• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 16 Aprilie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 7 Iunie , 2021

De ziua onomastică Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin s-a întâlnit cu copii din Maramureşul Voievodal şi Râmnicu Vâlcea

Cunoscut în Eparhia Maramureșului şi Săt­marului ca „Episcopul Tinerilor”, Preasfințitul Părinte Iustin acordă o mare atenție copiilor şi elevilor, pe care ştie să-i adune în jurul bisericii,
să-i antreneze în activități sui-generis, iar în duminici şi sărbători să fie nelipsiți de la Sfintele Liturghii. Este iubit de tineri prin felul cum se poartă cu ei, iar ei devin lipsiți de trac şi se manifestă ca prieteni ai săi. Iată că şi de 1 iunie, ziua ocrotitorului spiritual, Sfântul Ius­tin Martirul şi Filosoful, al cărui nume îl poartă, s-a întâlnit cu copiii.
Întâi a săvârșit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Paraclisul Episcopal din incinta Centrului Eparhial din Baia Mare, unde a ridicat la rangul de stavrofor pe Pr. Andrei Gavriş, contabilul Centrului, şi la cel de Arhidiacon pe Diaconul Lucian Burnar, secretar eparhial. După Sfânta Liturghie, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, a oficiat un Te-Deum de mulțumire lui Dumnezeu pentru darurile revărsate asupra Sa şi a Eparhiei şi au fost înălțate rugăciuni către țiitorul Cerului şi al Pământului ca să aibă sub ocrotirea Sa această Episcopie şi pe Întâistătătorul ei.
După aceste rugăciuni, Preasfin­țitul Părinte Episcop Iustin s-a îndreptat spre Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, unde s-a întâlnit cu peste 100 de copii din deja foarte cunoscuta localitate Bârsana, veniţi împreună cu Părintele paroh Marcel Oprişan şi din Râmnicu Vâlcea, de la Fun­daţia „Inimă pentru inimă”, care se ocupă de copiii asistați şi neaju­torați, care au venit să viziteze o clădire emblematică din acest nord de ţară.
Aici, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin s-a rugat împreună cu copiii, s-au închinat la icoane, a făcut o cateheză pe înțelesul lor, au recitat poezii şi au cântat, s-au fotografiat, copiii şi profesorii însoțitori au primit drept cadou câte o icoană, la care să se închine, iar la sfârşit au stat de vorbă pe iarba din curtea Catedralei, unde copiii au mâncat pizza, un preparat cu care se întâlnesc foarte rar sau deloc în satul în care trăiesc.
Pelerinajul acesta, care a cuprins şi mănăstirea Rohia, va rămâne peste ani în memoria lor, aşa cum şi nouă ne-au rămas în minte toate excursiile făcute pe timpul cât am fost școlari.
Sacrificiul făcut pentru acest pelerinaj cu copii va da roade peste ani, şi, sigur, îi va apropia mai mult de Dumnezeu şi de Maica Domnului.
Slavă Ţie, Doamne, pentru toate!
 

  

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.