• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Luni , 06 Aprilie 2026

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 6 Aprilie , 2026

Apel la curățenie

Doru Dăncuș, primarul de Baia Mare, face un apel către băimăreni pentru a se păstra curățenia la platformele unde se depune gunoiul menajer.

„Am început modernizarea infra­structurii de colectare a deșeurilor în Baia Mare, insule ecologice și platforme îngropate care să înlocuiască containerele clasice. Sigur că, la fel ca în orice astfel de proces, există și sincope. Am avut și defecțiuni în unele cazuri, am avut și probleme tehnice. Pe unele 
le-am remediat, altele sunt deja în curs de rezolvare. 
Asta nu scuză însă faptul că am găsit platforme noi deja deteriorate, gunoaie aruncate haotic peste tot în jur, dejecții ale animalelor de companie probabil că pe fiecare stradă din oraș, după topirea zăpezii, pungi de gunoi menajer aruncate în coșurile de gunoi stradale, combine frigorifice și tot felul de alte «minunății» aruncate în râul Săsar, inclusiv deșeurile vegetale, iar lista poate continua.
Avem deja camere de supraveghere pentru unele platforme, respectiv zone pe care le-am iden­tificat ca fiind problematice și urmează să instalăm altele 50. Dar nu cred că putem să ne numim un oraș civilizat și să avem pretenții de oraș civilizat dacă suntem nevoiți să facem pază la gunoaie 24/7!
De aceea vă îndemn pe voi, cetățeni de bună-credință, să luați atitudine. Să ne semnalați orice astfel de abatere, inclusiv a operatorului de salubrizare dacă nu își face treaba corect. Să îi trageți de mânecă pe acești indivizi, fie că sunt rude, vecini sau cunoștințe. Pentru că, la final de zi, tot din buzunarul nostru curățăm în urma lor, iar nota de plată nu e deloc mică. Vorbim de sute de mii de lei pe care suntem nevoiți să îi plătim în plus doar pentru deșeurile abandonate lângă pubele!
Știu că există și alte nemulțumiri. Dacă vorbim în schimb de praf, în unele cazuri de noroi în anumite zone, este și o consecință a multitudinii de șantiere deschise în oraș. Da, nu e ceva plăcut și, cu siguranță, cauzează deranj, fapt pentru care i-am transmis și firmei care se ocupă de curățenia stradală să își intensifice eforturile. Dar toate aceste șantiere înseamnă modernizare, înseamnă lucrări la drumuri, la rețeaua de apă și canal, la tot felul de proiecte pe care le așteptăm de ani de zile și pe care le realizăm astăzi în special cu bani europeni. Sunt lucrări pe care le facem o singură dată și pe care avem șansa să le realizăm acum, iar odată finalizate se va termina și cu praful, și cu noroiul.
Am pus ieri mâna pe mătură și lopată, iar dacă va fi nevoie o voi mai face. Dar haideți să facem împreună în așa fel încât să nu mai fie nevoie. Să păstrăm curățenia în Baia Mare, să fim responsabili, să ne îngrijim de acest oraș pe care îl numim acasă.  

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.