• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 29 Martie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 7 Noiembrie , 2022

Fundația Regală Margareta a României lansează selecția națională pentru bursele Tinere Talente

Fundația Regală Margareta a României continuă misiunea de a susține tinerii cu talent artistic din România și lansează selecția bursierilor ce vor face parte din proiectul Tinere Talente – ediția 2023. Tineri muzicieni și artiști vizuali, cu vârste între 14 și 24 de ani, elevi sau studenți la instituțiile de învățământ vocațional, care provin din familii cu venituri modeste, pot aplica, până la 30 noiembrie 2022, pentru a deveni bursieri ai programului, în cea de-a 15-a ediție a acestui proiect.

Pe parcursul unui an calendaristic, tinerii artiști în domeniul muzicii clasice sau al artelor vizuale vor fi sprijiniți prin burse de dezvoltare artistică, programe de mentorat intergenerațional și acțiuni de promovare.
Bursele individuale, în valoare de până la 2000 de euro, pot fi folosite pentru achiziționarea materialelor și a instrumentelor necesare desfă­șurării activității artistice sau pentru participări la cursuri de spe­cializare, concursuri, festivaluri, expoziții sau alte proiecte, în țară și în străinătate.
Sesiunile de mentorat interge­ne­rațional, un element de unicitate al proiectului, oferă bursierilor șansa de a interacționa cu personalități ale vieții artistice și culturale, iar masterclassurile și atelierele de creație susținute de artiști consa­crați îi sprijină în perfecționarea aptitudinilor.
Promovarea creațiilor artistice ale tinerilor către public, realizate prin proiecte individuale și de grup, constă în participarea la evenimente diverse, concerte, recitaluri și ex­po­ziții organizate de Fundație și parteneri.
Recunoscut ca fiind cel mai bun program de Artă și Cultură din România, de patru ori laureat la Gala Societății Civile, programul națio­nal Tinere Talente creează astfel oportunități egale pentru artiștii în devenire, oferindu-le șansa de a-și dezvolta potențialul, de a-și exprima talentul și de a-și îndeplini visul, indiferent de contextul lor social.
„Programul de burse Tinere Talente este unul dintre cele mai puternice demersuri de încurajare a artei din spațiul românesc și ne bucurăm să fim alături de bursieri în dezvoltarea lor artistică. Împreună cu Fundația Regală Margareta a României, continuăm misiunea de a crește și de a promova valorile românești, în special tinerii care au cea mai mare nevoie de acest sprijin. Pentru că arta luminează mințile și sufletele” – Katharina Scheidereiter, CSR Manager, Kaufland România – Partener al programului Tinere Talente.
Selecția națională pentru bursierii Tinere Talente 2023 este deschisă pentru elevi și studenți de la liceele și universitățile de muzică și arte din toată țara, cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani.

Etapele selecției presupun:
1. Trimiterea dosarului de candidatură - până în 30 noiembrie 2022, la adresa de e-mail: tineretalente@principesa.ro
2. Evaluarea dosarului candi­daților – pe parcursul lunii decembrie 2022
3. Evaluarea talentului și a potențialului artistic de către juriul de specialitate format din personalități din lumea artei – pe parcursul lunii ianuarie 2023.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.