufletul, cât și trupul omului tânjesc după Creatorul lor. „Însetat-a de Tine sufletul meu. Suspinat-a după Tine trupul meu” (Ps.62, 2).

Această stare de neliniște interioară a omului nu poate fi rezonată de către doctoriile lumești, ci numai prin căință și viață nouă.

Din acest considerent, psalmistul spune: „Că, iată, cei ce se depărtează de Tine vor pieri”(Ps. 72, 26).

 „Vechiul Testament în cel Nou se descoperă, iar cel Nou în cel vechi se ascunde”, spune Fericitul Augustin.

Puterea iertătoare și vindecătoare a celor șapte Sfinte Taine a fost preînchipuită de vindecarea regelui Neeman Sirianul. Acesta s-a îmbolnăvit de lepră și, la recomandarea prorocului Elisei prin înșeptita afundare în râul Iordan, s-a vindecat (lV Reg. 5, 10-14).

Înțeleptul Solomon vorbește și de o altă metodă a vindecării omului. „Omul milostiv își face bine sufletului său, pe când cel crunt își chinuiește trupul său” (Pilde 11, 17).

Iarăși, înțeleptul Solomon mai are un cuvânt profund: „O inimă fără patimă este viața trupului, pe când pornirea pătimașă este ca un car în oase” (Pilde 14, 30)

În cartea prorocului Ieremia găsim aceste cuvinte care ar trebui să ne dea mult de gândit. „Așa zice Domnul: blestemat fie omul care se încrede în om și își face sprijin din trup omenesc și a cărui inimă se depărtează de Domnul” (Ier. 17, 5). Tâlcuind acest cuvânt, Sfântul Vasile cel Mare spune: „Scriptura oprește să ne punem nădejdea în altul. Scriptura arată că a-și pune cineva nădejdea în sine sau în altul înseamnă îndepărtarea de la Domnul” (Scrieri ascetice).

Prorocul Iezechiel spune că Dumnezeu va înnoi pe om, scoțând din om inima de piatră și înlocuind-o cu inimă de carne și va da omului Duh nou (Iez. 36, 26). 

Sfântul Calist Angelicoudes spune că: „...este limpede că este cu neputință să aibă asemănare cu Dumnezeu cel ce nu este părtaș oarecum firii Lui” (Trei tratate isihaste).

 Biserica ortodoxă este împotriva incinerării trupurilor celor adormiți, deoarece se menționează clar că la moartea fizică  „...pulberea să se întoarcă în pământ, cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, care l-a dat” (Ecles. 12, 7) .

Acest cuvânt scripturistic este atât împotriva incinerării, cât și împotriva reîncarnării.

   Pr. dr. Nicolae Lauruc