• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 06 Noiembrie 2025

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Joi , 6 Noiembrie , 2025

Deputatul PNL Ionel Bogdan a inițiat o lege care introduce digitalizarea la înființarea ONG-urilor

Deputatul PNL Maramureș, Ionel Bogdan, a anunțat depunerea unei propuneri legislative menite să simplifice în mod radical procesul de înființare a organizațiilor neguvernamentale (ONG-uri), prin digitalizarea rezervării denumirilor acestora.

 

”Am depus o propunere legislativă care va simplifica în mod radical procesul de înființare a ONG-urilor. Este o inițiativă prin care vrem să aducem societatea civilă în secolul 21”, a declarat deputatul liberal.

 

În prezent, în timp ce firmele pot verifica și rezerva online denumirea prin Registrul Comerțului, asociațiile și fundațiile trebuie încă să depună formulare pe hârtie la Ministerul Justiției, un proces birocratic, lent și descurajant pentru mulți cetățeni care vor să se implice civic.

 

”Prin această lege propunem crearea unei platforme electronice naționale pentru verificarea și rezervarea denumirilor ONG-urilor. Totul se va face online, rapid, transparent și gratuit, exact cum funcționează deja pentru societățile comerciale. Beneficiile acestui proiect de lege sunt multiple: reducerea timpului de așteptare, procedură integral online, inclusiv pentru românii din diaspora, acces public la baza de date și diminuarea costurilor administrative”, a subliniat Ionel Bogdan.

 

„Digitalizarea nu trebuie să se oprească la mediul economic. Și societatea civilă merită proceduri moderne, transparente și prietenoase”, a mai spus deputatul PNL Maramureș.

 

Ionel Bogdan a ținut să le mulțumească colegilor coinițiatori ai proiectului, Alina Gorghiu și George Șerban, pentru sprijinul real în elaborarea inițiativei legislative, precum și tuturor parlamentarilor care au semnat propunerea.

 

”Digitalizăm România pas cu pas și aducem statul mai aproape de oameni”, a conchis deputatul liberal Ionel Bogdan.

 

 

Biroul de presă al Biroului Parlamentar - Deputat Ionel Ovidiu Bogdan

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.