Dicționarul Centrului Artistic Baia Mare. Artiștii Contemporani (I)

1. Walter FRIEDRICH (II)
Născut în 13.07.1931,
Luduș (jud. Mureș) – decedat în 1996,
Baia Mare (Maramureș) / grafician, pictor şi educator român
Dr. Tiberiu ALEXA

Vremea „dezghețului ideologic” și al remanențelor sale estetice (1965-1979), urmată de anii „crizei de sistem și ai cultului personalității «Conducătorului»” (1980-1989) marchea­ză autentica descătușare creativă a artistului. Personajul antropomorf cunoaște o transformare identitară majoră și „scapă” de sub tutela exclusivă a determinismul socioprofesional pentru a dobândi identități generic umane determinate de stări, trăiri și experiențe exis­ten­țiale lăuntrice. Subsecvent, acest proces a fost dublat și de metamorfozarea registrului stilistic.
În paralel, gravura în alb/ negru evoluează pe o traiectorie care dez­voltă, progresiv și continuu, matricea unui „neoexpresionism figu­ra­tiv dramatic” centrat pe explorarea experiențelor existențiale lăuntrice ale personajului uman – intens polarizate emoțional și, după 1980, cel mai adesea cu evidente predispoziții pentru conotații autoreflexive.
Avem toate motivele să credem că geneza acestui neașteptat angajament politic contestatar, asumat atunci de Walter Friedrich, se află în legătură nemijlocită cu reacția artistului (experimentată, transpusă artistic, dar păstrată „la sertar”) la șocul existențial intim provocat (probabil cu intensă trăire prelungită, și în exprimare artistică întrucâtva disimulată) de invadarea militară a Cehoslovaciei în 1968 și „asomarea”, în consecință, a orizonturilor promise/ sperate – la nivel internaționalizat est-european comunist –  de/ prin reformismului „primăverii de la Praga”!
În prelungire (și în completare) aproape imediată, avea să vină, în 1971, șocul intern al „tezelor de la Mangalia” și „asomarea” liberalizării ideologice de după 1965, implicit
perspectivele sumbre ale „revoluției culturale”
indigene, odată cu ițirea zorilor viitorului „cult al personalității Conducătorului” (fenomen ce avea să se materializeze ulterior, și tot mai agresiv, în anii deceniului 1980). În 1972 artistul și-a formulat reacția creativă prin cele două linogravuri (și schițe pregătitoare) de expresie accentuat suprarealistă: Orbii și Politică. Deși convergente ca metaforizare, ele vizează rostiri ce țintesc dife­ren­țiat. Orbii sugerează, generic, en­ti­tăți umane masculine indefinite clasial ori social („tovarăși”?), po­ziționate în atitudini de neînțe­le­gere / negare / respingere („capete pătrate” ?), dar (probabil) circumscrise sferei incapacității / in­competenței / neputinței exercitării vreunui leadership oarecare. Ambiguitatea dispare în Politică – șarjă suprarealistă explicită și dură, care ipostaziază simbolic o lume umană „rinocerizată” sub tutela pe care o impune/ monitorizează „Încoronatul” (personajul cu coroană pozat în dreapta sus, pe un scaun modest dispus în fața conturării piramidale a unor „cărți de poker”, cu un portret grotesc și care face un gest licențios cu mâinile – „Conducătorul”), prin mijlocirea unui „supraveghetor” care pare că dirijează „transpunerea în fapte” a lucrării politice (singurul personaj erect, care face „cărțile de joc” din spatele „încoronatului” – „aparatcik”-ul?) de către doi „vasali” ce călăresc și „conduc” la ham „su­pușii” îngenunchiați și reduși la umila condiție a „patrupedului vorbitor”, sub asistența servilă a unui „executant” dresat să aporteze („lătrăul”). Cheia metaforică a mesajului o reprezintă cele două personaje afrontate și îngenunchiate, plasate în registrul superior (stânga sus) al imaginii, personaje a căror înfruntare/ confruntare agresivă vine să reprezinte „masa cetățenească” și pare să comprime simbolic efectele societale ale „jocului politic”.
Nu-i nicio îndoială că aceste lucrări încorporează expresiile unor dramatice tensiuni interioare trăite de artist în acei ani de început al noului „îngheț” cultural și sociopolitic.
Chiar dacă au rămas în stadiul de „creație de sertar” (fiind introduse în circuit public abia în februarie 2022, cu prilejul expoziției retrospective postume organizată la Centrul de Artă Contemporană «COLONIA PICTORILOR» Baia Mare, respectiv, prin intermediul albumului monografic lansat cu acel prilej), și în ciuda faptului că astfel de abordări nu se mai regăsesc în tematica ulterioară a creației artistului, ele au produs un efect stilist major prin generarea acelui expresionism dramatic cu accente suprarealiste, care îi marchează spiritul creativ profund personalizat al etapei de maturitate și căruia i se circumscriu lucrările artistului în anii deceniilor 1970 și 1980.
Anii de final (1990-1996) au reprezentat ani de ambiguitate contextuală, deopotrivă socială, cul­tu­rală și existențială, pe care creativitatea artistul i-a resimțit mai degrabă negativ. Un scurt popas profesoral
i-a prilejuit exercitarea unei contribuții esențiale la reînființarea și relansarea Liceului de Arte băimărean și a atelierului de grafică din cadrul secției sale de arte plastice. În 1990, încă mai realizează și expune lucrări de gravură (Haita, Alaiul, Lanțul, Simbol). Dar apoi, pensionarea, îmbolnăvirea  și marginalizarea comunității artistice în ambianța deconstructoare a transformărilor capitaliste au făcut ca Friedrich Walter să renunțe, din 199, la domeniul gravurii și să se refugieze, cumva solitar, în sfera (mai liniștită ?, mai confortabilă ?) a culorii și a tematicii peisagistice, reîntorcându-se la „dragostea dintâi” – pictura de șevalet (De ce ?, 1990; Moara veche, 1991; Peisaj în gri, 1991 ; Metamorfoza, 1992, Luptă de cocoși, 1994, Dezintegrare, 1994, Corbii, 1995, Drumul Crucii, 1995, Gutinul, 1995) și prelungind mai vechile preocupări pentru desenul în culoare (creioane colorate – Cap de expresie I-III, Devorator, toate 1992 ;  pastel – Peisaj din Borcut și Peisaj nocturn, ambele 1990 , Copac uscat, 1991, Mireasa cu lebăda, 1992 ; tempera – Peisaj din Colonia Pictorilor, 1995, Peisaj la țară, 1995, Peisaj de țară, 1995).

Perioada maturității (1965-1996) a fost, așadar, una prolifică și productivă, cu o prezență publică bogată și diversă prin numeroase participări la manifestări expozi­țio­nale, colective și de grup, organizate în țară și în străinătate: expoziții și saloane naționale de grafică, gravură și desen la Bu­curești (1968, 1969, 1970, 1973, 1978, 1980, 1981); Târgu Secuiesc (inaugurarea muzeului local, 1972); expoziții de prezentare a ar­tiștilor Filialei Baia Mare a U.A.P. la Constanța, Tulcea, Bacău, Piatra Neamț, Suceava (1969-1970), Brașov (1973), Arad, Oradea, Satu Mare, Seini (Tabăra Națională de Arte Plastice, 1986), Cluj-Napoca, București (Expoziția retrospectivă «Centrul Artistic Baia Mare. 1965-1989, Sala Dalles, februarie 1989 ), Bistrița (1991), Ivano Frankovsk (U.R.S.S./Ucraina, 1977 și 1979), Gyla (Ungaria, 1982), Nyíregyháza (Ungaria, 1991) și Szolnok (1992 și 1993); expoziții de artă românească contemporană la Var­șovia și Cracovia (Polonia, 1968), Stockholm și Göteborg (Suedia, 1969), Łodz (Polonia, 1970), etc. În 1996-1997, postum, o selecție de 7 gravuri (realizate între 1969-1984) au ilustrat, retrospectiv, opera lui Friedrich Walter în cadrul expoziției jubiliare Centrul Artistic Baia Mare. 1896-1996.

Să mai remarcăm în context, ca pe o ciudățenie, faptul că artistul nu și-a organizat nicio expoziție personală în timpul vieții. Esențiale rămân participările lui Friedrich Walter la toate expozițiile anuale oficiale cu juriu organizate la Baia Mare, începând din 1963, de Filiala Baia Mare a Uniunii Artiștilor Plastici. Cumulativ, ele reprezintă sinteza de portofoliu ce developează firul evolutiv care înscrie creația artistului în penultimele două mari module estetice ale stratigrafiei artei din Centrul Artistic Baia Mare: al cincilea val avangardist (combinând stratul recuperării avangardismului interbelic – 1958-1989 cu stratul avangardismului târziu – 1966-1989) și, respectiv, primul val postmodernist (stratul noului simbolism citadin). O creație care îl poziționează pe Walter Friedich în prima linie a artei plastice băimărene și, deopotrivă, îl înscrie în rândurile creatorilor și personalităților de frunte din întreaga istorie a Centrului Artistic Baia Mare.

Pe de altă parte, albumul monografic publicat în 2021 și lansat în 2022 își propune să demonstreze că Walter Friedrich și creația sa reprezintă un reper major al artei grafice contemporane din România.Dr. Tiberiu ALEXA

Vremea „dezghețului ideologic” și al remanențelor sale estetice (1965-1979), urmată de anii „crizei de sistem și ai cultului personalității «Conducătorului»” (1980-1989) marchea­ză autentica descătușare creativă a artistului. Personajul antropomorf cunoaște o transformare identitară majoră și „scapă” de sub tutela exclusivă a determinismul socioprofesional pentru a dobândi identități generic umane determinate de stări, trăiri și experiențe exis­ten­țiale lăuntrice. Subsecvent, acest proces a fost dublat și de metamorfozarea registrului stilistic.
În paralel, gravura în alb/ negru evoluează pe o traiectorie care dez­voltă, progresiv și continuu, matricea unui „neoexpresionism figu­ra­tiv dramatic” centrat pe explorarea experiențelor existențiale lăuntrice ale personajului uman – intens polarizate emoțional și, după 1980, cel mai adesea cu evidente predispoziții pentru conotații autoreflexive.
Avem toate motivele să credem că geneza acestui neașteptat angajament politic contestatar, asumat atunci de Walter Friedrich, se află în legătură nemijlocită cu reacția artistului (experimentată, transpusă artistic, dar păstrată „la sertar”) la șocul existențial intim provocat (probabil cu intensă trăire prelungită, și în exprimare artistică întrucâtva disimulată) de invadarea militară a Cehoslovaciei în 1968 și „asomarea”, în consecință, a orizonturilor promise/ sperate – la nivel internaționalizat est-european comunist –  de/ prin reformismului „primăverii de la Praga”!
În prelungire (și în completare) aproape imediată, avea să vină, în 1971, șocul intern al „tezelor de la Mangalia” și „asomarea” liberalizării ideologice de după 1965, implicit
perspectivele sumbre ale „revoluției culturale”
indigene, odată cu ițirea zorilor viitorului „cult al personalității Conducătorului” (fenomen ce avea să se materializeze ulterior, și tot mai agresiv, în anii deceniului 1980). În 1972 artistul și-a formulat reacția creativă prin cele două linogravuri (și schițe pregătitoare) de expresie accentuat suprarealistă: Orbii și Politică. Deși convergente ca metaforizare, ele vizează rostiri ce țintesc dife­ren­țiat. Orbii sugerează, generic, en­ti­tăți umane masculine indefinite clasial ori social („tovarăși”?), po­ziționate în atitudini de neînțe­le­gere / negare / respingere („capete pătrate” ?), dar (probabil) circumscrise sferei incapacității / in­competenței / neputinței exercitării vreunui leadership oarecare. Ambiguitatea dispare în Politică – șarjă suprarealistă explicită și dură, care ipostaziază simbolic o lume umană „rinocerizată” sub tutela pe care o impune/ monitorizează „Încoronatul” (personajul cu coroană pozat în dreapta sus, pe un scaun modest dispus în fața conturării piramidale a unor „cărți de poker”, cu un portret grotesc și care face un gest licențios cu mâinile – „Conducătorul”), prin mijlocirea unui „supraveghetor” care pare că dirijează „transpunerea în fapte” a lucrării politice (singurul personaj erect, care face „cărțile de joc” din spatele „încoronatului” – „aparatcik”-ul?) de către doi „vasali” ce călăresc și „conduc” la ham „su­pușii” îngenunchiați și reduși la umila condiție a „patrupedului vorbitor”, sub asistența servilă a unui „executant” dresat să aporteze („lătrăul”). Cheia metaforică a mesajului o reprezintă cele două personaje afrontate și îngenunchiate, plasate în registrul superior (stânga sus) al imaginii, personaje a căror înfruntare/ confruntare agresivă vine să reprezinte „masa cetățenească” și pare să comprime simbolic efectele societale ale „jocului politic”.
Nu-i nicio îndoială că aceste lucrări încorporează expresiile unor dramatice tensiuni interioare trăite de artist în acei ani de început al noului „îngheț” cultural și sociopolitic.
Chiar dacă au rămas în stadiul de „creație de sertar” (fiind introduse în circuit public abia în februarie 2022, cu prilejul expoziției retrospective postume organizată la Centrul de Artă Contemporană «COLONIA PICTORILOR» Baia Mare, respectiv, prin intermediul albumului monografic lansat cu acel prilej), și în ciuda faptului că astfel de abordări nu se mai regăsesc în tematica ulterioară a creației artistului, ele au produs un efect stilist major prin generarea acelui expresionism dramatic cu accente suprarealiste, care îi marchează spiritul creativ profund personalizat al etapei de maturitate și căruia i se circumscriu lucrările artistului în anii deceniilor 1970 și 1980.
Anii de final (1990-1996) au reprezentat ani de ambiguitate contextuală, deopotrivă socială, cul­tu­rală și existențială, pe care creativitatea artistul i-a resimțit mai degrabă negativ. Un scurt popas profesoral
i-a prilejuit exercitarea unei contribuții esențiale la reînființarea și relansarea Liceului de Arte băimărean și a atelierului de grafică din cadrul secției sale de arte plastice. În 1990, încă mai realizează și expune lucrări de gravură (Haita, Alaiul, Lanțul, Simbol). Dar apoi, pensionarea, îmbolnăvirea  și marginalizarea comunității artistice în ambianța deconstructoare a transformărilor capitaliste au făcut ca Friedrich Walter să renunțe, din 199, la domeniul gravurii și să se refugieze, cumva solitar, în sfera (mai liniștită ?, mai confortabilă ?) a culorii și a tematicii peisagistice, reîntorcându-se la „dragostea dintâi” – pictura de șevalet (De ce ?, 1990; Moara veche, 1991; Peisaj în gri, 1991 ; Metamorfoza, 1992, Luptă de cocoși, 1994, Dezintegrare, 1994, Corbii, 1995, Drumul Crucii, 1995, Gutinul, 1995) și prelungind mai vechile preocupări pentru desenul în culoare (creioane colorate – Cap de expresie I-III, Devorator, toate 1992 ;  pastel – Peisaj din Borcut și Peisaj nocturn, ambele 1990 , Copac uscat, 1991, Mireasa cu lebăda, 1992 ; tempera – Peisaj din Colonia Pictorilor, 1995, Peisaj la țară, 1995, Peisaj de țară, 1995).

Perioada maturității (1965-1996) a fost, așadar, una prolifică și productivă, cu o prezență publică bogată și diversă prin numeroase participări la manifestări expozi­țio­nale, colective și de grup, organizate în țară și în străinătate: expoziții și saloane naționale de grafică, gravură și desen la Bu­curești (1968, 1969, 1970, 1973, 1978, 1980, 1981); Târgu Secuiesc (inaugurarea muzeului local, 1972); expoziții de prezentare a ar­tiștilor Filialei Baia Mare a U.A.P. la Constanța, Tulcea, Bacău, Piatra Neamț, Suceava (1969-1970), Brașov (1973), Arad, Oradea, Satu Mare, Seini (Tabăra Națională de Arte Plastice, 1986), Cluj-Napoca, București (Expoziția retrospectivă «Centrul Artistic Baia Mare. 1965-1989, Sala Dalles, februarie 1989 ), Bistrița (1991), Ivano Frankovsk (U.R.S.S./Ucraina, 1977 și 1979), Gyla (Ungaria, 1982), Nyíregyháza (Ungaria, 1991) și Szolnok (1992 și 1993); expoziții de artă românească contemporană la Var­șovia și Cracovia (Polonia, 1968), Stockholm și Göteborg (Suedia, 1969), Łodz (Polonia, 1970), etc. În 1996-1997, postum, o selecție de 7 gravuri (realizate între 1969-1984) au ilustrat, retrospectiv, opera lui Friedrich Walter în cadrul expoziției jubiliare Centrul Artistic Baia Mare. 1896-1996.

Să mai remarcăm în context, ca pe o ciudățenie, faptul că artistul nu și-a organizat nicio expoziție personală în timpul vieții. Esențiale rămân participările lui Friedrich Walter la toate expozițiile anuale oficiale cu juriu organizate la Baia Mare, începând din 1963, de Filiala Baia Mare a Uniunii Artiștilor Plastici. Cumulativ, ele reprezintă sinteza de portofoliu ce developează firul evolutiv care înscrie creația artistului în penultimele două mari module estetice ale stratigrafiei artei din Centrul Artistic Baia Mare: al cincilea val avangardist (combinând stratul recuperării avangardismului interbelic – 1958-1989 cu stratul avangardismului târziu – 1966-1989) și, respectiv, primul val postmodernist (stratul noului simbolism citadin). O creație care îl poziționează pe Walter Friedich în prima linie a artei plastice băimărene și, deopotrivă, îl înscrie în rândurile creatorilor și personalităților de frunte din întreaga istorie a Centrului Artistic Baia Mare.

Pe de altă parte, albumul monografic publicat în 2021 și lansat în 2022 își propune să demonstreze că Walter Friedrich și creația sa reprezintă un reper major al artei grafice contemporane din România.