• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 22 Iunie 2021

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Miercuri , 21 Aprilie , 2021

Conducerea PSD, în vizită în Maramureș

La finele săptămânii trecute, întreaga echipă de conducere a PSD s-a aflat în Maramureș. Programul vizitei a cuprins, pe lângă întâlnirea regională a partidului, și o vizită la producătorul de materiale de protecție Taparo Târgu Lăpuș, precum și discuții cu aleșii locali și județeni. Liderii PSD au anunțat o inițiativă legislativă pentru reînvierea patriotismului economic local: introducerea „criteriului verde” la licitațiile publice, pe model german.

 

Echipa de conducere centrală a PSD s-a aflat, la finele săptămânii trecute, joi și vineri, în Maramureș. Alături de liderul PSD, Marcel Ciolacu, au fost pre­zenți prim-vicepreședintele PSD, senatorul Gabriela Firea, secretarul general al PSD, senatorul Paul Stănescu, președintele Consiliului Național al PSD, senatorul Vasile Dîncu, europarlamentarii PSD, Mihai Tudose și Paul Negrescu. Programul a cuprins atât întâlniri politice, cât și o vizită de lucru la una dintre cele mai mari firme din România care confec­ționează măști și materiale de protecție împotriva COVID-19: Taparo Târgu Lăpuș. Recent, li­derul PSD s-a mai întâlnit la București cu producătorii de materiale de protecție români, care au arătat că statul român preferă să cumpere măști neconforme din afară, în timp ce produsele româ­nești pleacă către export. Asta în cel mai bun caz, deoarece legis­lația a blocat o bună bucată de vreme exportul de materiale de protecție.

Din delegația care a vizitat compania Taparo au făcut parte și parlamentari din județele Maramureș, Satu Mare, Bistrița-Năsăud, Bihor, Sălaj și Cluj, dar și Radu Mol­dovan, președintele Consiliului Județean Bistrița, cu toții veniți în Maramureș pentru a participa la conferința regională a partidului, ședință care a avut loc în comuna Cupșeni și s-a întins pe parcursul mai multor ore. Vineri, a avut loc o nouă ședință politică, de această dată cu reprezentanții din Mara­mureș, fiind organizat Comitetul Executiv Județean al PSD, la care au participat parlamentari, primari și consilierii județeni. Din Cup­șeni, președintele PSD Marcel Ciolacu și delegația oficială care
l-a însoțit în această vizită în Maramureș s-au deplasat spre Baia Mare, unde a fost organizată o conferință de presă la sediul județean al social-democraților, la care au participat și Gabriela Firea, președintele PSD Maramureș, deputatul Gabriel Zetea, deputatul Gheorghe Șimon și senatorul Sorin Vlașin. Liderul central al PSD a prezentat, pe scurt, vizita realizată la Taparo și a lansat, din Baia Mare, proiectul legislativ, prin care se dorește introducerea „criteriului verde” care va veni în sprijinul producătorilor locali. „Am vizitat un producător român care a avut capacitatea să se reinventeze în această perioadă de pandemie, de încercare pentru mulți producători. Au salvat 1.700 de locuri de muncă, însă au rămas total ignorați de actuala guvernare, la fel cum au fost ignorați și de Guvernul Orban. Nu doar că nu au primit ajutorul statului român, dar au fost și ignorați de guvernanți, iar tot ce produc în Maramureș merge la export, în Franța. Este inacceptabil așa ceva, dar mă gândesc că altfel nu ar fi putut apărea acele tunuri financiare la Unifarm sau la firmele fantomă care au comercializat măști de protecție 90% neconforme. În urma dis­cuțiilor pe care le-am avut cu producătorii români, dar și cu parlamentarii Partidului Social-Democrat, sperăm să strângem sufi­­­ciente voturi pentru a adopta în Parlament o inițiativă legislativă care să introducă criteriul verde. Există această recomandare în legislația românească, însă este necesar să fie transformată în lege. Astfel, pe lângă criteriile de calitate și preț, vom introduce și acest criteriu verde, iar producătorul cel mai apropiat de beneficiar va primi un punctaj suplimentar”, a precizat liderul PSD, Marcel Ciolacu.

Referindu-se la vizita făcută la firma Taparo, în Târgu Lăpuș, li­derul PSD Maramureș, Gabriel Zetea, a arătat că a fost o întâlnire importantă cu agenți economici locali, autohtoni, care au o afacere de succes în județul Maramureș. Taparo produce, astăzi, materiale de protecție împotriva COVID-19, iar întreaga omenire traversează o perioadă extrem de grea din punct de vedere sanitar. „Am receptat cu toții strigătul de ajutor lansat de acești oameni pentru industria lor, pentru producția autohtonă de materiale de protecție.
Aceștia au investit bani și au nevoie, în con­­­­tinuare, de sprijinul statului român pentru ca patriotismul economic românesc să reînvie, pentru ca taxele și impozitele care se plătesc aici, pe plan local, să poată să fie folosite tot în bene­ficiul maramureșenilor. Faptul că Guvernul PNL-USR nu acordă sprijin producătorilor locali pentru achiziția materialelor realizate în România este extrem de trist. Însă, de aici, din Maramureș, reprezen­tanții conducerii executive a PSD, membri în Parlamentul României lansează o serie de propuneri le­gislative care să vină, în viitor, în sprijinul producătorilor autohtoni, pentru a reînvia cu adevărat patrio­tismul economic românesc”, a conchis deputatul PSD Mara­mu­reș, Gabriel Zetea.

Prim-vicepreședintele PSD, senatorul Gabriela Firea, fost primar-general al Capitalei, a vorbit des­­pre necesitatea promovării turis­­tice a Maramureșului. „M-am bucurat să fiu prezentă aici, într-o zonă istorică, o zonă care poate oricând să concureze alte locuri intens vizitate din întreaga Europă. Și pot spune că depășiți cu mult toate celelalte atracții turistice, pentru că splendoarea naturii și ospitalitatea oamenilor sunt ceva aparte. Trebuie să ne mândrim cu România, cu locurile frumoase din Maramureș și trebuie să folosim mai multă energie pentru a le promova”, a arătat Gabriela Firea.

Ultima oprire a delegației centrale a PSD în Maramureș a fost în orașul Seini, unde primarul Ga­briela Tulbure și consilierii locali ai PSD Seini au prezentat proiec­tele mari ale comunității, care au nevoie urgentă de finanțare. Vizita oficialilor social-democrați în județul nostru s-a încheiat vineri după-masa, președintele PSD, Marcel Ciolacu, arătându-se mul­țumit de toate întâlnirile pe care conducerea executivă centrală a partidului le-a avut în Maramureș.

 

 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.