Curs valutar








Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii



23 septembrie: Începutul domniei lui Mircea cel Bătrân
La 23 septembrie 1386 începe domnia lui Mircea cel Bătrân, unul dintre cei mai importanți conducători ai Țării Românești, în timpul căruia s-au pus bazele principalelor instituții ale statului de la sud de Carpați. El a fost fiul voievodului Radu I și fratele lui Dan I, cu care era asociat la domnie și pe care îl secondează la tron după moartea acestuia. După preluarea domniei, Mircea cel Bătrân reușește să reziste tendințelor de expansiune ale Regatului Ungar și ale Poloniei, care urmăreau controlul asupra gurilor Dunării, reușind și să stăvilească forțele otomane aflate în plină expansiune în zona Balcanilor.
În scurt timp, Mircea va intra în conflict cu Imperiul Otoman din cauza intervențiilor sale în sprijinul popoarelor creștine din sudul Dunării. Astfel, Mircea va deveni dușmanul cel mai aprig al otomanilor, iar cel mai important moment al luptei dintre el și turci va fi în anul 1395, când sultanul Baiazid, supărat de acțiunile domnitorului muntean, va trece Dunărea în fruntea unei forțe însemnate pentru a cuceri Țara Românească.
Neputându-se opune într-o luptă deschisă, din pricina inferiorității numerice a armatei sale, Mircea cel Bătrân a ales o tactică de hărțuire, atacând armata otomană într-un loc mlăștinos și împădurit, numit Rovine. El înfrânge în această luptă oștile turcești, dar nu poate să-și consolideze poziția la tronul țării, deoarece, după o nouă luptă dată lângă Argeș, va pierde tronul țării, fapt ce îl determină să se retragă în Transilvania așteptând vremuri mai bune.
Strategia militară abordată de către Mircea în lupta de la Rovine, dar și tactica retragerii în Transilvania îi aduce acestuia o mare faimă între conducătorii acelor vremuri. Retras în Transilvania, Mircea începe să-și refacă armata, numai că, în locul său, turcii îl așază în scaun pe un anume Vlad Uzurpatorul, care va fi înlăturat de către Mircea abia în 1397, cu ajutor militar din partea regelui Sigismund al Ungariei.
Revenit la domnie, în 1397, pe râul Ialomița și în anul 1400 în apropiere de Giurgiu, Mircea cel Bătrân zdrobește două armate otomane ce se întorceau din expediții de jaf în Transilvania. Apoi înfrângerea sultanului Baiazid I de către Timur Lenk la Ankara în vara lui 1402 a deschis o perioadă de instabilitate în Imperiul Otoman, iar ca urmare Mircea va organiza o acțiune împotriva turcilor. Numai că noul sultan Mahomed I va începe o nouă campanie de cuceriri în zona Balcanilor și planifică o expediție de pedepsire a voievodului valah. Pentru a evita campania sultanului, Mircea încheie, spre sfârșitul vieții, un tratat de pace cu Imperiul Otoman, imperiu care recunoștea independența Țării Românești în schimbul unui tribut anual. Mircea cel Bătrân a încetat din viață la 31 ianuarie 1418, fiind înmormântat la ctitoria sa de la Cozia.
Domnia lui Mircea
Mircea urcă pe tron după moartea fratelui său Dan, petrecută la 23 septembrie 1386. El găsește Țara Românească în plin proces de dezvoltare datorită politicilor înțelepte promovate de înaintașii săi și va continua consolidarea economiei, armatei, administrației și bisericii.
Rezultatele obținute îi vor permite să reziste tendințelor de expansiune ale Regatului Ungar și ale Poloniei, care urmăreau în special acapararea gurilor Dunării și să stăvilească forțele otomane aflate în plină expansiune în Balcani.
Politica internă
Mircea ajunge să stăpânească un vast teritoriu, pe care îl va organiza într-o formă centralizată, sub autoritatea domniei care era stabilită la Argeș. Din 1408 îl va asocia la domnie pe fiul cel mare, Mihail, acesta avându-și curțile la Târgoviște.
Economia țării este întărită prin măsuri privind sistemul de impozite și taxe, prin emiterea de monedă în cantități suficiente și cu valori potrivite, precum și prin stimularea schimburilor comerciale cu țările vecine cu care încheie tratate și privilegii în acest sens. Se înființează noi surse de venit în urma deschiderii minelor de aramă, în timp ce producțiile de cereale, animale și sare cresc.
Administrația este organizată centralizat, punându-se accentul pe sfatul boieresc alcătuit în principal din dregătorii curții. De asemenea, se înmulțește numărul funcționarilor însărcinați cu adunarea impozitelor și judecarea pricinilor și le sunt stabilite clar jurisdicția, precum și datele pentru strângerea dărilor.
Armata este organizată în oastea cea mare, alcătuită în principal din țărani, și oastea cea mică sau curtea. Este de semnalat faptul că Mircea păstrează dreptul de oaste asupra satelor scutite și se pare că reactivează această obligație pentru ohabele create de domnii anteriori. În paralel, înzestrează armata cu arme și întărește sau înființează cetăți în punctele strategice ale țării.
Mircea ctitorește o serie de mănăstiri și biserici pe întreg cuprinsul țării, care vor deveni în timp centre de cultură prin activitatea copiștilor și caligrafilor, precum și prin crearea școlii de pictură religioasă și activitatea zugravilor acestora. În 1401, mitropolitul Țării Românești primește titlul de „exarh al plaiurilor”, având astfel jurisdicție și asupra credincioșilor din Ardeal.
Politica externă
În vederea păstrării independenței Țării Românești, Mircea a încheiat alianțe cu regele Sigismund al Ungariei, interesat la rândul său de stăvilirea extinderii Imperiului Otoman. Mircea a devenit vasalul regelui ungar, care i-a recunoscut ca feude ducatele Făgăraș, Amlaș și Banatul de Severin; în plus i-a mai acordat castelul Bran și domeniul Bologa cu 18 sate. Cu toate că jurământul de credință nu s-a păstrat până în zilele noastre, aluzii la existența acestuia se regăsesc în tratatul militar între cele două țări, încheiat la Brașov în 1395.
Domnitorul muntean a stabilit o alianță cu voievodul Petru Mușatin al Moldovei încă din 1389. Prin intermediul lui Petru I, domnul Moldovei, a reușit în 1389 să încheie cu regele Vladislav al II-lea al Poloniei o alianță îndreptată împotriva lui Sigismund de Luxemburg, în cazul în care acesta din urmă ar fi pornit un război cu una din cele două țări. Tratatul a fost înnoit în 1404, cu termeni mai puțini preciși. După întrevederea din 1406 de la Severin, în care regele Sigismund i-ar fi cerut lui Mircea cetatea Licostomo, relațiile dintre Ungaria și Țara Românească se înrăutățesc. Pentru a contracara o eventuală campanie militară a regelui ungar, domnul muntean reînnoiește în 1410 tratatul cu Polonia.
În 1400, Mircea îl îndepărtează de la tronul Moldovei pe Iuga Ologul și îl impune ca domn pe Alexandru cel Bun, fiul lui Roman I. Până la moartea voievodului muntean, relațiile dintre cele două țări vor rămâne cordiale.
Mircea a mai întreținut relații de bună vecinătate și cu regii/țarii din sudul Dunării. În perspectiva căderii Dobrogei sub stăpânirea otomană, ceea ce i-ar fi adus inamicul în zona porturilor dunărene, Mircea preia inițiativa și o alipește Țării Românești în 1388.
Conflictul cu Imperiul Otoman
Datorită implicării sale în politica de independență a țărilor sud-dunărene, Mircea a intrat în atenția sultanului Baiazid. În
17 mai1395 (sau 10 octombrie1394 după alte surse), a avut loc bătălia de la Rovine între forțele turcești și cele românești, inferioare numeric acestora. Lupta s-a soldat cu o victorie relativă a lui Mircea, însă, având toate forțele măcinate, acesta pierde tronul și se retrage în Transilvania. Turcii instalează în Țara Românească un vasal al lor, Vlad I, care va fi înlăturat de către Mircea, cu ajutor unguresc și transilvănean, abia în 1397.
Între timp, în 1396, Mircea a participat ca vasal al regelui maghiar la cruciada antiotomană pornită de puterile vest-europene. Deși au repurtat câteva victorii minore, forțele creștine au fost înfrânte dezastruos în Nicopole, la 25 septembrie. Mircea și Sigismund de Luxemburg reușesc să se retragă la timp pe Dunăre.
În 1397 și în 1400, au avut loc două incursiuni turcești la nord de Dunăre, până în Transilvania, pe care Mircea cel Bătrân le-a înfrânt la întoarcere.
Însă, în vara lui 1402, o nouă putere asiatică a biruit forțele turcești, capturându-l pe sultan și familia acestuia. Este vorba despre mongolii conduși de Timur Lenk. După acest episod, Imperiul Otoman a fost cuprins de anarhie, ceea ce i-a permis lui Mircea să reocupe Dobrogea (în 1404) și să se implice în luptele politice pentru tronul turcesc. În 1410 l-a sprijinit pe Musa Celebi (care a reușit să conducă Rumelia vreme de trei ani), iar după uciderea sa pe alți pretendenți: Mustafa Celebi, frate al lui Musa, și pe șeicul Bedr-ed-Din.
Cu toate acestea, sultanul Mahomed I reușește să-și înfrângă oponenții și plănuiește o expediție de pedepsire a voievodului valah.
Sfârșitul domniei
Pentru a evita campania sultanului, Mircea semnează spre sfârșitul domniei (1415 sau 1417) un tratat de pace cu Imperiul Otoman, care recunoștea libertatea Valahiei în schimbul unui tribut anual de 3.000 de piese de aur. Totodată, domnul român a fost obligat să trimită la Constantinopol un fiu drept garanție.
Mircea cel Bătrân a încetat din viață la 31 ianuarie1418, fiind înmormântat la ctitoria sa de la Cozia, la 4 februarie același an. La domnie a urmat fiul său Mihail I, asociat încă din 1408.
„Principe între creștini cel mai viteaz și cel mai ager”, așa cum a fost numit de către istoricul german Leunclavius, Mircea a domnit peste Valahia timp de 32 de ani. Pe plan intern, domnitorul s-a dovedit un bun gospodar, prin măsurile economice înțelepte pe care le-a luat, și un adevărat creștin, lăsând în urma sa mai multe lăcașe de cult. Pe lângă succesele militare, Mircea a fost un strălucit diplomat atât în relațiile cu Ungaria și Polonia, cât și cu Imperiul Otoman, căruia i-a determinat o bună bucată de timp situația internă. Reușind să împiedice în mod eficient expansiunea otomană în nordul Dunării, Mircea cel Bătrân devine o figură proeminentă a luptei creștinilor din Balcani.
Surse> lectiadeistorie, wikipedia, enciclopediaromaniei