Despărțirea de Nicolae Pițiș

Vestea despărțirii de rapsodul nepereche al Țării Lăpușului ne-a îndurerat până în străfundul ființei noastre. Ne împăcăm greu cu gândul că Mniculaie, de care ne-a legat o strânsă prietenie şi relații de colaborare de o viață, nu mai este printre noi. Nici nu ne vine să credem că glasul lui inconfun­dabil a amuțit pentru totdeauna, iar instrumentele sale arhaice, de el făcute cu multă măiestrie, au amuțit şi ele, au rămas fără stăpân.

Prof. Pamfil Bilţiu

Nicolae Piţiş a fost o personalitate emblematică pentru Țara Lăpușului, fiind posesorul unui stil unic şi original al interpretării horii cu noduri, denumită local „hore-n grumaz”. La el sunetul ridicat până la do de sus devine țipat, o caracteristică a interpretului de geniu. Un cântec i-a fost toată viața lui Nicolae Piţiş, căci cântecele de dragoste, de necaz, de amărăciune, de supărare sau istorice au fost sădite în sufletul său mare, într-un repertoriu bogat şi valoros. La toate le-a dat „ghiers” de foc cu glasul şi harul său artistic.
S-a născut în 13 martie 1939, în satul mare şi frumos, cu oameni buni şi frumoși, Lăpușul Românesc, cu ondulația deal – vale, pe care Lucian Blaga a numit-o magnific Miorița. Rapsodul a venit pe lume la sat, acolo unde s-a născut veșnicia, căci, aşa cum spunea poetul, „Eu cred că veşnicia s-a născut la sat”.
Prin Nicolae Piţiş a dispărut un model de la sat, iar asta se datorează faptului că satul are această mare energie spirituală. Prin Nicolae Piţiş a dispărut un model de aleasă şi complexă spiritualitate, căci în personalitatea lui se contopesc organic, deopotrivă, interpretul vocal, constructorul de ins­tru­­­mente muzicale arhaice, căci Nicolae Piţiş a cântat, deopotrivă, la fluier, la trișcă, la fluier „jemănat” (cu două tuburi), la goarnă încovoiată, la trâmbiță ciobănească şi la „clanetă fără criblură” (clape), toate făcute de mâna lui măiastră. Îmi aduc aminte, căci l-am cercetat, oare de câte ori? Vreme de peste cinci decenii şi parcă îmi sună şi acum în ureche muzica de la aceste instrumente, compusă din doine şi jocuri, foarte multe jocuri, așa cum le-au moștenit moșii şi strămoșii, căci Nicolae Piţiş nu s-a abătut cu nimic de la autenticul folcloric. Şi de aici şi succesul său răsunător.
Parcă ascult şi acum cât de frumos suna în mâinile lui fluierul gemănar şi claneta fără clape, instrumente complicate pe care rapsodul le-a ştiut construi cu măiestrie, le-a ştiut acorda şi alege lemnul de rezonanță cel mai bun.
Sunt satisfăcut că l-am putut valorifica pe acest rapsod contopit cu cântecul popular prin oare câte emisiuni de radio şi TV.? Prin ele, muzica sa cântată vocal sau instrumental a străbătut pământul românesc.
Nicolae Piţiş era mândru când ne povestea cum a cântat balada lui Pintea la coloana sonoră a filmului despre haiduc, dar a cântat şi în filmul documentar „Ţara Lăpuşului”, pe care am avut norocul să-l vizionez.

În 1963, aflându-mă cu treburi în satul său, s-a întâmplat să-l aud cântând. Când organizatorii emisiunii televizate „Dialog la distanţă” m-au întrebat ce rapsod am putea chema, l-am propus pe Nicolae Piţiş, care a impresionat cu glasul şi stilul său interpretativ.

Talentul lui Nicolae Piţiş s-a manifestat şi peste hotarele țării, în Franța, Italia şi Japonia. Ne-a povestit ce entuziaști au fost japonezii la auzul muzicii sale vocale şi instrumentale. S-au manifestat ca şi în verva marilor stadioane.
Nicolae Piţiş a fost şi un gospodar inventiv şi păstor mioritic, care a îndrăgit oile ca pe copiii lui. Nu le-a dat niciodată la stână, ci le-a păstorit singur, deși erau boteie de 50-100 de oi sau chiar mai multe. Inventiv cum era, a construit un țarc pe rotile, pe care îl muta fără să fie demontat şi iarăși asamblat cu cheltuială de multă trudă, şi pe care îl muta prin trasul cu caii lui.
În Muntele Cârligătura, unde îşi ierna oile şi unde l-am cercetat odată, avea un țarc din bile de fag, așezate la mică distanță între ele, ca să nu poată intra lupul la oi. A iubit mult şi caii, precum şi animalele crescute în gospodărie.

Despre Nicolae Piţiş, omul bun şi foarte receptiv când era cercetat, căci a fost rapsodul cel mai mult cercetat, se va vorbi de acum la trecut. Dar dacă cineva va scrie, odată, o monografie a satului Lăpuşul Românesc, atunci se va simți nevoit să noteze: A fost odată în sat un rapsod pe numele Nicolae Piţiş care nu a semănat şi nu va semăna niciodată cu nimeni.