• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 26 Aprilie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Marţi , 14 Martie , 2023

Digital Twin Roadsow, conferință despre scanarea 3D, arhitectură și construcții

 Primăvara se numără inițiativele de succes. În 3 martie, Graphein a dat startul unei serii de evenimente dedicate arhitecților și profesioniștilor în construcții. Iar premiera a avut loc în Baia Mare, datorită implicării Graphein Maramureș, respectiv a lui Adrian Vlad și a echipei sale. Rezultatul? Un eveniment complex, cu prezentări interactive, socializare, toate într-un loc încărcat de istorie și legende. 

Azi în Baia Mare, mâine în toată țara. Graphein a dat startul unei serii de evenimente, iar premiera a avut loc chiar în municipiul nostru, în 3 martie, într-un loc frumos, plin de povești: Hotel Diafan. Iar evenimentul a avut toate ingredientele unui succes: invitați de marcă: arhitecți, ingineri, firme de construcții, autorități locale; teme de discuție captivante:  arhitectura vernaculară, BIM, digital twin, proiecte locale, clădiri de patrimoniu, monitorizarea cutremurelor, proiecte locale de reabilitare ale unuia dintre cei mai buni restauratori din țară, povestea din spatele reabilitării Hotelului Diafan, dar și cum un roman despre un maramureșean a avut influențe în cercul lui Shakespeare; socializare și un curs dedicat arhitecților.

„Digital Twin Roadsow” a fost organizat, așa cum am arătat, de Graphein Maramureș, în parteneriat cu Graphein, Ordinul Arhitecților din România Nord Vest, Asociația Bimtech, Rustic, Top Geocart, Leica Geosystem, ROST, ARCOLAR, 9Opțiune și Mod Studio.

Prima prezentare a fost făcută de Adrian Vlad și Bogdan Zaharia, iar tema s-a numit „Proiecte Graphein în Maramureș”. Apoi, Eugen Ursu a vorbit despre Asociația Bimtech, Bim&Digital Twin. Proiectele Graphein au fost expuse de Anca Bulin, iar Ștefan Paraschiv a prezentat „Autodesk&Autodesk Construction Claud”, sau despre digitalizarea tuturor construcțiilor, dispariția treptată a documentelor pe hârtie și aducerea lor în Cloud, și faptul că primii care vor aborda acest subiect vor fi instituțiile publice și apoi cele private.

Tiberiu Popescu a vorbit despre „Echipamente scanare și monitorizarea cutremurelor”.

Laura Zaharia a prezentat arhitectura vernaculară, bisericile din lemn, făcând o comparație dintre Releveurile clasice, făcute de ei inclusiv în taberele pentru arhitecți și releveurile digitale. Concluziile au fost că și cele clasice sunt foarte bune, deoarece obligă la o bună cunoaștere a obiectivului, la fața locului, dar și interacțiunea cu comunitatea locală, iar cele digitale scurtează timpul de realizare și sunt mai eficiente, practic cele două tipuri de releveuri fiind complementare.

Evelyne Cușner a prezentat proiectele realizate de Rustic, respectiv despre proiectul de reabilitare a Pieței Cetății și a Bisericii Catolice din Piața Cetății, în care au găsit o capsulă a timpului din 1933, unde era prezentată starea de fapt din Baia Mare din acea vreme. După obținerea mai multor aprobări, au reușit să o deschidă, au găsit ziare și documente din acea vreme. Capsula avea inclusiv urme de gloanțe. Capsula timpului a fost pusă la loc, dar au fost introduse în ea și documente despre reabilitarea din prezent.

Ștefan Paskucz a vorbit despre reabilitarea Hotelului Diafan, deținut atunci de domnul Zah. Clădirea a ars de mai multe ori, și, pentru reabilitare, au fost scoase toate pietrele care erau în clădire și au făcut un fel de puzzle. Au fost aduși niște pietrari din Ungaria care au completat pietrele lipsă. Adrian Vlad explică: „ei au terminat de reabilitat hotelul într-o perioadă în care s-a finalizat reabilitarea pieței din centru și și-au dat seama că nu s-au legat la canalizare. Fiind proiect pe fonduri europene, nu te lasă nimeni să spargi să te legi la canalizare și a venit un miner, pe care tot Paskucz l-a chemat și le-a spus lui Ștefan Paskucz și Zah că îi poate ajuta. A săpat, fără GPS, fără nimic și a ajuns direct la căminul de canalizare, apoi a dispărut, nu l-au mai găsit. Mai e un loc unde săpau într-un tunel, în care muncitorii nu au mai vrut să lucreze, pentru că ceva le atrăgea ciocanele, era un loc cu magnetism. Și muncitorii s-au speriat. Au pus acolo un perete, ca să izoleze zona. Locul are o energie ciudată și se întâmplă tot felul de lucruri interesante”.

Walter Ubelhart a vorbit despre povestea cărții „În umbra lui Shakespeare” și filmul difuzat recent la Cinema.

După prezentări, a avut loc un curs în care arhitecții au fost învățați să scaneze 3D.

Adrian Vlad le mulțumește tuturor celor implicați direct, dar și celor care au răspuns invitației noastre! Cu siguranță vor urma și alte evenimente de succes marca Graphein în Maramureș!

  

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.