• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 08 Decembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 29 Noiembrie , 2024

Articol din ziarul Lumina al Patriarhiei Române despre Vasile Vlașin

„Mentorul părinţilor salvatori din România”

Vasile Vlaşin este unul dintre românii care şi-au dedicat viața unei cauze nobile. Cu propriile eforturi, ajutat de oameni cu suflet mare, străbate întreaga ţară pentru a-i învăţa gratuit pe români să acorde primul ajutor în caz de înec, stop cardio-respirator sau alte urgenţe, pentru a salva vieţile celor dragi.

Un eveniment nefericit i-a schimbat total viața lui Vasile Vlaşin. Fiul său, Luca, în vârstă de doi ani şi cinci luni, s-a înecat cu mâncare şi nu a putut fi salvat nici de părinți, nici de medici. Lipsa aparaturii medicale pentru astfel de situații în Spitalul Județean din Baia Mare i-a determinat pe părinții lui Luca să ceară ajutor oamenilor, iar la trei luni de la trecerea în veșnicie a micuțului Luca, care nu s-a mai trezit din comă după 49 de zile, aparatul numit video-bronhoscop a ajuns în unitatea medicală pentru a salva alte vieţi.

Tragicul moment l-a determinat să-şi dedice viaţa educării părinţilor, copiilor şi tinerilor în a acorda corect primul ajutor în astfel de situaţii şi în tot felul de cazuri de urgenţă. A fondat cursul „Părinţi salvatori”.

 

„Cursul de resuscitare şi de eliberare a căilor respiratorii l-am început în memoria lui Luca, băieţelul meu. Cursul are trei module. În primul modul, vorbim despre momentele acelea cu încărcătură emoțională foarte puternică, în care trebuie să rămâi calm, în care trebuie să rămâi cerebral, pentru că altfel nu poți acționa mai departe. Încerc oarecum să fac pregătire emoțională cu cei care participă la curs, încerc să-i conștientizez de importanța acelui moment știind că numai calmi putem acționa mai departe. Apoi avem un modul în care parcurgem informații vitale, învățăm ceea ce, de ce şi cum trebuie să facem, la nivel teoretic”, a spus Vasile Vlaşin.

 

Instructorul vorbește mereu cursanților despre importanța practicii în asimilarea informațiilor despre primul ajutor. De altfel, cea mai mare parte a cursului este dedicată exercițiului.

„Pentru a putea întregi informația, avem nevoie de practică. Resuscitarea nu se învaţă privind un clip video sau citind un material, ci numai exersând pentru a-ţi educa instinctul să efectueze corect manevrele de resuscitare. Vorbim de stopul cardio-respirator, adică cea mai gravă stare în care se poate afla o victimă. În momentul în care respirația şi circulația sunt inactive, practic victima este moartă. Dacă noi nu intervenim ca să suplinim funcțiile devenite inactive şi să pompăm la un nivel artificial, la nivel de avarie, sânge spre creier, pentru a oxigena un pic creierul până când sosește personalul medical calificat, în 98,2% din cazurile din România, din păcate, în momentul de față se constată decesul, dacă martorii nu intervin imediat. Din păcate, martorii nu știu să intervină, nici eu nu am ştiut să intervin când am trecut prin aşa ceva, de aceea am demarat acest program de cursuri”, afirmă instructorul.

 

Cursuri obligatorii în şcoli

Activitatea organizației nu se rezumă doar la cursurile de prim ajutor. Cu sprijinul donatorilor, au fost echipate unități medicale, instituții publice şi alte locuri din comunităţi cu defibrilatoare şi echipamente de intervenţie în caz de înec la copii. Mai mult decât atât, Vasile Vlaşin încearcă să con­vingă autoritățile guvernamentale să introducă în programa școlară obligatorie cursuri de prim ajutor: „Nevoia în societate este mare, eu militez şi depun eforturi permanent pentru a se introduce acest curs ca materie obligatorie în școli, pentru a avea generații întregi de oameni pe care îi dăm societății de pe băncile școlii care să fie şi salvatori de vieţi omenești. Este extrem, extrem de important ca martorii să nu se uite la victimă, nici să acționeze după ureche, după cum au auzit cine știe de unde, ci să acționeze corect, urmând sfaturile specialiștilor. Aşa ceva nu se învață privind o filmare, ci doar exersând. Eu avertizez mereu că avem nevoie de exercițiu”.

 

Cursuri pentru preoți şi credincioși

În ajutorul lui Vasile Vlaşin au venit şi numeroși preoți de la biserici din țară, care au găzduit cursul de prim ajutor. Pentru el este foarte importantă implicarea preoților şi a comunităților parohiale în astfel de activități educative, pentru că preoții participanți la acest curs învață cum să intervină până la sosirea echipajelor specializate: „Mă bucur că bisericile sunt deschise şi pentru asemenea servicii, nu doar pentru serviciul de cult. În ultimele luni, am fost în biserici din Episcopia Maramureșului şi Sătmarului, în Episcopia Sălajului sau în Arhiepiscopia Dunării de Jos. Mereu a existat interes mare din partea preoților, iar cursul a avut loc fie în lăcaşul de cult, fie într-o clădire a bisericii şi au participat la curs şi preoți. Situațiile cele mai frecvente sunt la persoanele care suferă de afecțiuni cardiace şi mai ales la persoanele în vârstă. Știm că aceste persoane frecventează biserica şi este important ca preoții să fie pregătiți, dar nu numai ei, ci fiecare dintre noi, pentru că aşa ceva se poate întâmpla oricui, oricând, oriunde, iar dacă nu avem capacitatea de a interveni, intrăm în panică pentru că nu am fost pregătiți emoțional, sau nu știm ce să facem, doar sunăm la 112 şi așteptăm, în final va fi constatat decesul. Avem o datorie în primul rând faţă de viaţa şi conștiința noastră şi apoi faţă de viața victimei. De fiecare dată când vom interveni, dacă vom face maxim cât putem din maxim cât trebuie, vom salva o viață, adică viața noastră, apoi dacă sunt îndeplinite anumite condiții, vom reuși să salvăm şi viața victimei”.

 

Educare şi prevenţie

Prioritatea campaniei desfășurate în ţară este de a informa oamenii, de a-i educa şi de a preveni situații dramatice, asemenea celei prin care el însuși a trecut. Foarte mulţi oameni nu conștientizează că oricând pot avea în familie sau între cunoscuți o situație de criză medicală pentru care trebuie să fie pregătiți. Iată de ce cursul ținut de Vasile Vlaşin are mai multe componente, iar cea de conștientizare este esențială: „Eu am trecut prin aşa ceva, nu vorbesc din cărţi şi, din nefericire, am căzut acest examen. După un asemenea moment ratat, viața devine extrem, extrem de lungă şi de aceea merită să ne alocăm cinci ore, cât ține un curs, ca să învățăm. Îmi doresc să reușim împreună cu alți instructori să punem presiune asupra autorităților ca să înțeleagă cât de important este acest curs”.

Cursurile sunt gratuite. Participanții au posibilitatea să doneze atât cât pot pentru campaniile de dotare a spitalelor şi a altor instituții publice cu aparatură medicală. Mai multe informații se pot obține pe site-ul www.parintisalvatori.ro.

(articol apărut în ziarul Lumina sub semnătura lui Ștefan Mărculeț)

 

Vasile Vlasin candidează INDEPENDENT pentru Camera Deputaților și se află pe poziția 41 (NUMĂRUL TREBUIE SCRIS MARE ÎN CASETĂ)  pe buletinul de vot pentru Camera Deputaților.


Votăm INDEPENDENT.

VOTĂM VASILE VLAȘIN


Primul candidat independent din istoria județului Maramureș

 

CMF11240018

 

 

 

 

 

 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.