Biblioteca de idei / Diarium Academicum Septentrionis (CXXIII)

 ·        2 iulie 1891. Își dă obștescul sfârșit, la Paris, Mihail Kogălniceanu, istoric, scriitor, publicist și om politic. Membru titular al Societății Academice din 16 septembrie 1868, Președinte (28 martie 1887-27 martie 1890) și vicepreședinte (5 aprilie 1886-27 martie 1887) al Academiei Române; președinte al Secțiunii istorice (1891). S-a născut la 6 septembrie 1817, la Iași. În primii ani de învățătură l-a avut ca dascăl, în Casa Alecsandri, și apoi la Iași pe călugărul maramureșean Gherman Vida. Alte studii, în străinătate (Lunéville și Berlin). Participant la Revoluția din 1848, a redactat manifestul politic al revoluționarilor moldoveni Doleanțele partidei naționale în Moldova și Proiect de constituție pentru Moldova. Cel mai aprig luptător pentru Unire și susținător al reformelor lui Al. I. Cuza. A luptat pentru Independența țării și recunoașterea acesteia. A ocupat multiple funcții de demnitate publică, inclusiv premier, ministru, ambasador. În 1840 a scos revista „Dacia literară”. A scris proză autobiografică, istorică, satirică. A fost considerat „cel dintâi istoric critic pe care l-a născut neamul românesc”. A inițiat colecții de documente istorice. A tradus din cronicile noastre fragmente de interes universal.

·        16-17 august 1891. La Adunarea generală a ASTREI ținută la Hațeg au fost prezenți: George Barițiu, George Pop de Băsești, Vasile Lucaciu, Zaharia Boiu ș.a. Z. Boiu, asesor consistorial a citit „o prea interesantă disertațiune” intitulată Academia Română.

·        10 noiembrie 1891. Scrisoare trimisă de George Pop de Băsești lui Vincențiu Babeș, în care îi reproșează atitudinea negativă față de înaintarea Memorandului la împărat. Scrisoarea o trimite „ca amic devotat și ca om, carele n-am alte videri, nici alte scopuri, nici alte interese, decât binele, progresul și fericirea neamului nostru...”.

·        1891/1892. În revista „Familia” condusă de Iosif Vulcan, un învățător din Șieu, Maramureș, care semnează cu pseudonimul Sie sau Sieoanul, este prezent cu 30 de poezii populare (Doine și hore din Maramureș).

·        1892. La Sibiu se tipărește la Tipografia Arhidiecezană volumul I din lucrarea lui Ioan Pușcariu Date privitoare la familiile nobile române. Autorul redimensionează prin date istorice concrete statutul social al românilor ardeleni, mulți dintre ei dobândind titluri nobiliare. Cititorii cărții s-au putut întreține documentar cu informații noi despre familia Pușcariu, Grigore Pintea (de Budești), Dunca de Șieu, Iuga de Săliște, Lazăr de Purcăreț și Apșa de Jos, Vancea de Oncești și multele altele. Conform cercetărilor proprii, familia Pușcariu își are originea în Maramureș!

·        1892. La Tipografia Mitropoliei Blaj se tipărește volumul Mitropolitul Ioan Vancea. Schițe biografice de Augustin Bunea. Ioan Vancea s-a născut la 18 mai 1820 la Vășad în județul Bihor dintr-o familie de origine nobiliară din Onceștii Maramureșului.

·        1892. Pe linia relațiilor de informare și colaborare, Elie (Ilie) Pop îi comunică lui Simion Florea Marian obiceiuri specifice din zona Chioarului, cuprinse apoi în lucrările Nașterea la români și Înmormântarea la români.

·        1892. La Tipografia arhidiecezană din Sibiu este imprimată lucrarea Date istorice  privitoare la Familiile nobile române culese de I. cav. de Pușcariu, publicate sub auspiciile Asociațiunii transilvane pentru literatura română și cultura poporului român.

·        15 februarie 1892. Animat de dorința de a sprijini intelighenția română, filantropul ieșean Vasile Adamachi desemna în testamentul său ca veniturile averii sale să fie întrebuințate în dare de premii. Legator universal: Academia Română.

·        16 martie 1892. Scrisoare trimisă de Petre Mihalyi fratelui său, Ioan Mihalyi de Apșa, prin care îl felicită pentru eforturile de ridicare a Bisericii române din Sighet.

·        16 martie 1892. Membrii Academiei Române au acceptat dispozițiile testamentare ale filantropului Vasile Adamachi și au aprobat Comisia de punere în aplicare: D.A. Sturdza, B.P. Hasdeu, N. Ionescu, G. Barițiu și Gr. Ștefănescu. De Premiile „Adamachi” au beneficiat mulți performeri culturali, inclusiv membri ai Academiei Române. De menționat că scriitorul Petre Dulfu a fost răsplătit în două rânduri cu acest Premiu.

·        6 mai 1892. Vasile Lucaciu, împreună cu Iuliu Coroian, prezintă spre ascultare, la București, regelui Carol I, Memorandumul, ce urma să fie aprobat de conducerea Partidului Național Român, unde Vasile Lucaciu îndeplinea funcția de secretar general, președinte fiind Ioan Rațiu, iar vicepreședinți George Pop de Băsești și Eugen Brote. Era forma finală prin care se solicitau Împăratului Austro-Ungariei Francz Josef, pentru populația română, drepturi etnice egale cu ale populației maghiare, precum și încetarea persecuțiilor și a încercărilor de maghiarizare. Deoarece Regele Carol I era președintele de onoare al Academiei Române, putem considera această întâlnire ca având un „caracter academic”! Se știe din familia Lucaciu că regele ar fi rostit binecuvântarea: „Bine faceți! Mergeți pe acest drum!”. Iar noi cei care „frunzărim” istoria știm că autorul moral al Memorandumului a fost dr. Vasile Lucaciu! Și mai știm că, la 25 iulie 1892, Regatul României a semnat cu Imperiul Austro-Ungar un tratat de alianță militară (!!!).