• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 21 Aprilie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Marţi , 18 Iunie , 2019

Colţu meu. Cerem ajutor! Gândaci uriaşi mişună prin case, pe bloc, pe scară…

Când am deschis uşa de la garaj, un mănunchi scârbos de gândaci uriaşi a căzut pe jos. În trei secunde, mă­nunchiul s-a transformat în goange ce au luat-o la fugă prin garaj. Este o imagine greu de descris, să vezi cum gândacii ăia se ascundeau în orice ridicătură, după orice cutie sau sticlă aflată pe cele câteva rafturi. Nu am mai pus maşina în garaj şi m-am gândit ce soluţie am acasă pentru aceste insecte dizgraţioase. Ceva aveam, de anul trecut, an în care am avut, la fel, gândaci din ăştia uriaşi. Cu imaginea spray-ului în faţă, am plecat spre scara blocului în care locuiesc. Şi am rămas nemişcat! Pe faţada blocului, la nivelul etajului unu şi ceva mai jos, se plimbau de voie două goange din alea mari, uriaşe. Erau agile şi se căţărau vioi pe peretele blocului. Intrat în scară am văzut, cam la fiecare etaj, câte una, din gândacii dezgustători. Stăteau pe spate şi dădeau din multele picioare, aşa ca o jucărie stricată. Probabil cineva a dat cu soluţie pentru gândaci, m-am gândit eu. Ajuns acasă am inspectat scurt pereţii de la intrare şi din camere. Nu părea a fi ceva. Am răsuflat uşurat, mai ales că ai mei copii nu suportă gândacii. Mi-am amin­tit de anii de groază, în urmă cu vreo 20 de ani, când erau gândaci din ăia mici, cei numiţi gândaci de bucătărie. Au trecut câţiva ani până ăia au dispărut. Nu ştiu cum şi nici de ce. Din cauza substanţelor folosite din greu, de oameni şi chiar de autorităţi, cred. Cert este că ăia mici au dispărut şi mai mulţi ani nu am mai avut astfel de probleme. Eram şi noi, cei din cartier, liniştiţi şi puteam să lăsăm câte ceva în balcon sau pe bufet, fără teama de a găsi 50 de gândaci atunci când deschizi cutia, iei capacul sau muţi ceva pe un raft.
Dar coşmarul gândacilor se pare că nu a plecat din cartier, cel puţin. Gândacii mici s-au transformat în gândaci mari. A avut loc, probabil, o mutaţie. La acest aspect mă gândeam în timp ce inspectam casa în căutarea de gândaci uriaşi. Mai liniştit, am intrat în programul de seară cu ai mei. Dar coşmarul a conti­nuat. Pe balconul de la bucătărie, avem bucătăriile într-o curte interioară a blocului, un luminator, au început să apară gândacii uriaşi. Se urcau cu frenezie pe pereţii luminatorului, fără probleme. De aici, un singur pas pentru a intra în case, în sufletele noastre. Am folosit soluţia pentru goange, din dotare. Unele au căzut, altele au conti­nuat să urce. Probabil aveau ca ţintă etajul patru. Ce ar mai fi de spus? Suntem nişte băimăreni care am pierdut bătălia cu gândacii uriaşi băimăreni. Cerem ajutor!
 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.