Curs valutar
Euro
Dolar american
Lira sterlină
Forint unguresc
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii


Instalarea părintelui Marius N. Lauruc ca nou vicar al Vicariatului Ortodox Ucrainean
Vineri, 28 noiembrie 2025, în ziua de pomenire, după calendarul neîndreptat, a Sfântului Paisie de la Neamț (Velicikovschi), ocrotitorul Vicariatului Ortodox Ucrainean din România, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Biserica „Înălțarea Sfintei Cruci” din Sighet, credincioșii ortodocși ucraineni l-au prăznuit pe sfântul lor ocrotitor. Dimineață a fost citit Acatistul Sfântului Paisie în limbile română și ucraineană. Acest acatist a fost tradus pentru prima dată în limba ucraineană, după textul în limba română, de către părintele Nicolae Lauruc, cu binecuvântarea Preafericitului Patriarh Daniel.
Delegatul Preafericitului Părinte Patriarh, Preasfințitul Samuel Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a săvârșit Sfânta Liturghie, alături de un sobor de preoți din cele două Protopopiate ale Vicariatului. Din sobor au făcut parte: pr. Marius-Nicolae Lauruc, noul vicar al Vicariatului Ortodox Ucrainean, pr. Nicolae Lauruc, fostul vicar al Vicariatului, pr. Ioan Iurcea, consilierul Vicariatului, pr. Petru Rahovan, protopopul Protopopiatului Ortodox Ucrainean Sighetu Marmației, pr. Petru Popovici, secretarul Protopopiatului Ortodox Ucrainean Lugoj, precum și alți preoți invitați.
Au fost prezenți la eveniment reprezentanți ai autorităților locale și ai mediului educațional, între care: domnul Vasile Moldovan, primarul municipiului Sighetu Marmației, domnul Krisztofer-Levente Orosz, viceprimarul municipiului Sighetu Marmației, domnul prof. Marian Ferțadi, consilier local, doamna prof. Lucreția Semeniuc, directoarea Liceului Pedagogic „Taras Șevcenko” din Sighetu Marmației – singurul liceu din țară cu predare în limba ucraineană, precum și doamna Angelica Miculaiciuc, inspector școlar pentru minoritatea ucraineană.
Le mulțumim frumos tinerilor prezenți, îmbrăcați în haine tradiționale ucrainene, credincioșilor români și ucraineni din Sighet și din împrejurimi, precum și corului parohiei Sighet, „Blahovysnyk”, care a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie.
Formulele liturgice rostite în limba ucraineană de către Preasfințitul Samuel au impresionat profund pe toți cei prezenți. În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a evocat personalitatea și importanța Sfântului Paisie de la Neamț, îndemnându-i pe credincioși să citească din scrierile sfinților părinți, în special Filocalia. Cu această ocazie, din încredințarea Preafericitului Părinte Patriarh, Preasfințitul Samuel Bistrițeanul l-a prezentat credincioșilor pe pr. Marius N. Lauruc ca nou vicar al Vicariatului Ortodox Ucrainean.
Părintele Vicar a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh pentru binecuvântarea evenimentului, Preasfințitului Samuel Bistrițeanul pentru prezență și slujire, preoților și tuturor celor prezenți. În semn de mulțumire, i-a oferit Preasfințitului din partea Vicariatului o icoană a Sfântului Paisie și un engolpion.
Apoi a fost prezentat volumul aniversar „Vicariatul Ortodox Ucrainean – 35 de ani de la reînființare. Istorie și perspective”, publicat cu sprijinul Asociației „Dobrotoliubie”. Volumul cuprinde conferințele și cuvântările susținute în cadrul Simpozionului aniversar din luna iunie a acestui an, precum și lucrările câștigătoare ale Concursului de poezie religioasă (2023) și ale Concursului de eseuri „Istoria văzută prin ochii bunicilor” (2025). De asemenea, lucrarea include articole apărute în Revista „Binevestitorul”, care reflectă activitățile catehetice și pastoral-misionare desfășurate în parohiile și mănăstirile din cuprinsul Vicariatului. Lansarea volumului a făcut parte din seria manifestărilor jubiliare dedicate împlinirii a 35 de ani de la reînființarea Vicariatului Ortodox Ucrainean.
Părintele vicar a subliniat că este extrem de importantă acordarea unei atenții sporite tinerilor atât pentru predarea credinței, cât și pentru conservarea identității etnice. În acest sens, este esențială colaborarea dintre Vicariat și instituțiile de învățământ din localitățile cu populație majoritar ucraineană.
La sfârșit, Preasfințitul Samuel i-a miruit pe toți credincioșii prezenți în biserică.
Această zi a intrat în istoria Vicariatului prin prezența pentru prima dată în mijlocul credincioșilor ucraineni a Preasfințitului Samuel Bistrițeanul și prin slujirea în sobor, tot pentru prima dată, a preoților Vicariatului în ziua de pomenire a ocrotitorului nostru.






