• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Luni , 20 Mai 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 1 Aprilie , 2024

27 Martie: Unirea Basarabiei cu România.

La 27 martie 1918, Sfatul Țării din Basarabia, întrunit la Chișinău, a votat Unirea Basarabiei cu România, această unire fiind de fapt reunificarea vechii provincii românești Basarabia, ruptă de Moldova şi alipită de Rusia țaristă în anul 1812. În sala unde s-a votat decizia de unire au fost prezenți toți membrii Sfatului Țării, organul legislativ al Basarabiei, precum și premierul român Alexandru Marghiloman, trimisul special al Regelui Ferdinand, ca reprezentant al poporului român la acest eveniment. Dintre cei 135 de deputați prezenți la această ședință, 86 au votat în favoarea Unirii, 3 au votat împotrivă, iar 36 s-au abținut, însă citirea rezultatului a fost însoțită de aplauze furtunoase și strigăte entuziaste cu sloganul „Trăiască Unirea cu România!”. Actul de unire a fost semnat de Ion Inculeț, președintele Sfatului Ţării, de vicepreședintele Pantelimon Halippa și de secretarul acestui for legislativ, Ion Buzdugan, care, după semnarea actului de unire, va adăuga pe acest act un slogan, ce avea următoarea formulă: „Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururi şi totdeauna!”. Imediat după declararea unirii, Rusia a emis proteste vehemente şi a refuzat să recunoască actul de unire, motivând că Basarabia este parte a Rusiei, însă Guvernul român a respins categoric obiecțiile nejustificate ale acesteia referitoare la Basarabia. Astfel, Basarabia a fost prima provincie care s-a unit cu România în anul 1918, urmând ca peste câteva luni, mai precis la 28 noiembrie 1918, o altă provincie românească şi anume Bucovina, să stabilească unirea cu ,,Patria Mamă”, iar desăvârșirea ,,reîntregirii” să se realizeze la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia, când delegațiile din Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania vor vota și ele unirea acestor provincii prin care se forma ,,România Mare”. Referitor la unirea Basarabiei cu România, la Conferința de Pace de la Paris din 1920 se va recunoaște legitimitatea acestei unirii, iar țări precum Marea Britanie, Franța, Italia şi Japonia vor semna un tratat politic în care erau specificate următoarele ,,Considerăm că din punct de vedere geografic, etnografic, istoric şi economic, unirea Basarabiei cu România este pe deplin justificată”. Astfel, considerându-se că populația basarabeană și-a manifestat dorința de a vedea Basarabia unită cu România, părțile semnatare ale acestui tratat politic, recunoșteau suveranitatea României asupra teritoriului dintre Prut si Nistru, adică asupra Basarabiei.

 

Înfiinţarea Sfatului Ţării

 

Clădirea în care au avut loc ședințele Sfatului Țării (astăzi Academia de Arte din Chișinău, str. Alexei Mateevici, 111)

La Marele Congres al Ostașilor Moldoveni din 2 noiembrie au participat 989 delegaţi, ofiţeri români şi circa 200.000 de ostaşi, în marea lor majoritate ţărani basarabeni veniţi de pe toate fronturile. Adunarea şi-a asumat rolul de adunare reprezentativă pentru întreaga Basarabie şi ca atare şi-a luat dreptul de a proclama autonomia politică şi administrativă a Basarabiei, în baza principiului autodeterminării şi a considerentelor de cultură, naţionalitate şi istorie proprie. Ca plan de acțiune imediată, Congresul a stabilit naționalizarea armatelor basarabene şi, mai ales, convocarea unui Sfat al Ţării, o adunare care trebuia să fie aleasă şi reprezentativă.

Într-o atmosferă de entuziasm național şi revoluționar, în toamna anului 1917 s-au desfășurat alegerile pentru reprezentanții care urmau să formeze Sfatul Țării. În total au fost aleși 150 de deputați, din cele mai variate straturi sociale, curente politice, reprezentanți de judeţe şi comune, ai clerului, cadre didactice, corporații profesionale, instituții, funcționari, etc. Şi din punctul de vedere al naționalității reprezentanților, structura a reflectat complexitatea etnică a Basarabiei: 105 erau moldoveni, 15 ucraineni, 13 evrei, 7 ruşi, 3 bulgari, 2 nemţi, 2 găgăuzi, 1 polonez, 1 armean şi 1 grec. În procente, circa 70% erau moldoveni şi 30% reprezentanţi ai minorităţilor. Printre membrii sfatului s-a aflat şi o femeie, luptătoarea naţionalistă Elena Alistar.

Sfatul Ţării şi-a început activitatea la 21 noiembrie/ decembrie 1917. La prima ședință, Ion Pelivan spunea: „Turcul ne lăsa să ne rugăm lui Dumnezeu în limba noastră şi în bisericile noastre, de care nu s-a atins. El nu ne silea să învăţăm turceşte. [...] De aceea, când s-a aflat la 1812 că partea cea mai mănoasă a Moldovei trebui să treacă la Rusia, strămoşii noştri s-au cutremurat.”

Adunarea l-a ales ca președinte, cu unanimitate de voturi, pe Ion Inculeţ. Comisarul gubernial şi cei judeţeni, toţi purtătorii legali ai suveranităţii ruseşti, au jurat credinţă Sfatului, transferând astfel legal şi fără o intervenție externă, suveranitatea rusă în mâna noului organ reprezentativ. Astfel Sfatul Ţării a preluat oficial conducerea Basarabiei.

Declararea autonomiei şi proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti

La 25 septembrie/ 8 octombrie 1917, Sfatul Țării proclama autonomia Basarabiei. Succesiv, la 2/15 decembrie 1917, a proclamat Republica Democratică Moldovenească. Noul stat continua să fie legat de Rusia ca stat federativ. Ca organ conducător executiv a fost ales un „Consiliu al Directorilor” în frunte cu Petre Erhan. Pentru că în Rusia puterea era preluată de bolşevici, basarabenii au fost nevoiți să ia o decizie radicală şi, la 24 ianuarie 1918, la scurt timp după ce vecina Ucraina se rupea de Rusia, Republica Democratică Moldovenească şi-a declarat şi ea independența. Președintele republicii a fost ales Ion Inculeţ, iar șeful guvernului doctorul Daniel Ciugureanu.

Acutizarea stării de anarhie

În iarna anului 1917, starea de anarhie din Basarabia s-a înrăutățit. Refugiații, prizonierii ruși întorși din Germania, prizonierii germani, în drum spre țările lor, se dedau la acte de vandalism, violențe, crime, distrugeri, care au destabilizat complet ordinea în Basarabia. Consiliul Directorilor era incapabil să mai mențină ordinea în nou-proclamata Republică, cu atât mai mult cu cât avea de înfruntat rezistența violentă a bolșevicilor instigați de Moscova. În decembrie, cete înarmate de bolșevici se adunaseră la Chișinău şi se dedau la grave provocări la adresa Consiliului. Atunci când, în 6/19 ianuarie 1918, în Basarabia sosea de la Kiev corpul ofițerilor prizonieri ardeleni, pregătit să lupte împotriva austro-ungarilor, aceștia erau dezarmați de bolșevici. Câțiva deputați în Sfatul Țării au fost prinși de forțele militare bolșevice, iar alți deputați au părăsit Chișinăul sub amenințarea cu moartea.

Intrarea Armatei române în Basarabia

În condițiile dezordinii de nestăpânit, Consiliul Directorilor decide să ceară ajutorul armatei române. După mai multe apeluri primite cu prudență la București, guvernul Brătianu a decis să trimită peste Prut două divizii de infanterie şi două de cavalerie, pentru restabilirea ordinii, protejarea populației, apărarea căilor de comunicație şi a depozitelor, cu mențiunea că armata română fusese chemată prin comandamentul militar rus.

La trecerea Prutului, armata română a fost întâmpinată cu bucurie. O delegație a Sfatului Ţării, în frunte cu Pelivan şi Inculeţ, a venit în întâmpinarea diviziei a 11-a care se îndrepta spre Chişinău. La 13/26 ianuarie 1918, armata română, sub conducerea generalului Ernest Broşteanu, a intrat în Chișinău şi a restabilit ordinea. Unitățile bolșevice s-au retras la Tighina, fără a opune rezistență. În același timp, divizia 13 a trecut Prutul în sudul Basarabiei, unde dezordinea era cu atât mai mare cu cât elementele bulgare, lipovene, tătare, găgăuze, fuseseră incitate la dezordine de bolșevici şi pe care armata rusă le scăpase complet de sub control. Pacificarea regiunii a fost mai dificilă, dar până la 8 martie, în condiții de iarnă grea, armata română a intrat în Cetatea Albă. Totodată, forțele bolșevice retrase la Tighina au fost complet anihilate la 7 februarie.

Puterea sovietică, ignorând principiul autodeterminării pe care aparent îl susținuse până atunci, a considerat acțiunea drept un act de agresiune pe propriul teritoriu, a rupt relațiile diplomatice cu România şi a confiscat tezaurul României aflat atunci la Moscova.

Recunoașterea internațională

Imediat după declararea unirii, Rada ucraineană a emis proteste vehemente şi a refuzat să recunoască actul. Guvernul român a respins pretențiile acesteia asupra nordului şi sudului Basarabiei, precum şi obiecțiile nejustificate ale Rusiei. Reacțiile ostile au continuat pentru multă vreme, statutul României Mari fiind pus sub semnul întrebării.

Conferinţa de Pace de la Paris din 1920 a recunoscut legitimitatea unirii Basarabiei cu România. La 28 octombrie 1920, România a semnat tratatul de la Paris cu Marea Britanie, Franța, Italia şi Japonia care prevedea: „Considerând că din punct de vedere geografic, etnografic, istoric şi economic unirea Basarabiei cu România este pe deplin justificată; Considerând că populațiunea Basarabiei a manifestat dorința de a vedea Basarabia unită cu Româniaˮ, părțile contractante recunoșteau „suveranitatea României asupra teritoriului Basarabiei, cuprins între frontiera actuală a României, Marea Neagră, cursul Nistrului de la gura sa până la punctul unde este tăiat de vechiul hotar dintre Bucovina şi Basarabia, şi acest hotarˮ.

 

Surse: lectia de istorie, enciclopediaromaniei

 

  

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.