Coltu’ meu/“Masonul” de la DPC

La Directia pentru Protectia Copilului, chiar daca si-a schimbat denumirea prin comasarea cu o alta institutie, parca tot mai bine suna asa, exista, dupa cum bine se stie, un celebru director adjunct, pe nume Nicolae Boitor. Un tip controversat, ce a venit la carma Directiei taman de la Casa de Copii din Gardani, dupa ce a fost indepartat Augustin Botis. Devenind persoana publica si importanta, a fost luat in vizorul presei (aia, nesimtitii, care tot scriu sau dau pe sticla porcariile unora). Nu a trebuit mult timp sa ne crucim de ce sef a ajuns sa conduca institutia ce se ocupa cu protectia copiilor. Si-a ridicat o casa tip vila si cu ajutorul copiilor de la Casa pe care o conducea, copii pe care-i si mai abtiguia din cand in cand. Intre timp, copiii de acolo au iesit din sistem, cei mai multi s-au angajat si nu le mai este frica sa vorbeasca de perioada Gardani. Am auzit lucruri cutremuratoare, unele nici nu pot fi scrise. In fine, acest domn Boitor a ajuns „interimar” la DPC. Acum este adjunct si a dat doua concursuri pentru a fi pe functie. Nu le-a luat, dar a plecat la un fel de specializare pe tema, printre altele, Sa-i ferim pe copii de violenta ( ma umfla rasu’). Altfel spus, Boitor chiar crede ca merita postul de adjunct. Ca unul care se respecta, a luat in calcul si influenta politicului. Se spunea ca a batut la poarta liberalilor, acum se spune ca, de fapt, ii cauta pe democrati. Vrea umbrela, de e asa, lui Mircea Man (iar ma umfla rasu’). Constient ca asta nu ajunge sa iei un sapte amarat la al treilea concurs ce se va organiza, Boitor a avut o revelatie: „trebuie sa devin membru al unei organizatii puternice, oculte si datatoare de functii, pe viata de se poate”. Dupa ce a studiat lista cu organizatiile dornice de membri „brilianti” ca el, a ales. „Voi fi mason!”, a gandit Boitor, aranjandu-si cravata asortata la costumul de culoarea cafelei cu lapte. Hotararea fiind luata, a purces la indeplinire, el fiind un tip tenace (nu se lasa pana nu reuseste ce-si propune). A facut o cerere catre una din Lojile masonice sa fie primit in randul acestei organizatii. Aici se opreste povestea. Nu stiu daca a trimis cererea prin posta. Nu stiu daca a trimis-o sau daca o va trimite vreodata, dar stiu ca am ras de „naivitatea” directorului adjunct. Inutil sa spunem ca masonii au o procedura interesanta, complicata pentru noi, cei multi, de alegere a membrilor. Am vorbit cu un mason adevarat de dorinta lui Boitor. A zambit. Atat. Nicolae TEREMTUS