104 de ani de la nașterea Înaltpreasfințitului Părinte Justinian

În 28 mai 2025, s-au împlinit 104 de ani de la nașterea Înaltpreasfințitului Părinte Justinian, cel care a fost Întâistătător al Eparhiei Maramureșului și Sătmarului (1990-2016), Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului (1973-1990) și stareț al Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia (1944-1973). Înaltpreasfinția Sa, Justinian Chira, vrednicul de pomenire Arhiepiscop al Maramureșului și Sătmarului, a fost fiul unei familii de gospodari harnici și credincioși din satul Plopiș, având ca părinți pe Ilie Chira (1871-1937) și Maria Chira, născută Puț (1884-1949).

S-a născut la 28 mai 1921 în satul Plopiș din județul Maramureș, potrivit mărturiei materne, în Duminica Mare, în vremea când preoții intrau la Liturghie. Era o zi senină. Clopotele sunau la toate bisericile din satele învecinate. Vestea comunicată de moașă: „Ai un fecior”, este urmată de precizarea: „care va ajunge om mare”.

Din copilărie are multe amintiri plăcute, dintre ele unele chiar i-au marcat evoluția. După cum mărturisește, a văzut pentru prima dată, în anii 1925-1926, trei avioane pe cer, pe care copilul de atunci le considera adevărate apariții miraculoase. A răsfoit un calendar sau almanah ilustrat cu portretele conducătorilor de popoare europene ai începutului de secol XX. A fost impresionat de atitudinea sătenilor la dispariția lui Ferdinand I, regele României Mari: „A murit împăratul” - spuneau țăranii în anul 1927.

Școala elementară a urmat-o între anii 1927-1934 în Plopiș, cu un învățător de neuitat, Dumitru Munteanu, venit din Vechiul Regat, care îl alinta zicându-i: „Jenică”. Examenul de absolvire s-a dat într-un centru zonal: Copalnic Mănăștur. Lucrarea scrisă a impresionat Comisia de examinare prin faptul că tânărul elev îndemna conducătorii să se preocupe mai mult de soarta țăranilor. Perioada este marcată de patima cititului. La familia Chira ardea lumina și după ora 24 și toți cunoșteau motivul - știau că pruncul citește. Lecturi de neuitat din Almanahul „Universul” sau „Albina”, piese de Shakespeare, poezie etc., citite din biblioteca școlii din sat, sau orice ziar și revistă apărută la acea vreme, i-au fost prietenii de căpătâi și de neuitat ai tânărului Ioan Chira.

La vârsta opțiunilor, la doar 16 ani, în 1937, familia Chira rămâne fără un sprijin important și drag. În apropierea sfârșitului pământesc, tatăl său îi cere să-l așeze pe „fața casei”, pe pavimentul din lut. Puțin mai târziu este chemat la căpătâiul bolnavului pentru a primi binecuvântarea părintească. Apoi tatăl își roagă copilul să-i citească Paraclisul Maicii Domnului. „M-a luat cu amândouă mâinile și m-a tras pe pieptul lui. Apoi, ca un patriarh din vechime, cu amândouă mâinile m-a binecuvântat pe creștet de trei ori și mi-a zis: citește-mi Paraclisul” - își amintește peste ani, cu lacrimi în ochi, Arhiepiscopul Justinian. În timpul acestei lecturi tatăl își încredințează sufletul Celui de Sus.

Ioan Chira rămâne doar cu mama și își asumă muncile pe care le face un bărbat la țară, dar tânărul aspiră la cu totul altceva decât truda pentru asigurarea zilei de mâine. După trei ani, obligațiile filiale sunt copleșite de dorința de slujire a Tatălui Ceresc. Mănăstirea, pe care încă nu o cunoștea, îl atrage la sine ca un magnet. „Pentru mine, drumul pe care am mers, calea pe care am luat-o, a fost exact drumul pentru care îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi l-a rânduit. De copil simțeam că mă așteaptă o altă lume. În sat, înainte de 1940, duceam o viață liniștită și modestă. Arhaică. Lumea n-avea bani, n-avea condiții. Dar era o viață așezată, frumoasă și liniștită. Eram în familie. Aveam tot ceea ce avea nevoie un tânăr într-un sat, la țară. Și, totuși, simțeam că nu e locul meu acolo”.

De aceea, purtând în suflet un dor mistuitor după o altă lume, în dimineața zilei de miercuri, 12 martie 1941, pornește în căutarea acestui tărâm mult visat, trăgând ușa peste lacrimile și întrebarea neliniștitor - presimțitoare a mamei, care ar fi vrut să-și vadă fiul în rândul oamenilor din sat. „Atunci, în noaptea aceea, mi-am scos lucrurile din casă, iar dimineața, în zori, m-am sculat și m-am îndreptat spre ușă, să plec. „- Unde pleci, dragul mamei?” - m-a întrebat mama. „- Numai până afară”, i-am răspuns. Și am plecat fără să mă mai întorc. Când am ieșit din sat, începea să se facă ziuă. M-am întors cu fața spre răsărit, spre sat, m-am închinat și am zis: Niciodată înapoi nu mă-ntorc”. Sunt amintiri sfinte pentru Arhiepiscopul nostru Justinian.

Mama rămânea acasă, însă feciorul ei se ducea acolo unde trebuia să-și împlinească vocația și misiunea. Răspundea chemării tainice, ieșind afară dintr-o lume obișnuită sau firească și intrând într-o lume mai presus de fire, o lume pe care numai un om mai presus de oameni o poate simți, înțelege și cunoaște.

Așadar, în 12 martie 1941, este primit ca frate la Mănăstirea „Sfânta Ana” din Rohia de către starețul de atunci, Nifon Matei, care moare la numai 32 de ani. „Am intrat în mănăstire cu hotărârea să-mi dăruiesc lui Dumnezeu viața, trupul și sufletul”, mărturisește peste ani ÎPS Justinian Chira. În 2 martie 1942, este tuns în monahism la Mănăstirea „Sfânta Ana”, iar la 15 august 1942 este hirotonit diacon la Rohia de către PS Nicolae Colan, Episcopul Vadului, Feleacului și Clujului. Peste un an va fi hirotonit preot la Rohia tot de PS Nicolae Colan.

Fiind o perioadă de ocupație maghiară între 1940-1945, pentru români a urmat o perioadă foarte grea, inclusiv de a fi încorporați în armată străină. De aceea, între 22 noiembrie 1942 și 10 martie 1943, ierodiaconul Justinian este încorporat la Miscolt, în ciuda hainei clericale.

La revenirea în Mănăstirea Rohia, din zona Lăpușului, prin statornicie și mult har, în 1944 i se încredințează răspunderea pentru destinele sfântului lăcaș în calitate de stareț, la doar 23 de ani, misiune pe care o va duce la îndeplinire cu multă răbdare și încredere între anii 1944-1973. În această perioadă a contribuit decisiv la formarea și pregătirea a peste 20 de tineri care au devenit diaconi ori preoți pentru mănăstiri sau parohii.

Prin credință și evlavie, având curajul umilinței creștine, prin predici cu grijă întocmite și expuse, cât și a unui devotament necondiționat și disprețul față de arginți, prin respectarea legilor mănăstirești, și a dezinteresului față de nevoile proprii și cu atenție la nevoile celorlalți, a creat la Mănăstirea Rohia un stil de viață monahală ca în vechile mănăstiri ortodoxe. „Viețuitor și stareț la Mănăstirea Rohia, episcop-vicar la Cluj și apoi primul episcop al reînființatei Episcopii a Maramureșului și Sătmarului, Preasfințitul Justinian se află de ani și ani pe traiectoria unei misiuni bisericești deosebite, în această parte de țară. Rohia de azi e opera sa”- va mărturisi peste ani și ani, la ceas aniversar, ÎPS Sa Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, Crișanei și Maramureșului.

Așezarea pe temelii tot mai solide a mănăstirii este întreruptă pentru o perioadă. Prin Decretul 410/1959, rămâne singur în mănăstire pentru o vreme, ceilalți 24 de preoți, diaconi, monahi și frați fiind izgoniți fără drept de apel de autoritățile comuniste ale timpului, însă, după repetate intervenții, reușește să facă în așa fel încât să revină la mănăstire doi ieromonahi.

A considerat întotdeauna că este un simplu administrator al veniturilor mănăstirii. Astfel a sprijinit tineretul studios, îndemnându-l la completarea studiilor și susținându-i prin acordarea de subvenții cu titlu personal. Aceștia au devenit, prin absolvirea unor școli de grade diferite, preoți profesori, medici, avocați etc.

Plănuiește și realizează construirea mai multor clădiri între care și Casa Poetului, la care poetul Ioan Alexandru oferă ca donație drepturile de autor pentru Imnele Transilvaniei.

În toată această perioadă, cu bucurii și greutăți, acordă cea mai mare atenție studiului și pregătirii duhovnicești personale la un nivel tot mai înalt. Va avea puterea să-și aștearnă pe hârtie ideile cu îndemnuri și învățături.

Dorința de studiu și aprofundare l-au determinat să urmeze cursurile Seminarului Teologic Cluj-Napoca și ale Institutului Teologic de grad universitar Sibiu cu teza de teologie istorică „Mănăstirea Sfânta Ana Rohia”, îndrumător fiindu-i Pr. prof. dr. Sofronie Vlad, rectorul Institutului Teologic Sibiu.

Pentru susținerea studiului și meditației profunde, ca un mare iubitor de carte și cultură, ca un bibliofil de excepție, în cei treizeci de ani de stăreție, va ctitori la Rohia o bibliotecă de peste 40.000 de volume, cu un conținut variat. De la teologie, literatură, istorie, filologie și știință, până la colecții întregi și publicații rare, ediții princeps, carte veche și străină, toate cumpărate de ÎPS Sa Justinian în perioada 1941-1973 și donate mănăstirii, formează nucleul principal al acestei biblioteci de renume.

În calitate de stareț al mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia, a transformat această mănăstire într-un topos de credință și lumină. Mănăstirea Rohia devine treptat un centru de meditație și reculegere atrăgând și numeroase personalități.

Realizările sale importante împletite cu prestigiul tot mai mare al Mănăstirii Rohia, al cărei stareț era de mulți ani, fac ca în 9 iunie 1973 să fie ales în demnitatea de Episcop-vicar pe seama Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului de către Sfântul Sinod al BOR. În 9 septembrie 1973, este hirotonit întru episcop de către trei ierarhi: Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae Mladin, Arhiepiscopul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Teofil Herineanu și Episcopul Oradiei, Preasfințitul Vasile Coman.

Timp de 17 ani, în perioada Vicariatului clujean, PS Justinian Chira Maramureșanul, va desfășura o bogată activitate pastoral-misionară și editorial-publicistică, coordonând apariția „Îndrumătorului bisericesc” în 12 volume, contribuind la îmbogățirea acestuia cu articole pe teme diferite, teologice sau de morală creștină ori de atitudine civică.

În aceeași perioadă, acordă o mare atenție și arhierească protecție Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia, îndrumând întreaga activitate misionară, pastorală și economic edilitară. În anii ‘80, la îndemnul filosofului Constantin Noica, eseistul Nicolae Steinhardt face o vizită la Cluj-Napoca Episcopului-Vicar Justinian Chira, cerându-i sfat și adăpost. Ca urmare a acestei întâlniri, cucerit de personalitatea duhovnicească a Episcopului Justinian și de atmosfera Mănăstirii Rohia, Nicolae Steinhardt este primit în mănăstire, unde se decide să rămână definitiv, călugărindu-se. Poate că fără această îndrumare și adăpostire, cultura română ar fi rămas fără luminile din „Jurnalul fericirii”.

În anul 1983, la Editura Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, va tipări cartea „Darurile Bisericii”, în vremea în care era interzis să vorbești și să scrii despre Dumnezeu și Biserică, iar în 1986 va tipări o nouă carte cu titlul „Viața Maicii Domnului.” Despre „Darurile Bisericii” Ioan Alexandru scria într-o recenzie: „O carte frumoasă scrisă de I. Chira, fiu de țărani din satul Plopiș, o carte a iubirii de Patrie și de valorile perene ale poporului nostru...”.

La începutul anului 1989, în ianuarie, timp de 18 zile, va vizita sudul Indiei, Delhi, Moscova, Tirana și Roma, ca membru al unei delegații de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, condusă de PF Patriarh Teoctist.

La începutul anului 1978, întreg Occidentul vedea un documentar de excepție despre Ortodoxism și trăirea românească autentică realizat de cea mai importantă televiziune britanică, având în centru Maramureșul și pe Omul ales de Dumnezeu să conducă Biserica Ortodoxă străbună din aceste locuri, Înaltpreasfințitul Justinian Chira Maramureșeanul, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului. Era în plin regim comunist. O mare de oameni îmbrăcată în straie naționale. Un alai de femei, copii, bărbați și un episcop.

Iată ce spunea la acea vreme realizatorul documentarului: „La Cluj am întâlnit pe clericul care avea să mă intrige mai mult decât oricare altul din România. Chiar am început să mă gândesc la el într-un mod ciudat, ca la adversarul meu. Era episcop. Numit Justinian. E în regulă când icoanele rămân la locul lor în rame, dar când ele încep să vină înspre tine, devine îngrijorător”.

Episcopatul maramureșean începe în septembrie 1990, când Adunarea Națională Bisericească îl alege Episcop al noii Eparhii a Maramureșului și Sătmarului, ca la 11 noiembrie 1990 să aibă loc întronizarea sa ca Episcop al Maramureșului și Sătmarului, la care participă 10 membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Această Episcopie a trecut printr-un lung șir de desființări și reînființări, tot atâtea motive de bucurii ori suferințe naționale și religioase.

De toate acestea fiind conștient, PS Justinian Chira, fiul Maramureșului, va face demersuri imediate și, la 20 iulie 1990, va pune piatra de temelie a viitoarei Catedrale Episcopale „Sfintei Treime” din Baia Mare, acesta fiind unul dintre momentele istorice cele mai importante din viața noii Eparhii.

A fost ierarhul cel mai potrivit care a știut să aleagă locul cel mai indicat de unde să păstorească această reînființată Eparhie. Ca om al locului, cunoștea cel mai bine rănile, durerile, suferințele și nevoile spirituale, morale și fizice ale tuturor oamenilor din această parte a țării. În anii următori, inițiază organizarea de curând reînființatei Episcopii a Maramureșului și Sătmarului. Pune bazele și dezvoltă Centrul Eparhial, înființează la Baia Mare un Seminar Teologic, face demersuri și înființează Catedra de Teologie Ortodoxă din cadrul Univeristății de Nord din Baia Mare, determină înființarea publicației eparhiale „Graiul Bisericii noastre”, a pus piatra de temelie la peste 80 de biserici noi, a reînființat încă trei protopopiate (Vișeu, Chioar și Oaș), a crescut numărul preoților de la 325 la 560 și de asemenea numărul parohiilor, în locul celor 4 mănăstiri câte erau în 1992, astăzi există peste 30 de mănăstiri și schituri în Eparhia Maramureșului și Sătmarului.

Întreaga activitate pastorală, misionară și cultică pusă în slujba Bisericii Ortodoxe și a Neamului Românesc, dar mai cu seamă bogata activitate culturală și publicistică, i-a fost apreciată prin acordarea a patru titluri de „Doctor Honoris Causa”.

Pentru toate acestea și altele știute și neștiute, ca o încununare a vieții jertfelnice și a ostenelilor pilduitoare și rodnice, la 13 decembrie 2009, PS Justinian Chira al Maramureșului și Sătmarului, este ridicat la treapta onorifică de Arhiepiscop, de către PF Patriarh Daniel.

Pentru desăvârșita lucrare misionară, IPS Justinian Chira a propus Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române înființarea postului de Episcop-vicar pe seama Episcopiei Maramureșului și Sătmarului în persoana starețului mănăstirii Rohia, Arhimandritul Iustin Hodea, care devine astfel Episcopul Iustin Sigheteanul.

Personalitate puternică și marcantă a credinței Ortodoxe ce s-a dovedit a fi, prin toate faptele și îndemnurile sale, om al rugăciunii și monah cu viață pilduitoare, orator iscusit și părinte iubitor, cărturar înțelept și iubitor de țară, un stâlp de lumină, un sfânt în viață, prin care, spun unii, că se arată pasul lui Dumnezeu în nordul României, sunt cuvinte puține din cele câte s-au scris și se vor mai scrie despre Înaltpreasfinția Sa Justinian Chira, fiul cel mai de seamă al localității Plopiș și vrednicul de pomenire Arhiepiscop al Maramureșului și Sătmarului.

Amintim faptul că în anul 2021, la împlinirea a 100 de ani de la nașterea Înaltpreasfinției Sale - Centenarul IPS Justinian -, la inițiativa și prin implicarea directă a Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, în Plopiș, a fost inaugurată Casa Memorială „Justinian Chira” intrând în circuitul turistic al Maramureșului și, implicit, în patrimoniul cultural național. Casa păstrează în totalitate forma și arhitectura inițială, iar în interior au fost expuse obiecte personale ale arhiepiscopului: veșminte, mitră, haine monahale, cărți, fotogra­fii, dar și obiecte tradiționale, pentru a fi înveș­nicite și pentru a păstra vie memoria acestui vrednic fiu al ținutului Maramureșului.

De asemenea, și Școala din localitate poartă numele Înaltpreasfinției Sale. Aceste lucruri au fost posibile prin implicarea directă a părintelui Mihai Tira, președintele Fundației „Arhiepiscopul Justinian” în colaborare cu autoritățile locale. Astfel, Plopișul reprezintă un punct de reper pentru ceea ce a însemnat Arhiepiscopul Justinian, satul românesc de altădată, precum și valorile culturale religioase, conservate și promovate în tot acest timp.

De asemenea, în anul 2020, în curtea Catedralei Episcopale din Baia Mare, a fost amplasată o statuie în memoria Arhiepiscopului Justinian Chira, lucrare realizată din bronz de Ioan Marchiș, sculptor maramureșean. „Înaltpreasfințitul Justinian a meritat să aibă această statuie în mărime naturală, pentru că viața dânsului a fost trăită între Dumnezeu și neamul Său, între Hristos și Biserica Sa”, a precizat Preasfințitul Părinte Iustin după dezvelirea statuii.

În Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul, la inițiativa Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, Episcopia Maramureșului și Sătmarului a instituit trei distincții: „Ordinul Crucea Justinian Arhiepiscopul pentru clerici”, „Ordinul Crucea Justinian Arhiepiscopul pentru laici” și „Medalia Justinian Arhiepiscopul”.

Înaltpreasfințitul Părinte Justinian Chira a încetat din viață în anul 2016, la vârsta de 95 de ani. Mormântul Înaltpreasfinției Sale se află la Mănăstirea Rohia, lăcaș monahal pe care l-a păstorit timp de aproape 30 de ani.

Bunul Dumnezeu să îi facă parte de odihnă nesfârșită în Împărăția Sa! Veșnica lui pomenire din neam în neam!