Biblioteca de idei / Diarium Academicum Septentrionis (CL)

·        1909. În colecția „Studii și Documente”, vol. XII de la Academia Română (Tipografia Socec) este publicat articolul Însemnări din bisericile Maramureșului semnat de Ion Bârlea. Publicarea a fost posibilă datorită prețuirii pe care o avea Nicolae Iorga față de tânărul și acribiosul intelectual din Maramureș, care de altfel l-a și călăuzit pe Iorga în drumurile sale din Nord. Drept urmare, Iorga i-a devenit lui Bârlea naș onorific la căsătorie, trimițându-i o frumoasă telegramă de felicitare! De asemenea, marele istoric adnotează pe pagina de gardă: „Meritul de a fi adunat, fără vre-un sprijin și îndemn aceste însemnări e al teologului maramureșean Ion Bîrlea din Berbești. D-sa a cetit cum a putut; pe alocuri cetirea sa e discutabilă, ba chiar evident greșită. Așa cum sînt, aceste mărturii istorice și documente de limbă vor aduce un mare folos. Rostul mieu a fost să intervin pentru tipărirea materialului nou pe care ni-l trimite Maramureșul, într-un volum suplementar de «Studii și documente», să statornicesc ortografic, să dau unele îndreptări, traduceri și notițe și să rînduiesc tabla după normele urmate în celelalte volume”.

·        1909. La Imprimeria Statului București se tipărește lucrarea Tipografiile, Xilografiile, Librăriile și legătoriile de cărți din Bârlad de Iacov Antonovici și prof. Grigore Crețu. Printre altele, autorii scriu pe larg despre Tipografia Asociației „Unirea” (p. 37-53), unde se află și portretul Directorului acesteia, Ioan Popescu.

·        1909. „În ceea ce privește corespondența mea în limba română... să-mi fie iertat a înșira numele acestea... în ordine alfabetică... Arghirescu, Bârseanu, Bianu... Bogdan... Densusianu... Aron și Ovidiu, Djuvara, Dulfu, Gaster... Gorovei... Hodoș... Maiorescu Titu și Livia, Marian, Mehedinți, Moisil... Negruzzi... Philippide... Pop Reteganul... Pușcariu Ilarion și Sextil..., Tocilescu... Ureche...” (p. 84). „Și ce să spun despre mitropolitul din Blaj de atunci, Ioan Vancea de Buteasa, om de statură maiestuoasă și de o fire afară din cale blândă și afabilă? N-am să uit niciodată cât de prevenitor s-a purtat el, care sta pe o treaptă atât de înaltă față cu mine un tânăr care abia îmi terminasem studiile și care până atunci, cu tot zelul și cu toată dragostea mea pentru limba română n-am putut să arăt nici mostra cea mai mică a vre-unei lucrări vrednice...” (p. 93). Pasaje alese din lucrarea lui Jan Urban Jarnik Drumul pe care am mers, tipărită în „Convorbiri literare”, anul XLIII, București, carte de rememorări în care practic savantul ceh pomenește întâlnirile sale cu toată „floarea” intelighenției academice românești a timpului.

·        1909. La Lepzig vede lumina tiparului Linguistischer Atlas des dacorumänischen Sprachgebietes de Gustav Weigand, cuprinzând și hărți rezumative. Cercetătorul german, bun cunoscător al „spațiilor românești”, împarte teritoriul dacoromân în trei „dialecte”: bănățean, muntean și moldovean, lăsând deoparte anumite zone, cum ar fi Crișana și Țara Oașului, Sălajul și Sătmarul. „Maramureșul este considerat o mică arie dialectală distinctă, caracterizată prin unele particularități fonetice proprii”. Lucrarea va fi, peste un deceniu, document științific la Conferința de Pace de la Paris!

·        16-17 martie 1909. Dr. Epaminonda Lucaciu, fiul lui Vasile Lucaciu, preot în Statele Unite ale Americii, reîntors pentru scurt timp în Transilvania, ține o Conferință la Societatea „Petru Maior” a studenților români din Budapesta în care le prezintă aceeași „imagine” despre America precum cea prezentată în mai multe rânduri de George Barițiu. Printre altele, E. Lucaciu spunea: „Baza pe care s-a dezvoltat și se dezvoltă Statele Unite este libertatea cea mare. Cea mai sfântă și intactă comoară e libertatea – pe orice teren. Omul e creat egal și are drepturi inalienabile și ținta sa e desfășurarea vieții în libertate și în urmărirea fericirii. Dacă guvernul încalcă aceste drepturi, popoarele au dreptul de a-l înlătura și de a institui u nou guvern”. Tratatul va fi publicat în „Lupta”, III, nr. 40, p. 2-3 și nr. 41, p. 2-3.

·        30 august 1909. Din Berlin, Vasile Pârvan îi trimite o prietenească scrisoare lui Vasile Kindriș, la Sighet. „În sfârșit îți pot scrie și mai pe larg. Ieri a fost zi mare pe-aici: a venit Zeppelin cu balonul: lʼam văzut și eu foarte bine: e în adevăr măreț!” După acest început amical, îi raportează „iubitului Domn Kindriș” despre volumul lui Marcus Aurelius, publicațiile ungurești trimise ș.a. „Ți-aș fi foarte recunoscător dacă mi-ai trimete Dta, din când în când câte-o gazetă cu articole interesante: de pildă cum înțeleg Ungurii împăcarea cu Românii, etc. Fițuicele provinciale sânt în această privință chiar mai interesante decât foile ălea «mari»(!!) din capitală: deci sânt bine venite”. Roagă totodată, să-i trimită piesa de teatru popular Vicleimul și îl felicită călduros pentru începerea carierei.