Calea, Adevărul şi Viaţa. Facă-se voia Ta!

Cei care obișnuiesc a rosti rugăciunea domnească „Tatăl nostru”, de fiecare dată repetă aceste cuvinte: „facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ…”. Întrebarea pe care ne-o putem pune este: cât conștientizăm înțelesul şi valoarea acestor cuvinte? Câți dintre noi am meditat la aceste cuvinte? Câți dintre noi am încercat a ne lăsa cu adevărat în voia lui Dumnezeu? Câţi dintre noi suntem în stare a realiza că voia lui Dumnezeu nu poate fi decât una bună pentru noi?

Experiența de toate zilele ne dovedește că până şi cei care sunt creștini practicanți, de cele mai multe ori, pun înainte mintea şi înţelepciunea omenească în detrimentul voinței dumnezeiești.
Mintea omenească îşi are limitele ei şi este nedesăvârșită. Când Dumnezeu a creat-o, mintea a fost într-o stare mai bună la început, căci a văzut Dumnezeu cele ce le-a făcut şi erau bune foarte. După creație, mintea omenească a fost subjugată păcatului şi lumii cu ideile, cercetările experiențele, obiceiurile, tradițiile, sistemele şi formalitățile care au avut un impact asupra intelectului. Acestea au făcut ca mintea să fie predispusă judecăților eronate şi au făcut-o incapabilă să înțeleagă sau să se apropie de Dumnezeu prin forțele proprii. Aceia care se consideră înțelepți şi inteligenți şi se încred doar în propria lor judecată şi rațiune sunt cei mai îndepărtați de profunzimea lucrurilor teologice şi duhovnicești.

Așadar, dacă vrea cineva să învețe planurile lui Dumnezeu trebuie să-şi elibereze mai întâi duhul de înțelepciunea omenească. Să stea înaintea lui Dumnezeu neștiutor şi lipsit de orice cunoaștere şi înțelepciune. Cu siguranță că la aceasta s-a referit şi Sfântul Apostol Pavel, atunci când a spus: „dacă i se pare cuiva, între voi, că este înțelept în veacul acesta, să se facă nebun, ca să fie înțelept”(I Cor. 3,18).

Pentru a înțelege mai bine cele spuse de Apostolul neamurilor, ne vine în sprijin şi Evanghelistul Matei, care ne relatează că, odată, un om cu mâna uscată a venit la Mântuitorul Hristos, rugându-L să-l vindece. Domnul i-a poruncit să-şi întindă mâna sa şi omul şi-a întins-o şi s-a făcut sănătoasă ca şi cealaltă (Matei 12, 10-13). Această minune arată puterea Fiului lui Dumnezeu, dar, în același timp, arată cum înțelepciunea omenească trebuie să piară. Dacă acel om ar fi dat o șansă în­țe­lep­ciunii omenești să-şi spună cuvântul, el ar fi replicat „Cum să-mi întind mâna când ea este uscată? Nu trebuie să o vindeci întâi şi apoi să o întind?” Aceasta ar fi fost situația, însă omul s-a făcut pe sine nebun ca să se poată face bine. El nu a luat în seamă înțelepciunea omenească, care spune că o mână uscată nu se poate întinde. Este aceeași înțe­lep­ciune care nu crede că un munte poate fi mutat din locul său, așa cum nu crede că un om poate merge pe apă sau că nu trebuie să te îngrijești de ziua de mâine.

Există o legendă care spune că apele Mării Roșii nu s-au des­părțit atunci când Moise şi-a întins mâna cu toiagul deasupra mării, ci doar atunci când prima persoană şi-a pus piciorul în apă. Este doar o legendă, dar are un înțeles duhovnicesc extraordinar.