• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 13 Iunie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 2 Octombrie , 2023

23 septembrie: Începutul domniei lui Mircea cel Bătrân

La 23 septembrie 1386, începe domnia lui Mircea cel Bătrân, unul dintre cei mai importanți conducători ai Ţării Românești, în timpul căruia s-au pus bazele principalelor instituții ale statului de la sud de Carpați. El a fost fiul voievodului Radu I şi fratele lui Dan I, cu care era asociat la domnie și pe care îl secondează la tron după moartea acestuia.

După preluarea domniei, Mircea cel Bătrân reu­șește să reziste tendin­țelor de expansiune ale Regatului Ungar și ale Poloniei, care urmăreau controlul asupra gurilor Dunării, reușind și să stăvilească forțele otomane aflate în plină expansiune în zona Balcanilor. În scurt timp, Mircea va intra în conflict cu Imperiul Otoman din cauza intervențiilor sale în sprijinul popoarelor creștine din sudul Dunării. Astfel, Mircea va deveni dușmanul cel mai aprig al otomanilor, iar cel mai important moment al luptei dintre el și turci va fi în anul 1395, când sultanul Baiazid, supărat de acțiunile domnitorului muntean, va trece Dunărea în fruntea unei forțe însemnate pentru a cuceri Țara Românească. Neputându-se opune într-o luptă deschisă, din cauza inferiorității numerice a armatei sale, Mircea cel Bătrân a ales o tactică de hărțuire, atacând armata otomană într-un loc mlăștinos și împădurit, numit Rovine. El înfrânge în această luptă oștile turcești, dar nu poate să-și consolideze poziția la tronul țării, deoarece după o nouă luptă dată lângă Argeș, va pierde tronul țării, fapt ce îl determină să se retragă în Transilvania aș­teptând vremuri mai bune. Strategia militară abordată de către Mircea în lupta de la Rovine, dar și tactica retragerii în Transilvania îi aduce acestuia o mare faimă între conducătorii acelor vremuri. Retras în Transilvania, Mircea începe să-și refacă armata, numai că în locul său, turcii îl așază în scaun pe un anume Vlad, care va fi înlăturat de către Mircea abia în 1397, cu ajutor militar din partea regelui Sigismund al Ungariei.
Revenit la domnie, în 1397, pe râul Ialomița și în anul 1400 în apropiere de Giurgiu, Mircea cel Bătrân zdrobește două armate otomane ce se întorceau din expediții de jaf în Transilvania. Apoi înfrângerea sultanului Baiazid I de către Timur Lenk la Ankara, în vara lui 1402, a deschis o perioadă de instabilitate în Imperiul Otoman, iar ca urmare Mircea va organiza o acțiune împotriva turcilor. Numai că noul sultan Mahomed I va începe o nouă campanie de cuceriri în zona Balcanilor și planifică o expediție de pedepsire a voievodului valah. Pentru a evita campania sultanului, Mircea încheie, spre sfârșitul vieții, un tratat de pace cu Imperiul Otoman, im­periu care recunoștea in­de­pendența Țării Românești în schimbul unui tribut anual. Mircea cel Bătrân a încetat din viață la 31 ianuarie 1418, fiind înmormântat la ctitoria sa de la Cozia.
 

Originea  supranumelui de „cel Bătrân”


Numele lui însemna „Mircea cel Vechi” (din bătrâni, din trecut), însă odată cu evoluția limbii a ajuns să-şi piardă sensul inițial, deoarece numele în sine s-a păstrat neschimbat. Supranumele „cel Bătrân” (în slavonă: starîi) presupune, în general, în limbajul de cancelarie medieval primul domnitor cunoscut cu acest nume. Întrucât în Ţara Românească nu se obișnuia numerotarea domnilor, ca în occident, Mircea a primit acest nume pentru a fi deosebit de Mircea Ciobanul care a domnit în secolul al XVI-lea.


Familia lui Mircea


Radu I a avut doi fii: pe Dan, mai mare, cu doamna Ana şi pe Mircea, cu doamna Calinichia. Asupra originii acesteia din urmă există mai multe păreri între istorici. Între principalele teze, sunt de amintit următoarele:
- Doamna Calinichia este a patra fiică a cneazului Lazăr al Serbiei, potrivit unei cronici sârbești târzii (sec. al XVII-lea). Totuși, cea
de-a patra fiică a cneazului s-a căsătorit cu Nicolae de Gara în 1387.
- Doamna Calinichia este, în opinia lui Nicolae Iorga, o prințesă bizantină, pentru că numele ei este grecesc şi de la ea ar fi moștenit Mircea titlul de despot. P. P. Panaitescu argumentează că acest nume este unul monastic ortodox, iar Mircea este despot în virtutea stăpânirii sale în Dobrogei.
- Doamna Calinichia este una şi aceeași persoană cu doamna Ana, schimbându-şi numele în momentul călugăririi.
- Doamna Calinichia este originară dintr-o familie boierească din Oltenia, judecând după întinsele moşii pe care le deţine acolo.

Soţia lui Mircea a fost doamna Mara, al cărei chip se păstrează la schitul Brădet. Ştiri directe asupra ascendenței acesteia nu au parvenit, însă prin interpretarea altor documente, în care este înfățișată ca mare proprietară de terenuri în Ungaria, majoritatea specialiștilor acceptă descendența acesteia din familia de Cilly, de origine germană din Carintia. Prin aceasta s-ar explica în plus anume afirmații în legătură cu înrudirea dintre Mircea şi Vladislav Iagello, acesta din urmă căsătorit a doua oară cu Ana de Cilly. Cu regele polon Mircea mai avea două legături îndepărtate de rudenie, pornite de la Nicolae Alexandru. Doamna Mara a murit înainte de 1427, însă la 22 iunie 1418 încă mai era în viaţă.
Pomelnicele mănăstirilor Tismana şi Arnota menționează o a doua soție a lui Mircea, doamna Anca.
Se pare că Mircea a avut un frate mai mic, jupân Staico, menționat într-un singur document de danie al domnitorului pentru mănăstirea Snagov.

Mircea a avut mai mulți fii, căci - spun Ducas şi Chalkokondyl - „ducând o viaţă desfrânată, a avut mulți copii naturali”, „care după moartea lui s-au apucat să se lupte între ei pentru domnie”. Mihail, asociat la domnie probabil în 1409, moare în 1420. Alţi urmași, care au ajuns pe tronul Țării Românești, sunt Radu Praznaglava (m. 1427?), Alexandru Aldea (m. 1436?) şi Vlad Dracul (m. 1447). Un fiu cu nume necunoscut a fost luat ostatec la turci în 1417. În cronici mai sunt pomenite două fiice ale lui Mircea: Ana (căsătorită cu marele celnic Radi) şi încă o fată (căsătorită cu sultanul Musa Celebi) al cărei nume nu se cunoaşte.
Dintre nepoții lui Mircea, fiii lui Dan I, sunt de amintit Dan al II-lea care va ajunge să şi domnească, Ioan — aflat în 1397 la Raguza şi probabil Vlad Uzurpatorul. Anu­miți istorici îl consideră pe Vlad ca fiind fiul lui Radu şi, deci, frate cu Mircea.


Domnia lui Mircea


Mircea urcă pe tron după moartea fratelui său Dan, petrecută la 23 septembrie 1386. El găsește Țara Românească în plin proces de dezvoltare datorită politicilor înțelepte promovate de înaintașii săi şi va continua consolidarea economiei, Armatei, Administrației şi Bisericii.
Rezultatele obținute îi vor permite să reziste tendințelor de expansiune ale Regatului Ungar şi ale Poloniei, care urmăreau în special acapararea gurilor Dunării şi să stăvilească forțele otomane aflate în plină expansiune în Balcani.


Politica internă


Mircea ajunge să stăpânească un vast teritoriu, pe care îl va organiza într-o formă centralizată, sub autoritatea domniei care era stabilită la Argeş. Din 1408, îl va asocia la domnie pe fiul cel mare, Mihail, acesta avându-şi curţile la Târgovişte.
Economia ţării este întărită prin măsuri privind sistemul de impozite şi taxe, prin emiterea de monedă în cantități suficiente şi cu valori potrivite, precum şi prin stimularea schimburilor comerciale cu țările vecine cu care încheie tratate şi privilegii în acest sens. Se înființează noi surse de venit în urma deschiderii minelor de ara­mă, în timp ce producțiile de cereale, animale şi sare cresc.
Administrația este organizată centralizat, punându-se accentul pe sfatul boieresc alcătuit în principal din dregătorii curții. De asemenea, se înmulțește numărul funcțio­narilor însărcinați cu adunarea impozitelor şi judecarea pricinilor şi le sunt stabilite clar jurisdicția, precum şi datele pentru strângerea dărilor.
Armata este organizată în oastea cea mare, alcătuită în principal din țărani, şi oastea cea mică sau curtea. Este de semnalat faptul că Mircea păstrează dreptul de oaste asupra satelor scutite şi se pare că reactivează această obligație pentru ohabele create de domnii anteriori. În paralel, înzestrează armata cu arme şi întărește sau înființează cetăţi în punctele strategice ale ţării.

Mircea ctitorește o serie de mănăstiri şi biserici pe întreg cuprinsul țării, care vor deveni în timp centre de cultură prin activitatea copiști­lor şi caligrafilor, precum şi prin crearea școlii de pictură religioasă şi activitatea zugravilor acestora. În 1401, mitropolitul Țării Ro­mânești primește titlul de „exarh al plaiurilor”, având astfel jurisdicție şi asupra credincioșilor din Ardeal.


Politica externă

În vederea păstrării independenței Țării Românești, Mircea a încheiat alianțe cu regele Sigismund al Ungariei, interesat la rândul său în stăvilirea extinderii Imperiului Otoman. Mircea a devenit vasalul regelui ungar, care i-a recunoscut ca feude ducatele Făgăraş, şi Amlaş şi Banatul de Severin; în plus i-a mai acordat castelul Bran şi domeniul Bologa cu 18 sate. Cu toate că jurământul de credință nu s-a păstrat până în zilele noastre, aluzii la existența acestuia se regăsesc în tratatul militar între cele două ţări, încheiat la Brașov în 1395.

Domnitorul muntean a stabilit o alianță cu voievodul Petru Muşatin al Moldovei încă din 1389. Prin intermediul lui Petru I, domnul Moldovei, a reușit în 1389 să încheie cu regele Vladislav al II-lea al
Poloniei o alianță îndreptată împotriva lui Sigismund de Lu­xem­burg, în cazul în care acesta din urmă ar fi pornit un război cu una din cele două ţări. Tratatul a fost înnoit în 1404, cu termeni mai puţini precişi. După întrevederea din 1406 de la Severin, în care regele Sigismund i-ar fi cerut lui Mircea cetatea Licostomo, relaţiile dintre Ungaria şi Ţara Românească se înrăutățesc. Pentru a contracara o eventuală campanie militară a regelui ungar, domnul muntean reînno­iește în 1410 tratatul cu Polonia.
În 1400, Mircea îl îndepărtează de la tronul Moldovei pe Iuga Ologul şi îl impune ca domn pe Alexandru cel Bun, fiul lui Roman I. Până la moartea voievodului muntean, relațiile dintre cele două ţări vor rămâne cordiale.
Mircea a mai întreținut relații de bună vecinătate şi cu regii/ țarii din sudul Dunării. În perspectiva căderii Dobrogei sub stăpânirea otomană, ceea ce i-ar fi adus inamicul în zona porturilor dunărene, Mircea preia inițiativa şi o alipește Țării Românești în 1388.


Sfârşitul domniei


Pentru a evita campania sultanului, Mircea semnează spre sfârșitul domniei (1415 sau 1417) un tratat de pace cu Imperiul Otoman, care recunoștea libertatea Valahiei în schimbul unui tribut anual de 3.000 de piese de aur. Totodată, domnul român a fost obligat să trimită la Constantinopol un fiu drept garanţie.

Mircea cel Bătrân a încetat din viaţă la 31 ianuarie 1418, fiind înmormântat la ctitoria sa de la Cozia, la 4 februarie acelaşi an. La domnie a urmat fiul său Mihail I, asociat încă din 1408.

„Principe între creştini cel mai viteaz şi cel mai ager”, aşa cum a fost numit de către istoricul german Leunclavius, Mircea a domnit peste Valahia timp de 32 de ani. Pe plan intern, domnitorul s-a dovedit un bun gospodar, prin măsurile economice înțelepte pe care le-a luat, şi un adevărat creștin, lăsând în urma sa mai multe lăcașe de cult. Pe lângă succesele militare, Mircea a fost un strălucit diplomat, atât în relaţiile cu Ungaria şi Polonia, cât şi cu Imperiul Otoman, căruia i-a determinat o bună bucată de timp situaţia internă. Reușind să împiedice în mod eficient expansiunea otomană în nordul Dunării, Mircea cel Bătrân devine o figură proeminentă a luptei creștinilor din Balcani.

Surse: lectia de istorie,
enciclopediaromaniei
 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.