• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 20 Ianuarie 2022

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 6 Decembrie , 2021

Calea, adevărul și viața. E bine să vorbești despre alții atunci când te spovedești?

Suntem în plină perioadă de post, perioadă în care mulți creștini practicanți se apropie de scaunul spovedaniei, în vederea curățirii sufletești și a primirii Sfintei Împărtășanii. O practică des întâlnită la Taina Spovedaniei este faptul de a ne justifica săvârșirea unor păcate. Oare este bine să dezvăluim slăbiciunile celor din familie și nepu­tințele lor – pentru ca du­hov­nicul să înțeleagă mai bine problemele noastre – sau să le socotim toate îndreptățire ori vorbire de rău?
La Taina Spovedaniei este bine să vorbim doar despre păcatele noastre.  Sigur că duhovnicul înțelege că lucrurile se petrec într-un context. De aceea, în general, duhovnicului nu-i spunem foarte multe detalii. Îi spunem doar despre ce ne mustră pe noi conștiința, ceea ce vedem noi ca apăsare. Dacă el va socoti că este de folos să întrebe și cum s-a întâmplat, în ce context, ce rol au jucat cutare sau cutare, rămâne să decidă el.
Ceea ce e bine să reținem este faptul că granița dintre a încerca să conturezi un context și a da vina pe alții este foarte subțire. De fapt, este o viclenie a noastră și trebuie să ne-o asumăm, să ne-o recunoaștem ca atare. De exemplu, te spovedești și spui că ai fost mânios. Ți-ai certat soția și copiii. Și după aia începi: „Știți, când am ajuns acasă, soția nu făcuse mâncare, stătuse la telenovelă, copiii nu-și făcuseră temele. Sigur că m-am enervat!”. Deja tu crezi că ai descris un context, dar, în realitate, ți-ai găsit o îndreptățire.
Ceea ce ai de văzut la tine este faptul că te-ai mâniat. Acum… „mâniați-vă, dar nu greșiți!”. Putea să fie și o mânie bună, pedagogică, așa cum și Mântuitorul s-a mâniat și cu biciul i-a scos afară din templu pe cei care făceau comerț acolo și au făcut din Casa Tatălui, „peșteră de tâlhari”. Dar asta nu înseamnă că și-a pierdut cumpătul. Nu și-a ieșit din fire în sensul în care ne ieșim noi. Și noi ne putem mânia, mânia este o iuțime, o putere lăsată nouă de Dumnezeu – ca să ne desprindem de păcat și să facem bine, să fim hotărâți în ceea ce facem și, poate, să ne ajute și în relația cu aproapele. Am dat acest exemplu, pentru a înțelege că este mai bine să îți asumi păcatele.
Dimpotrivă, părinții zic așa: că atunci când ai ajuns la o măsură duhovnicească desăvârșită, îl acoperi și pe fratele tău. Nu numai că nu prezinți păcatul ca să înțeleagă duhovnicul sau îndrumătorul contextul, ci, dimpotrivă, ți-l asumi cu totul ca fiind doar al tău.
Singuri, oamenii nu pot să înțeleagă când păcătuiesc sau nu. Dar Domnul Hristos şi Duhul Sfânt ne descoperă. În Rai, când Domnul Dumnezeu a vorbit cu Adam, acesta a refuzat să fie învinovățit: Femeia care mi-ai dat-o să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom şi am mâncat (Facere 3, 12). Să ne străduim să nu-L învinuim pe Dumnezeu și pe oameni.
Dacă Dumnezeu există, trebuie să recunoaștem că toate patimile se nasc din noi, nu din El. Dacă vom păstra această atitudine, atunci și Dumnezeu ne va da duhul pocăinței.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.