• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 21 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Marţi , 25 Iunie , 2024

File de istorie, aspecte din rezistența anticomunistă (1945-1964)

 (Continuare din num[rul trecut)

Satele avute în vedere pentru început la înfăptuirea acțiunilor de colectivizare au fost alese după două criterii diametral opuse: (1) care au avut de suferit din cauza războiului, din cauza foametei în anii 1946-1947, din cauza secetei, în special în Moldova; (2) sate în care erau mișcări anticomuniste puternice precum în Maramureș. În aceste situații, regimul comunist utiliza colecti vizarea drept o formă de pedep sire, de represiune a populației țărănești.
 
Maramureșul nu a scăpat de colectivizare, prima localitate colectivizată fiind Ieudul (martie 1950), aceasta fiind aleasă pentru că „în viziunea activiștilor de partid avea un trecut reacționar”.
 
Prin această acțiune, trebuia să se dea un exemplu celorlalte localități; prin acțiuni de teroare, trebuia indusă frica. Pe parcursul anului 1950, prin presiuni, au fost înființate colective agricole la Remeți, Săpânța, Săliștea de Sus sau Câmpulung pe Tisa.
 
Sunt menționate revolte ale țărănimii în Ieud, Rozavlea, Săliștea de Sus, Bârsana și Remeți. Se menționează decese ale unor persoane în urma bătăilor (Ieud), acțiuni de teroare, internări în lagăre de muncă sau închisori. A fost o rezistență puternică a țărănimii, aceasta înfruntând teroarea instituită cu aportul activiștilor de partid sau al trupelor de securitate sau miliție. Ca urmare a împotrivirii populației, doar 12 gospodării colective au fost înființate în perioada 1950-1953 în fosta regiune Baia Mare, din cele 35
avute în vedere de statul comunist. Acțiunile represive asupra popu - lației sunt clar evidențiate prin nenumărate condamnări, trimiteri în judecată sau, mai grav, execuții sumare ale celor care se împotriveau procesului de colectivizare.
Astfel, în perioada 1950-1953, au fost condamnați 89.401 de țărani sub pretexte ca neîndeplinirea planului de culturi/ însămânțări și nepredarea cotelor, iar 80.077 pentru ne - dezmiriștiri, nestropirea pomilor, pentru că nu au transportat lemne sau practicarea clandestină de meserii (potcovar, cioplitor piatră, fierar, etc.). În anii 1951-1952, au fost, de asemenea arestați 34.738 țărani, 22.086 din așa-denumita categorie de chiaburi, 7236 țărani cu gospodărie mijlocie și 5504 țărani cu gospodărie mică, pentru rezistența la colectivizare.
 
În perioada 1953-1956 (etapa a 2-a) a procesului de colectivizare, acțiunile de colecti vi zare s-au încetinit, în principal drept rezultat al unor reglări de conturi la nivelul conducerii PMR. Astfel, la plenara CC al PMR din 26.05.1952, grupul Ana Pauker, Vasile Luca și Teohari Geor - gescu sunt excluși din CC, fiind făcuți răspunzători pentru întârzierea colectivizării, abuzurile făcute în procesul de colectivizare și catalogați drept „deviatori de dreapta”. De fapt, această acțiune s-a înscris în lupta pentru putere dintre echipa menționată mai sus și gruparea condusă de Gheorghe Gheorghiu-Dej. La data de 5.03.1953, decedează Stalin și conducerea PMR rămâne în expectativă, deoarece în toate acțiunile depindea de deciziile luate de Moscova, respectiv de cel care îl va urma pe Stalin.
 
Planurile de colectivizare au fost reluate în anul 1957 cu mai multă violență. La aceasta a contribuit și revoluția din Ungaria din anul
1956, care a reliefat pericolul care reprezenta, pentru regi mul comunist, proprietatea individuală.
 
Țăranii care îndrăzneau să se împotrivească regimului sau nu predau cotele obligatorii erau aspru pe depsiți. Opunerea rezis - tenței la confiscarea produselor se pedepsea cu 5-15 ani de muncă silnică și confiscarea tuturor bunurilor. În această perioadă, au avut loc multe revolte ale țăranilor, lichidate cu brutalitate de autoritățile comuniste.
 
Astfel, după 13 ani de colectivizare forțată, ani în care propa -ganda comunistă a fost însoțită de acțiuni de șantaj și teroare, cu zeci
de mii de țărani condamnați la închisoare sau lagăre de muncă, mulți uciși, s-a încheiat procesul de colectivizare. A avut consecințe nefaste până în anul 1989, lipsa în mare măsură a produselor alimentare fiind o caracteristică a perioadei de 25 de ani, cuprinsă între 1963 și 1989.
O altă acțiune de neimaginat astăzi a vizat strămutările forțate de populație. Strămutările au constituit un mijloc de pedepsire a unor pături largi ale populației în special sătești. Au început în anul 1949, deși nu exista nicio bază legală pentru această acțiune. Prin HCM 1150/26.10.1950 modificată prin HCM 344/1951, s-a dispus „mutarea din centrele aglomerate a acelor persoane care nu-și justifică prezența și care prin manifestările lor față de poporul muncitor dăunează construirii socialismului”. Și au fost nenumărate dislocări de populație, în special din sate. Cele mai mari au avut loc în noaptea de 17/18 iunie 1950 (Rusalii), în care au fost implicate 40.000 de persoane, în special de la granița de Vest. Printre cei strămutați se aflau chiaburi, țărani mijlocași, cârciumari, persoane cu rude în străinătate, persoane ostile regimului etc. Deși fără bază legală, au primit domiciliul obligatoriu în Bărăgan, pe terenuri unde nu erau construcții, locuind mult timp în bordeie, pe care le-au construit cu mari eforturi.
 
Și erau mulți copii mici obligați să-și urmeze părinții și n au avut o viață ușoară. Conform hărții unităților din sistemul con cen traționar, realizate de Fundația Academia Ci vică, persoanele deținute în perioada comunistă au fost internate în 250 de unități de detenție diferite, dintre care 44 penitenciare, 61 de locuri de anchetă și surghiun, 72 lagăre de muncă forțată, 63 de centre de deportare și domiciliu obligatoriu, precum și azile psihiatrice cu caracter politic – (fig. 20).
 
Comisia Prezidențială pentru Analiza Dic ta turii Comuniste din România a ajuns la concluzia că în jur de 600.000 de persoane au fost condamnate pe criterii politice în perioada 1945-1989.
Adăugând la aceasta și pe cei deținuți administrativ (200.000), pe țăranii care s-au opus colectivizării, condam - nați pentru delicte „de drept comun”, pe cei deportați, evacuați, stră mutați sau persoane cu „domiciliu obligatoriu”, pe cei 520.000 de tineri încorporați în trupele de muncă etc. numărul celor care au avut de suferit din partea regimului comunist este în jur de 1,5 milioane de oameni.
 
Acțiunile regimului comunist descrise mai sus au fost însoțite de multe tragedii: oameni deținuți în închisori pe nedrept, familii destrămate, copii care nu au putut urma școala etc. Un gând pios tuturor celor care au avut de îndurat (în acele vremuri), iar amintirea lor să fie păstrată vie.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.