• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 22 Iunie 2021

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 3 August , 2020

18 iulie. Moartea Reginei Maria a României

La data de 18 iulie a anului 1938 a murit Regina Maria, soția regelui Ferdinand I al României. Regina Maria, născută Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg, a fost nepoata reginei Victoria a Marii Britanii, părinții săi fiind Alfred, Ducele de Edinburgh și Maria Alexandrovna Romanov, mare ducesă și unica fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei.

 

 

Alteţa Sa Regală Prin­cipesa Maria Alexandra Victoria s-a născut la 29 octombrie 1875, la Eastwell Park, în comitatul Kent din Anglia. În anul 1957, tot în ziua de 29 octombrie, se năş­tea, la Atena, Principesa Sofia, fiica Regelui Mihai. Principesa Maria a fost fiica lui Alfred al Marii Britanii şi Irlandei, Prin­cipe de Saxa-Coburg-Gotha, Duce de Edin­burgh (1844-1900), care refuzase, în 1863, Tronul Greciei, şi a Marii Ducese Maria Alexandrovna a Rusiei (1853-1920). Astfel, Prin­cipesa Maria era nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii (1819-1901) şi a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei (1818-1881).
După o copilărie petrecută în Anglia, în mijlocul naturii din comitatul Kent, după vizite la Curtea ţarului, bunicul său, dar şi în Malta, unde a petrecut clipe frumoase împreună cu Principele George, viitorul Rege George al V-lea al Marii Britanii şi Irlandei, Maria a venit în ţara ei de adopţie în 1893, ca soţie a Principelui Moştenitor Ferdinand. Calităţile ei remarcabile au transformat-o repede într-o figură publică de primă mărime, iar naturaleţea sa i-a cucerit pe români. La venirea în ţară, George Coşbuc îi închina o poezie în care îi ura să devină un „al doilea soare” pentru Ro­mânia. Inteligentă, frumoasă, plină de curaj şi de hotărâre, vii­toarea regină participă de la început la viaţa culturală ro­mâ­nească şi îşi leagă numele de multe proiecte sociale și culturale.

În anul venirii sale, 1893, a luat fiinţă Societatea „Domniţa Ma­ria”, care avea să cultive arta populară. Un deceniu mai târziu, în anul 1904, Principesa Maria a organizat, în parcul Cotroceni, spectacole de caritate, în beneficiul unui orfelinat. Unul dintre spectacole, „Visul unei domniţe”, a fost regizat de Alexandru Davila, actori amatori fiind Maria şi copiii ei, Carol şi Elisabeta.
Maria devine regină în 1914. Unită prin legături de sânge cu Anglia şi Rusia şi convinsă că Anglia nu va fi învinsă niciodată, a susţinut necesitatea alierii României cu Antanta, în vederea recuperării provinciilor româneşti aflate sub stăpânire austro-un­gară. Rolul său de sfătuitor al Regelui Ferdinand a atârnat greu în decizia acestuia de a intra în război împotriva patriei sale de origine, iar Regina a pledat cauza României în corespondenţa cu verii ei primari, Regele George al V-lea al Marii Britanii şi Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei.
Primul Război Mondial o trans­formă în erou naţional. Participă activ pe front, încurajează răniţii şi soldaţii din cele mai fierbinţi puncte de luptă, nu se teme de gloanţe, nici de epidemii, de tifosul exantematic sau gripa spa­niolă, de răni sau de sărăcie. Maria sfârşeşte prin a fi supra­numită „Mama Regina”, „Mama răniţilor” şi „Regina-soldat” (ea a şi fost comandant onorific al Regimentului 4 Roşiori, care i-a purtat numele şi a cărui uniformă a îmbrăcat-o, fiind şi o iscusită călăreaţă). A înfiinţat organizaţia „Regina Ma­ria”, care a dezvoltat o reţea de spitale în Moldova şi serviciul de ambulanţă. Nu numai că nu s-a temut, dar a privit apropierea de poporul său ca pe un privilegiu pe care alte capete încoronate nu îl aveau. Nicolae Iorga scria: „Numai din adâncul disperării era menit acest neam românesc să se ridice la culmile spre care râvnise, şi zilnica împărtăşire a Regelui şi Reginei cu imensa durere a unei naţiuni zdrobite punea temelia morală a Dinastiei, o prefăcea dintr-un res­pectat factor constituţional într-un element esenţial al vieţii na­ţionale însăşi”.
După război, Regina vizitează Franţa şi Marea Britanie, fiind trimisă de Rege şi susţinută de clasa politică, pentru a pleda cauza ţării la Conferinţa de Pace de la Paris. Oricărui om politic român i-ar fi fost imposibil să egaleze bunul nume al Reginei în lume şi puterea ei de convingere. Iar Ro­mânia avea nevoie de cei mai buni emisari pe lângă pute­rile victorioase, spre a obţine recunoaş­terea visului istoric al românilor: România Mare. Deşi neoficiale, vizitele Reginei aduc multă simpatie cauzei româneşti. La Paris, la 8 martie 1919, după dejunul cu Raymond Poincaré, Preşedintele Franţei, este invitată să treacă în revistă garda de onoare de la Palatul Elysée, o onoare ce nu i se mai făcuse niciodată până atunci unei regine prin căsătorie. În aceeaşi zi este primită oficial ca membru cores­pondent al Academiei de Arte Frumoase din Paris, singura femeie printre bărbaţii acestei ins­tituţii. Vizita sa la Prim-ministrul francez Clemenceau (7 martie 1919), a devenit legendară. Într-o epocă în care implicarea femeilor în politică sau societate nu prea era preţuită, Regina Maria a cutezat să îi ceară omului de stat francez ajutorul pentru revenirea la România, după Primul Război Mondial, a Transilvaniei până la Tisa şi a Banatului, în întregimea lui. Este evocat un schimb de replici, pe care nimeni nu-l poate totuşi confirma. Clémenceau, supranumit „Tigrul”, i-ar fi spus: „Madame, ceea ce cereţi este partea leului!”. La care Regina Maria ar fi răspuns, fără ezitare: „Este ceea ce leoaica cere tigrului!”. Alte personalităţi pe care Regina Maria le-a întâlnit la Paris au fost Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson (10-11 aprilie 1919), Herbert Hoover, Lloyd George (Prim-ministrul Marii Britanii), Mareşalul Foch, Aristide Briand, Eleftherios Venizelos, Arthur Balfour, Sir Robert Cecil, Anne de Noailles. La Londra s-a întâlnit cu vărul său, Regele George al V-lea.
Talentul Reginei Maria în politica externă nu a fost folosit însă numai la reprezentarea ţării, ci şi în încercarea consolidării statutului de putere regională al României, prin facilitarea construirii unei reţele de alianţe dinastice: Principele Moş­tenitor Carol s-a căsătorit cu Principesa Elena a Greciei, Prin­cipesa Elisabeta s-a măritat cu Regele George al II-lea al Greciei, Principesa Maria, cu Regele Alexandru I al Iugoslaviei, iar Principesa Ileana, cu Arhiducele Anton al Austriei (după ce se încercase căsătoria ei cu ţarul Boris al III-lea al Bulgariei și cu moştenitorul Tronului Spaniei). Regina şi-a dorit şi o căsătorie a Principelui Nicolae cu fiica Re­gelui Italiei, dar proiectul nu s-a realizat. În urma acestor alianţe matrimoniale ale Casei Regale a României, Regina Maria a fost supranumită „Soacra Balcanilor”. Regina s-a confruntat însă şi cu soarta tragică a rudelor ei din dinastiile rusă, austriacă şi germană, care şi-au pierdut tronurile, statele şi uneori chiar vieţile.
Farmecul şi distincţia înnăscute o transformă pe Regină într-o stea mondială. Prin celebritatea ei, Regina Maria face cunoscută România în întreaga lume. Vizita în Statele Unite ale Americii, din 18 octombrie - 24 noiembrie 1926, în compania copiilor ei, Ileana şi Nicolae, reprezintă apogeul popu­larităţii sale și, de fapt, apogeul popularităţii unui reprezentant al Statului român în lume. Peste tot în Statele Unite, Regina şi suita au fost primite de oficialităţi, dar şi de mulţimi entuziaste. Ne e aproape imposibil să ne imaginăm astăzi cât de iubită era Regina Maria şi cât de mult bine făcea ea Ro­mâniei, prin chipul strălucitor pe care i-l oferea. Pentru mulţi americani, evenimentul vizitei Reginei României a fost unul care i-a marcat pentru totdeauna. S-a scris mult despre acea vizită, chiar după ce trecuseră ani buni. Regina Maria a vizitat, printre altele: New York (unde a fost întâmpinată, pe 18 octombrie 1926, la Primări Orașului New York de primarul James J. Walker care i-a oferit cheia oraşului, de notabili şi de o mulţime entuziastă), Washington DC (la 19 octombrie 1926,

Preşedintele Statelor Unite ale Americii a primit-o pe Regină la Casa Albă şi i-a întors vizita, mergând la Legaţia României; seara, Preşedintele a oferit o recepţie în cinstea Reginei Maria), Philadelphia (unde a participat la Expoziţia Internaţională, la 21 octombrie 1926), Brooklyn (în 23 octombrie a fost primită de preşedintele Camerei de Comerţ), Buffalo (25 octombrie; aici i se închină o odă, care conţine versuri precum „From coast to coast and sea to sea / Our Country welcomes Queen Marie / The flags of nation, city, state / Salute the noble, true and great (...) We give our hearts to Queen Marie”), Portland - Oregon (3 noiembrie 1926), Denver (10 noiembrie), Indianapolis (17 noiembrie), Chicago, Ohio, Minnea­polis, Seattle, Kansas City, Maryhill (unde a inaugurat un muzeu care păstrează şi acum obiecte ce i-au aparţinut Reginei) etc. Unii comentatori au vorbit de „frisonul regalist” pe care vizita Reginei Maria l-a provocat în Statele Unite. Regina însăși a considerat că uneori pompa a fost exagerată. Poate tocmai de aceea a declarat că şi-ar fi dorit ca, la o vii­toare vizită în America, să reu­şească şi ea să vadă America şi nu doar să fie văzută de către aceasta.
În cadrul călătoriei peste Ocean, Regina a vizitat şi Canada. A trebuit să-şi scurteze călătoria şi să se întoarcă în ţară, din cauza înrău­tăţirii stării de sănătate a Regelui Ferdinand. Vizita în America a Reginei Maria rămâne un exemplu de diplomaţie regală şi poate sluji de încurajare sau model ori de câte ori ne simţim marginali ori provinciali. Pentru americanii din 1926, Regina Maria a României venea dintr-un „centru” simbolic, din care americanii îşi doreau să facă parte.

După moartea lui Ferdinand I, în 1927, Maria a României îşi con­sacră toată energia bunului mers al ţării, sub domnia nepotului său, Regele-copil Mihai. Alături de Principesa-mamă Elena, ea îl însoţeşte pe noul Rege în toate împrejurările, ocrotind copilăria celui chemat prea devreme să ia locul bunicului. Este profund rănită de atitudinea fiului său celui mare, Carol, care prin excesele din viaţa personală pune în pericol dinastia şi ţara.
Regina Maria a fost mamă a şase copii: Principele Carol, Princi­pe­sele Elisabeta şi Mărioara, Princi­pele Nicolae, Principesa Ileana şi Principele Mircea. În memoriile ei, mărturisea: „Copiii mei erau punctul central al vieţii mele. Femeile din rasa mea sunt mame pătimaşe şi nu ne putem închipui lumea fără copii. Toată munca, toată stră­duinţa şi năzuinţa noastră n-au alt ţel decât de a-i modela potrivit idealului nostru, de a-i face fericiţi şi de a le pregăti un viitor frumos”.
 
Regina a fost foarte legată su­fleteşte de două locuri: Castelul Bran şi Domeniul Balcic, de pe malul Mării Negre. Pe amândouă le-a decorat după gustul ei şi le-a dat ceva din personalitatea sa. Această amprentă dăinuieşte în timp. Castelul Bran, construit la sfârșitul secolului al XIV-lea, a fost dăruit de primarul dr. Karl Ernst Schnell şi de Consiliul orășenesc Braşov, la 1 decembrie 1920, Reginei Maria, care l-a restaurat și reamenajat, între anii 1921 şi 1932, beneficiind în primul rând de serviciile arhitectului Karel Liman; castelul a devenit reşedinţă de vară a Reginei Maria şi a fiicei ei, Principesa Ileana. Reședința de la Balcic, amenajată începând din anul 1925, este împlinirea unui vis de pace al Reginei. De asemenea, Palatul Cotroceni din Bucureşti, destinat de Carol I drept reşedinţă princi­pilor moştenitori, fusese transformat de către tânărul cuplu Fer­dinand şi Maria, în timp, într-o reşedinţă spaţioasă şi plină de farmec. Regina a creat în România un stil specific de Art Nouveau, îmbinând, într-o manieră perso­nală, elemente celtice, bizantine şi româneşti.

A fost autoarea multor cărţi, unele de literatură pentru copii, altele cu caracter autobiografic sau de pre­zentare a României, a scris poezii, povestiri sau romane publicate în România, Marea Britanie, Statele Unite sau Franţa. „Povestea vieţii mele”, cartea de memorii, a avut un mare succes în Marea Britanie, în perioada 1934-1936, iar Regina a fost prima femeie invitată să prezideze un dineu al Fondului Literar Regal. „Povestea vieții mele” s-a publicat din nou în zilele noastre, în România și în Franța.
Pe lângă volumele publicate, Regina Maria a fost în permanenţă prezentă în presa românească şi internaţională, cu articole scrise de sau despre ea, cu interviuri sau montaje fotografice. Multe dintre nuvele i-au fost adaptate pentru teatru, balet, film, radio şi televiziune. A ţinut şi un jurnal, care însumează aproximativ 100 de caiete, şi a lăsat numeroase manuscrise.
Regina Maria s-a îmbolnăvit în 1936. Nu se cunosc cu exactitate detaliile bolii, dar se vorbeşte de violente hemoragii interne. A plecat la tratament în străinătate, dar era prea târziu. În iulie 1938 se afla încă la sanatoriul de la Weisser Hirsch, aproape de Dresda. A plecat spre ţară la 14 iulie şi a murit la Sinaia, la 18 iulie 1938, în vârstă de şaizeci şi doi de ani, după o suferinţă teribilă, accentuată de izolarea la care o obligase fiul său, Carol al II-lea, şi de indiferenţa acestuia faţă de degradarea ei fizică. Este ultimul membru al Familiei Regale înmormântat, până în acest moment, la Curtea de Argeş. Rămăşiţele pământeşti ale Regelui Carol al II-lea au fost aduse la Curtea de Argeş, dar nu au fost încă înmormântate, sarcofagul fiind depus într-o capelă din curtea mănăstirii. Înmormântarea Reginei Maria a fost una fastuoasă, pe măsura dra­gostei pe care i-o purtase poporul său. Pe drumul de la Sinaia la Bucureşti, în Capitală şi la Curtea de Argeş, uriaşe mulţimi au prezentat onorul Reginei plecate.
La dorinţa Reginei Maria, inima i-a fost depusă în capela „Stella Maris” de la Balcic, ctitoria ei. Doi ani mai târziu, după cedarea Cadrilaterului către Bulgaria, urna a fost mutată la Bran, de unde a fost luată în timpul regimului comunist.

La începutul cărţii sale autobiografice, „Povestea vieţii mele”, Regina a ales, ca motto, o sin­tagmă a lui Nietzsche: „Ca­racterul este destin”. În „Ca­pitole târzii din viaţa mea”, nota: „Este un sentiment măreţ acela de a fi copleşitor de viu şi de a fi purtat mai departe pe aripile entuziasmului tău, iar ceilalţi să fie traşi după tine”.

Regina Maria îşi încheia memoriile relatând momentul depu­nerii jurământului de către Ferdinand I, care devenise Rege în urma morţii unchiului său, Carol I. După jurământ, Regele a fost aclamat, apoi a fost aclamată şi Regina: „Şi ne privirăm faţă în faţă, poporul meu şi eu. Acesta a fost ceasul meu, un ceas ce n-a fost dat multor fiinţe pe lume, căci în acel ceas, scumpii mei români nu aclamau numai o idee, o tradiţie sau un simbol, ci aclamau şi o fiinţă pe care ajunseseră s-o înţeleagă. Străina venită de peste mări nu mai era străină. Era a lor...”.


 Sursa: https://familiaregala.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.