Curs valutar
Euro
Dolar american
Lira sterlină
Forint unguresc
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii



Deputatul AUR Daniel Ciornei, mesaj de apreciere și recunoștință
Cu ocazia Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, una dintre marile sărbători ale creștinătății, deputatul AUR de Maramureș, Daniel Ciornei, transmite un mesaj de apreciere și recunoștință tuturor maramureșenilor și românilor care își sărbătoresc astăzi onomastica.
„Le doresc tuturor celor care poartă numele Sfântului Ioan multă sănătate, pace în suflet și binecuvântarea lui Dumnezeu. Sfântul Ioan Botezătorul este un exemplu de credință, curaj și dăruire, iar valorile pe care le-a reprezentat rămân importante pentru fiecare dintre noi”, a declarat deputatul Daniel Ciornei.
În Maramureș, această zi ne amintește de legătura dintre credință, tradiție și oamenii locului, de obiceiurile păstrate cu grijă și de valorile care ne definesc de generații. Aici, portul popular nu este doar o amintire a trecutului, ci este purtat cu mândrie și astăzi, în fiecare duminică și la fiecare sărbătoare, fiind parte din viața și identitatea maramureșenilor.
„În Maramureș, credința și tradiția au mers mereu împreună. Le vedem în bisericile noastre de lemn, în portul popular purtat cu mândrie, în mâinile oamenilor harnici care au păstrat obiceiurile și în respectul față de familie și comunitate.
Ia românească nu este doar o haină tradițională. Este o parte din identitatea noastră, o poveste cusută de mame și bunici, transmisă din generație în generație. În ea se regăsesc munca, răbdarea și sufletul românesc”, a transmis deputatul maramureșean.
Daniel Ciornei a subliniat că valorile păstrate în Maramureș trebuie duse mai departe.
„Avem datoria să păstrăm ceea ce ne definește: credința în Dumnezeu, dragostea pentru familie, hărnicia și respectul pentru locul în care ne-am născut. Mândria de a fi maramureșean înseamnă să nu uiți cine ești, indiferent unde te poartă viața.
La mulți ani tuturor maramureșenilor care își sărbătoresc astăzi ziua numelui și tuturor celor care poartă în suflet valorile românești!”, a mai declarat Daniel Ciornei.





