Biblioteca de idei / Diarium Academicum Septentrionis (CXXI)

·        23 aprilie 1890. Din București, Petre Dulfu îi trimite lui Iosif Vulcan o scrisoare de felicitare pentru cei 25 de ani ai revistei „Familia” și câteva rânduri pentru numărul „jubiliar”. Este publicația în care poetul a debutat în 25 noiembrie 1873.

·        3 mai 1890. Francisc Hossu-Longin îi scrie soției regelui Carol I, Carmen Silva: „Mărețele și prețioasele scrieri ale Majestății Sale regina României trimise la adresa soției mele, le-am primit numai eu, fiindcă ea, de câteva săptămâni, e dusă la părinți în Sălaj. Gingașa atențiune, ce și cu această ocaziune ați dovedit față de soția mea, mă îndreptățește ca în absența ei, și și până va afla și dânsa, să vă mulțumesc cu cordialitate pentru onoarea ce i-ați făcut ei, și prin ea și nouă, celor ce o iubim atât de mult! Le vom citi și răsciti cu încordată atențiune și vom profita de sublime învățături, ce marea regină a dăruit românilor. Să o țină Dumnezeu mulți ani cu pace, ca să poată scrie mult și de acum înainte!... Să trăiți spre fala și bucuria tuturor românilor!”.

·        15 iunie 1890. În „Amicul familiei” de la Gherla, an. XIV, nr. 12, p. 171, Antoniu Băliban (născut la 31 mai 1867 în Cig, lângă Tășnad) semnează medalionul Mihai Eminescu 1849-1889. Schiță biografică. Scurt citat: „oare poate să fie suflare românească pre rotogolul pământului, care să nu simtă un mare regret, o adâncă durere în cele dinăuntru ale sale la aniversarea zilei de 15 iunie 1889?”. A. Băliban a avut șansa de a sluji ca preot la Băsești, fiind și secretar personal al lui George Pop de Băsești (1902-1915).

·        22 august 1890. A încetat din viață, la Mircești, scriitorul și omul politic Vasile Alecsandri. Membru fondator al Academiei Române la 2 iunie 1867, Membru de onoare din 23 august 1871. Președinte al Secțiunii literare (1879-1886). S-a născut la 21 iulie 1821 sau la 14 iunie 1818, la Bacău. Director al Teatrului Național din Iași, cel mai talentat poet al vremii sale. Deputat, Ministru, Inițiator și redactor al „României literare” (1855). O operă bogată și variată: culegeri de folclor, poezii, piese de teatru, „cânticele comice”, jurnale de călătorie, legende istorice, proză. În 1878 Societatea pentru Studiul Limbilor Romanice din Montpellier i-a decernat premiul pentru Cântecul gintei latine. În 1881 a fost recompensat de Academia Română cu Marele premiu „Năsturel-Herescu” pentru piesa „Despot Vodă”. A fost foarte iubit în toate teritoriile românești. Petre Dulfu și-a susținut teza de doctorat cu o temă despre Vasile Alecsandri, la profesorul Grigore Silași.

·        27 august 1890. La 15 ani de la venirea sa în Șișești, Vasile Lucaciu sfințește biserica „Pro Sancta Unione Omnium Romanorum”, care a costat 38.443 fl., din care 13.556 fl. erau contribuția sa personală. Sfințirea a fost o mare sărbătoare românească, cu peste 15.000 de participanți din Transilvania, Crișana, Maramureș etc. Vasile Lucaciu spunea programatic: „ ...zidirea aceasta nu e o simplă clădire de piatră, ci întruchiparea unui ideal, a unui ideal carele pe cerul vieții mele strălucește ca un soare, luminând cu razele sale trecutul, prezentul și viitorul neamului meu iubit”.

·        26 octombrie 1890. O epistolă mai politizată trimite Alexandru Roman din Pesta lui Barițiu, la Sibiu. Profesorul analizează câteva elemente ce „au transpirat” din conversațiunea ce a avut-o Carol de România cu Împăratul Francisc Josef. Căci ziarele prusești au titrat: „Austro-Ungaria nu poate căuta la alianța României, pre cât timp românii din Ungaria vor fi persecutați!”. Iar concluzia, din scrisoare, este că nu de împăciuire cu ungurii e vorba ci de „luptă energioasă”, care „din natura lucrului purcede”.

·        23 noiembrie 1890. O nouă scrisoare, ca o făclie de limbă română (n.n. – cea mai importantă formă de rezistență față de opresiunea străină) de la Alexandru Roman către George Barițiu. Același stil analitic precis, aceeași meticulozitate tipic gazetărească, plus o „predispozițiune” spirituală ce l-a făcut să intuiască critic calea ce va urma de fiecare dată. Observațiunile sarcastice nu lipsesc, căci bătălia nu se ducea doar cu dușmanul etnic, ci și cu neputințele noastre naționale. Reminiscențe ale gândirii generației pașoptiste!

·        1891. Autograf de la scriitorul Ioan Slavici (1848-1925) pe pagina de titlu a volumului: Istoria universală: Manual pentru învățământul secundar/ lucrat de Ioan Slavici. Partea II. Evul mediu, Editura Librăriei Socec, București, 1891: „D-lui Dr. Dimitrie Onciul în semn de colegială/ afecțiune./ Ioan Slavici”. Lucrarea se găsește la Secția Colecții speciale a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”.

·        1891. În „Tribuna” lui Ioan Slavici de la Sibiu (nr. 144, VIII/1891, p. 573-574) sunt publicate 21 de texte lirice sub titlul Doine (de pe râul Cavnicului în Chioar), majoritatea pieselor folclorice fiind fie texte satirice (strigătură), fie cântece de dragoste.