• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 08 Decembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 4 Noiembrie , 2024

29 octombrie: Începutul domniei lui Constantin Brâncoveanu.

 La data de 29 octombrie a anului 1688 și-a început domnia unul dintre cei mai apreciați domni ai Țării Românești, Constantin Brâncoveanu. Urmaș al unei vechi familii boierești din Oltenia, Brâncoveanu a rămas după moartea tatălui, sub îngrijirea unchiului său, stolnicul Constantin Cantacuzino, primind de la acesta o educație aleasă pentru acele vremuri. Sub domnia unui alt unchi al său, Şerban Cantacuzino, Brâncoveanu ajuns mare dregător, urcând treptele ierarhiei boierești până la demnitățile de mare logofăt și ispravnic al scaunului ţării.

A urcat apoi pe tronul Ţării Românești cu ajutorul marilor boieri în anul 1688, într-o perioadă caracterizată prin mari lupte pentru supremație în Balcani între Imperiul Habsburgic și Imperiul Otoman. Ca domnitor, Constantin Brâncoveanu a întreprins intense acțiuni politice și diplomatice pentru stăvilirea expansiunii otomane și habsburgice și folosind o politică abilă s-a menținut la domnie timp de 26 de ani, ani ce au fost marcați de un real progres economic și cultural-artistic al țării. În perioada domniei sale, cultura românească a cunoscut o perioadă maximă de dezvoltare, domnitorul fiind un fervent sprijinitor al artei și culturii, din porunca lui tipărindu-se în Muntenia numeroase cărți în limbile română, greacă, slavă, turcă și georgiană sau chiar arabă. Tot el a înființat în 1694 Academia domnească din București, o școală superioară ce avea ca limbă de predare greaca veche și funcționa în clădirile de la mănăstirea „Sfântul Sava”. De asemenea, domnitorul a inițiat o amplă activitate de construcție a numeroase clădiri laice și religioase, îmbinând în arhitectură, un nou stil caracteristic numit „stilul brâncovenesc”, fiind unul dintre cei mai mari ctitori de biserici și mănăstiri din țările române. Învinuit de trădare de către turci, Brâncoveanu a fost mazilit, dus la Istanbul și închis la închisoarea Edicule, unde va fi executat prin decapitare la data de 15 august 1714, împreună cu cei patru fii ai săi Constantin, Ștefan, Radu și Matei, precum și cu ginerele său Ianache Văcărescu. După execuție, capetele celor șase martiri au fost purtate în vârf de suliță prin oraș, în timp ce corpurile au rămas la locul execuției, de unde au fost aruncate în mare, fiind pescuite apoi de niște greci care le-au îngropat pe o insulă din largul mării. Abia în anul 1720, văduva lui Brâncoveanu, doamna Maria , a adus rămășițele pământești ale domnitorului în țară și le-a înmormântat la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București.

Pe lespedea de mormânt a domnitorului nu a fost însă inscripționată nici un nume, pentru a nu a afla turcii că trupul domnitorului a fost adus în țară. Totuși văduva domnitorului, doamna Maria a pus să fie inscripționat numele lui Constantin Brâncoveanu, în caractere chirilice ,pe o candelă de argint ce se afla lângă mormânt, această inscripție fiind redescoperită abia în anul 1914, atunci când se împlineau 200 de ani de la martiriul, marelui domnitor .

Astfel, la începutul lunii iulie a aceluiași an, istoricul Virgiliu Drăghiceanu a publicat într-o revistă istorică un articol privitor la candela mormântului brâncovenesc și inscripția ei, prin care arăta că osemintele voievodului martir se află în Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou. Este evident că această descoperire a inscripției de pe candela de la mormântul lui Brâncoveanu este lucrarea lui Dumnezeu, nu întâmplător petrecută chiar în 1914, anul când se împlineau două secole de la moartea năpraznică a Brâncovenilor.

Viaţa şi activitatea

Sub domnia unchiului său, Şerban Cantacuzino, a ajuns mare dregător, urcând treptele ierarhiei boiereşti până la demnităţile de mare logofăt şi ispravnic al scaunului ţării.

A urcat pe tronul Ţării Româneşti la 29 octombrie 1688, sprijinit de unchii săi, stolnicul Constantin şi marele spătar Mihai Cantacuzino, fraţii răposatului domn al Munteniei. Aceştia l-au îndepărtat de la tron pe nepotul lor de frate, nevârstnicul Gheorghe, urmaş legitim la tron, optând pentru Constantin Brâncoveanu. Prin aceasta cei doi fraţi Cantacuzino şi-au asigurat influenţa în conducerea treburilor interne ale ţării, precum şi asupra politicii externe a Munteniei.

Perioada în care a domnit Constantin Brâncoveanu s-a caracterizat prin îndelungi lupte pentru supremaţie a Imperiului austriac împotriva Imperiului otoman. Ambele imperii aveau interesul să atragă de partea lor Ţara Românească, din varii motive, ea situându-se la limita dintre cele două puteri. Mai târziu se va implica în luptele pentru dominaţie şi Rusia. Brâncoveanu a încercat să păstreze independenţa Munteniei, încercând să evite soarta Transilvaniei, cucerită şi ocupată de austrieci, acţionând împotriva acestora în alianţă cu turcii. Pe de altă parte, a încercat să limiteze influenţa turcilor în Muntenia, aliindu-se cu austriecii. Când a fost cazul s-a aliat cu curuţii (partida antihabsburgică transilvăneană) împotriva austriecilor. A căutat sprijinul Rusiei pentru a se menţine în acest joc, dar fără a primi ajutorul aşteptat. Întreaga lui domnie, de peste 25 ani, s-a caracterizat prin jocuri politice şi diplomatice cu cele trei mari puteri care se confruntau în această zonă a Europei.

În anul 1706 l-a înlăturat pe Mihai Cantacuzino din dregătoria de mare spătar, atrăgându-şi ura acestei familii puternice şi influente, cu relaţii atât în Imperiul otoman, cât şi în Occident. Constantin şi Mihai Cantacuzino au început să uneltească împotriva lui Brâncoveanu din anul 1708  la Poarta otomană, încercând să îl discrediteze. Turcii ştiau ce jocuri diplomatice secrete desfăşoară Brâncoveanu, dar i le acceptau pentru că acesta, cu scopul de a adormi vigilenţa înalţilor dregători otomani, le trimitea importante sume de bani şi daruri. Cât timp turcii s-au aflat în inferioritate faţă de ruşi, ei au tolerat activitatea lui Brâncoveanu de a-şi căuta aliaţi între creştini. După ce au încheiat cu succes campania din anul 1711 împotriva ruşilor, pe care i-au înfrânt, turcii şi-au schimbat complet atitudinea faţă de Brâncoveanu. Nu i-au mai îngăduit nici o abatere, iar marile bogăţii ale lui Brâncoveanu, din importante sume de bani erau depuse la Braşov şi Veneţia, au fost un motiv în plus pentru a fi scos din domnie, iar averile au fost confiscate de dregătorii turci. Un alt factor important a fost denigrările adversarilor lui Brâncoveanu, care acum au constituit motive suplimentare pentru a nu mai fi tolerat la domnia Munteniei.

La 24 martie 1714 Constantin Brâncoveanu a fost arestat de Mustafa aga capigi-başa, care a fost trimis cu o escortă înarmată la Bucureşti. Domnitorul, arestat cu întreaga familie, a fost dus la Constantinopole, iar toată averea sa aflată în ţară (bunuri în valoare de 12.000 galbeni şi alte imense valori constând în vase de argint, bijuterii, haine scumpe şi blănuri) confiscată. În locul său a fost numit domnitor al Munteniei spătarul Ştefan Cantacuzino.

Pentru a fi siguri că fostul domnitor nu va scăpa cu viaţă, adversarii şi-au trimis rudele la Constantinopole, pe banul Constantin Ştirbei şi logofătul Radu Dudescu, pentru a-l mitui pe vizir, cu scopul ca acesta să nu dea dovadă de clemenţă.

Constantin Brânciveanu a fost întemniţat iniţial la Edi-kule, apoi la Bostangi. A fost torturat pentru a spune unde a depozitat banii în alte ţări, dar deşi fostul domnitor a cedat torturii şi a spus tot ce voiau turcii să afle, aceştia nu au putut să pună mâna pe imensele sume.

Moartea

Constantin Brâncoveanu împreună cu cei patru fii ai săi şi clucerul Ianache Văcărescu au fost decapitaţi la 15/26 august 1714 în faţa sultanului Ahmed al III-lea. Trupurile celor ucişi au fost aruncate în mare.

Văduvele celor ucişi şi singurul nepot de fiu al fostului domnitor au fost surghiunite în Asia Mică.

Moştenirea

Constantin Brâncoveanu a fost un om politic iscusit, reuşind să asigure Munteniei o perioadă liniştită de un sfert de secol, cât a durat domnia sa, fapt rar întâlnit în acea perioadă. A fost protector al artelor şi culturii şi un mecena al Orientului ortodox.

Ctitorii brâncovenești

Constantin Brâncoveanu a fost unul dintre cei mai importanți ctitori de biserici și mănăstiri din țările române.

Încă înainte de a ajunge domn, el a ridicat două biserici, una la Potlogi, Dâmbovița și alta la Mogoșoaia, lângă București.

După ce s-a urcat pe tronul Țării Românești, Brâncoveanu a mai ctitorit tot în București încă trei biserici, pe locul unora mai vechi: biserica Sfântul Ioan cel Mare sau „Grecesc”, demolată în secolul trecut, biserica mănăstirii Sfântul Sava, demolată în secolul trecut și Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, existentă și azi în centrul capitalei, recent restaurată. În această din urmă biserică au fost depuse și osemintele ctitorului, în anul 1720, aduse în ascuns de la Constantinopol, de către soția sa, doamna Maria.

A mai zidit o biserică în satul Doicești, Dâmbovița în 1706.

Împreună cu unchiul său, spătarul Mihai Cantacuzino, a ridicat mănăstirea din Râmnicu Sărat, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, închinată mănăstirii Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai.

În vara anului 1690, Constantin Brâncoveanu a pus piatra de temelie a celei mai de seamă din ctitoriile sale, Mănăstirea Horezu (sau „Hurezi”), cu hramul Sfinții împărați Constantin și Elena

Printre alte biserici și mănăstiri ctitorite sau refăcute de Brâncoveanu sunt Biserica Sfântul Nicolae din Făgăraș, Mănăstirea Sâmbăta de Sus, Mănăstirea Surpatele, Mănăstirea Polovragi și Mănăstirea Turnu din Târgșoru Vechi

 

 

Surse: lectiadeistorie, enciclopediaromaniei

 

   

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.