• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 21 Aprilie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 21 August , 2023

13 august: Bătălia de la Călugăreni

La 13-23 august a anului 1595, a avut loc Bătălia de la Călugăreni, bătălie în care oastea condusă de voievodul Mihai Viteazul a reușit să învingă armata mult mai numeroasă a otomanilor, armată ce era condusă de marele vizir Sinan Pașa.

 

Trebuie amintit că, în toam­na anului 1593, cu acordul Porții, Mihai Viteazul devenea domn al Țării Românești, iar în momentul în care a urcat pe tron, dependența ţării faţă de turci era la apogeu. Totuși, situația in­ternațională era favorabilă declan­șării luptei antiotomane, mai ales că în Balcani mișcările de eliberare se intensificau, iar în Apus, Papalitatea, Spania şi ducatele italiene formaseră „Liga Creştină”, o alianță antiotomană la care aderaseră atât principele Transilvaniei, Sigismund Bathory, cât şi Aron Vodă, domnul Moldovei.

Astfel, urmărind eliberarea Țării Românești, Mihai a aderat și el la această ligă, începând lupta contra turcilor în noiembrie 1594, când a lichidat pe toți creditorii turci prezenți în Ţara Românească şi pe militarii garnizoanei otomane din Bucu­rești. Ulterior, operațiunile militare ale lui Mihai Viteazul au fost extinse pe linia Dunării, fiind distruse raialele turcești de la Brăila, Hârşova şi Silistra.

De asemenea, la începutul anului 1595, Mihai va învinge oștile tătărești ce pătrunseseră în țară în luptele de la Putineiu şi Stăneşti, reușind să disperseze și o importantă armată otomană, în lupta de la Şerpăneşti, din 23 ianuarie 1595. Apoi, Mihai a trecut Dunărea și a distrus puternica garnizoană otomană de la Rusciuk, fapt ce l-a determinat pe noul sultan Murad al III-lea să-l trimită pe marele vizir Ferhad Pașa cu o puternică armată împotriva lui Mihai, în luna aprilie a anului 1595. Acesta era hotărât să transforme Țara Românească în pașalâc, dar nici la turci nu este pentru cine se pregă­tește, ci pentru cine se nimerește, așa că octogenarul Sinan Pașa devine noul mare vizir al armatei otomane și preia conducerea campaniei militare.

La începutul lunii august a anului 1595, Sinan Pașa ajunge la Rusciuk și începe traversarea Dunării către Giurgiu, iar o săptămână mai târziu, cele două armate se aflau aproape față în față. Mihai a ales locul bătăliei la Călugăreni, localitate aflată lângă râul Neajlov, pentru că era o zonă mlăștinoasă, care îi permitea să blocheze cu ușurință flancurile armatei otomane. Bătălia a avut trei etape, nu toate trei favorabile românilor, însă a adus acestora un avantaj tactic și psihologic, care a permis ulterior lui Mihai să izgonească pe turci peste Dunăre.

Înaintea acestei bătălii, otomanii dispuneau de o armată alcătuită din 50.000 – 60.000 de oameni, la care se adaugă personalul auxiliar, în timp ce sub comanda lui Mihai Viteazul se găseau între 10.000 şi 16.000 de oşteni. Alături de steagurile boierilor şi câteva unităţi ţărăneşti, domnul muntean se mai baza pe un detașament de mercenari cazaci, precum şi pe câteva detașamente de maghiari şi secui, aflaţi sub comanda lui Albert Király. Trupele ardelene au fost trimise de principele Transilvaniei, Sigismund Báthory, în baza tratatului de la Alba Iulia din 20 mai 1595, prin care, în schimbul acceptării suzeranității sale de către domnul muntean, acesta se obliga să-l ajute împotriva otomanilor. În armata turcească, conducători în această bătălie au fost Mehmed Pașa, pe flancul drept, Haydar Pașa pe cel stâng și Hassan Pașa, în fruntea avangardei.

Începutul bătăliei a fost dat de cavaleria munteană, care i-a surprins pe turci, împingându-i înspre apele râului Neajlov, dincolo de podul ce făcea legătura între cele două maluri, apoi Mihai și-a poziționat o parte din oameni și 10 tunuri la nord de acest pod și a așteptat reacția otomanilor. După atacul de cavalerie al armatei lui Mihai Viteazul, Sinan Pașa a trimis la înaintare o forță serioasă, de peste 12.000 de ieniceri, pe care Mihai i-a așteptat la trecerea peste pod, doborându-i cu focuri de artilerie și obligându-i să bată în retragere. Așa se face că prima parte a bătăliei s-a încheiat în favoarea părții române, determinând pe turci să tranșeze problema cu mai multă determinare, ceea ce au și făcut, punând la bătaie toate forțele de care dispuneau.

Astfel, ienicerii au atacat frontal peste pod, iar celelalte detașa­mente i-au atacat pe români prin flancuri. Dându-și seama de problemele pe care le ridica numărul prea mare al otomanilor, Mihai a decis să se retragă și să aștepte o poziție mai bună. Apoi, la porunca lui Mihai, căpitanul Cocea, care tocmai se întorsese dintr-o misiune de cercetare, împreună cu cei 400 de călăreți, au intrat cu forțe proaspete în luptă, iar forțele otomane au fost înghesuite înspre un spațiu strâmt din apropierea Neajlovului. Imediat, românii au contraatacat și au capturat o serie de tunuri cu care au produs pagube însemnate în rândurile inamicului.

Sinan Pașa a încercat să recâștige terenul pierdut, aruncând în luptă până și gărzile sale personale, însă atacul de cavalerie, condus de căpitanul Cocea, i-a făcut pe turci să se retragă în dezordine. Legenda spune că Mihai, înarmat cu o secure, l-a urmărit pe marele vizir, aruncându-l jos de pe cal, în mlaștină, de unde a fost salvat de un supus credincios. Se estimează că românii au pierdut în această luptă cam 1.000 de oameni, în timp ce otomanii, peste 10.000, dar, cu toate acestea, numărul turcilor îl depășea, în continuare, cu mult pe cel al românilor, de aceea Mihai a luat decizia înțeleaptă de a se retrage din calea năvălitorilor.

Astfel, a abandonat orașele Bucu­rești și Târgoviște și și-a stabilit tabăra la Stoienești de lângă Bran, în timp ce Sinan Pașa, după ce l-a instalat în capitală pe Mehmed Pașa, cu 10.000 de soldați, a capturat Târgoviștea, unde a lăsat alți 5000 de oameni și 30 de tunuri. Grosul armatei otomane a avansat către Stoienești, unde a ocupat poziții în fața trupelor conduse de Mihai Viteazul, dar nu a mai atacat, deoarece, la 6 septembrie 1595, principele transilvănean Sigismund Bá­thory a sosit cu 7.500 de că­lă­reți, pentru a-i da o mână de ajutor lui Mihai. La începutul lui octombrie, 2.500 de oameni din Imperiul Habsburgic și 300 de cavaleri din Toscana s-au alăturat românilor, iar aceste forțe combinate au atacat armata turcă și i-au administrat o serie de înfrângeri usturătoare, precum la Târgoviște, la 18 octombrie, București pe 22 octombrie și Giurgiu, pe 26 octombrie 1595.
 

Urmările bătăliei
 

7.000 de otomani au căzut pe câmpul de luptă, iar tunurile acestora și un steag verde al profetului au căzut în mâinile românilor. Prin atacul de la Călugăreni, Mihai reușise să atingă unele obiective: a provocat pierderi importante duș­manului, l-a demoralizat și a întârziat înaintarea turcilor, câști­gând timpul necesar pentru concentrarea forțelor antiotomane. Cu toate acestea, deși întârziată, înaintarea turcilor către București nu a fost oprită.

Într-un consiliu de război, Mihai Viteazul a hotărât să se retragă către munți, unde avea să aștepte ajutoare din Transilvania și Moldova. Retragerea s-a executat noaptea, aplicându-se o stratagemă care a ținut sub tensiune tot timpul armata otomană. O cronică otomană a consemnat că românii au „aprins focuri... și au mânat cu steagurile o cireadă de bivoli cu țipete și zgomote” și, de asemenea, au provocat explozii. Dimineață, când marele vizir a vrut să reia atacul, a văzut că armata română se retrăsese. După ce s-a retras prin Târgoviște, de unde a luat toate lucrurile de valoare, armata lui Mihai Viteazul s-a oprit în tabăra de la Stoenești, de lângă pasul Bran-Rucăr, unde a ocupat o po­ziție avantajoasă de apărare.
În acest timp, s-a produs inter­venția militară a Poloniei în Moldova, domnitorul Ștefan Răzvan, unul dintre cei mai credincioși aliați ai lui Mihai, a fost alungat de pe tron de Ieremia Movilă. Pe parcursul întregului an 1595, situația politică din Moldova a rămas neclară, aici existând de facto doi domnitori: Ieremia Movilă pe tron și Ștefan Răzvan cu oastea lui, retras mai întâi la Trotuș și mai apoi în Muntenia.

După pierderile suferite la Călugăreni, reorganizându-și oastea, Si­nan Pașa a înaintat prudent către București. Cum intenția lui era să transforme Țara Românească în pașalâc, odată ajuns în București, Sinan a stabilit cartierul general la Mănăstirea Radu Vodă și l-a numit pe Satîrgi Mehmed Pașa beilerbei, dându-i sub comandă o garnizoană puternică de 10.000 de oameni și ordine să construiască o palancă cu șanțuri de apărare și valuri din pământ întărit cu bârne și cu căptușeală din lemn.

După acest moment, Sinan Pașa s-a îndreptat către Târgoviște, unde a ajuns în primele zile ale lui septembrie. Și aici a ordonat construirea unor întăriri din pământ, apărate de 1.500 de oameni și 30 de tunuri. Grosul armatei turcești s-a îndreptat către Stoenești. Aici, otomanii au ocupat o poziție în fața armatei lui Mihai. Din pru­dență, dar și din cauza altor factori (condițiile foarte grele de teren, pierderile mari suferite până în acel moment, lipsa ajutorului din partea tătarilor și fiindcă numeroși otomani s-au împrăștiat după pradă), Sinan Pașa nu a atacat.
La sfârșitul lui septembrie, Sigismund Báthory, principele Transilvaniei, a pornit în ajutorul aliatului său cu 13.200 de mercenari, 8.000 de secui, 1.500 de germani trimiși de arhiducele Maximilian și 300 de călăreți din Toscana.

Aceste forțe reunite au început în octombrie înaintarea împotriva otomanilor, care au fost înfrânți la Târgoviște (6-8 octombrie), Bucu­rești (12 octombrie), și în bătălia de la Giurgiu (15-20 octombrie).
 

Surse: lectia de istorie.ro, wikipedia

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.