• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 15 Iunie 2021

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 19 Februarie , 2021

Vasile Marian – un groșean în capitala imperială

Puțini dintre locuitorii comunei știu că un groșean își desfășoară de multă vreme activitatea artistică și pedagogică în capitala imperială – Viena, ca membru al celor mai renumite orchestre simfonice, ca profesor de oboi și muzică de cameră la Conservatorul „Prayner”.

 

 

Gavril Ardusătan

Vasile Marian este originar din Groși, s-a născut la 6 aprilie 1958, din părinții Maria și Bujor Marian, fiind cel mai mare dintre cei patru copii: Vasile, Dumitru, Ionică și Dorel. Dintre părinți mai trăiește mama, în vârstă de 82 de ani, iar dintre frați Vasile și mezinul Dorel. Mama și fratele Dorel mai locuiesc astăzi în Groși, în locul numit „În Ptiecior”, vechea vatră a satului.
Copilăria și-o petrece la Groși, în mediul plin de greutăți al unei familii numeroase, în condițiile colectivizării, având de lucrat pă­mântul de pe lângă casă, cu mama mereu la „norme” la CAP, iar tatăl lucrând zi de zi la combinatul me­talurgic din Baia Mare. Clasele primare (I-IV) le face la școala din Groși, perioadă de care-și aduce cu drag aminte, învăță­toarea Maria Turbuțiu (Borca) dar și alți profesori, printre care Gheorghe Lupan, considerat și astăzi un mentor pentru cei cu aspirații, precum și doam­na profesoară de limba română Maria Rohian fiindu-i etalon. Își amintește cu precizie un moment înălțător, când învățătorul Lupan îi pune pe copii să învețe, prin repetare, un cântec despre muntele Caraiman, ajutați și de „scârțâitul” viorii dascălului. Nostalgia copilă­riei poate fi descrisă în diferite secvențe cotidiene, de la făcutul fâciturii, depănușatul mălaiului, mersul pe la vecini după una-alta (fapt ce confirmă spiritul într-ajutorării din epocă și solidaritatea), la recompensa părintească, după ce treaba este făcută, prin permisiunea de a merge la săniuță în „Clejie” sau la cules de corcodușe și alte multe altele.
Contactul cu muzica vine firesc, ca în viața fiecăruia dintre noi, prin ascultarea cântecelor de acasă, precum și cele ocazionate de nunți sau „danțul la șură”, pe care l-a mai prins (de exemplu la Avramu Her­țegului de pe ulița ce duce către Hânsă), sau prin atmosfera plină de veselie de la casa lui badea Mastei de pe coastă (tâmplarul) care, uneori, prelungea emisiunea de folclor de la televizor cu cântece ale locului, de ciudă că emisiunea s-a terminat prea repede. Dar, spre deosebire de acest mediu ambiental comun, adevăratul impuls al drumului spre cariera artistică l-a reprezentat atmosfera fermecătoare a realizării unui spectacol de muzică populară, ce a avut loc la Căminul Cultural din Groși, unde Dumitru Fărcaș a avut prima reprezentație „acasă”, după ce a absolvit studiile muzicale, împreună cu ansamblul folcloric din Cluj-Napoca. Atmosfera era în prealabil pregătită de afișele de pe stâlpi și de pe garduri, care făceau evenimentul și mai atractiv.
„Vraja” momentului și exprimarea intenției de a călca pe urmele lui Dumitru Fărcaș a fost încurajată de părinți, în special de tatăl Bujor, care a solicitat soției să-l ducă pe Vasile în oraș să-l înscrie la Școala Populară de Artă. Întâmplător sau nu, aventura înscrierii la școala de arte s-a finalizat altfel, întrucât mama a solicitat informații pe stradă legate de adresa instituției de învățământ, iar o doamnă elegantă, în vârstă, a indicat locația Liceului de Arte din Baia Mare.
Din acest moment, cu toate greu­tățile (dificultăți financiare, lipsa
instrumentelor, lipsa profesorilor spe­cializați, etc.) și a anilor ce au urmat, Vasile Marian face naveta de la Groși în Baia Mare și înapoi cu primul și ultimul autobuz, zilnic, din clasa a V-a până la absolvirea liceului, în 1977, când obține diploma de bacalaureat. Răgazul de timp între sosirea la școală și începutul orelor era folosit pentru studiu, la fel și după-amiezile. Foarte puțini știu sau și-ar putea imagina cât de grei au fost acești ani, cum oferta liceului de a cânta la flaut a fost respinsă de tată, după care s-a reușit înscrierea la studiul clarinetului, cât de greu a făcut rost de un clarinet propriu și cât de mulți bani a costat... Dar poate că toate au fost compensate de mândria tatălui care primea laudele, după ce seara îl punea pe Vasile să cânte la clarinet, pe prispa casei...
Pe lângă prețul instrumentului, a trebuit să fie plătit timpul dedicat studiului, mergând până la a transcrie repertorii muzicale în seara de Crăciun, studiului din vacanțe, de după programul orelor de școală, cât a fost posibil. O poveste în sine o poate reprezenta epopeea admiterii la liceul de muzică (admiterea pentru clasa a IX-a), apoi legătura specială creată cu diverși profesori de instrument, într-un mod aparte cu profesorul Gheorghe Velea (care-i direcționează studiul spre oboi) și tânărul ambițios care dorea să ajungă la Conservatorul de Muzică din Cluj.
Adolescența rămâne încărcată de spirit de sacrificiu și de muncă asiduă pentru scopul propus, alături de colegul de clasă Pop Vasile (care ulterior a fost membru al Orchestrei Filarmonice din Satu Mare), cu care a legat o prietenie de lungă durată, bazată pe ajutor reciproc și sprijin camaraderesc. Pentru a lua ore de specialitate cu profesori de la Cluj, în vederea admiterii la conservator, părinții fac mereu sa­crificii, iar după absolvirea liceului încercarea de a fi admis la nivelul studiilor universitare se soldează cu un eșec amar, concurentul direct fiind favorizat de comisie, din cauza existenței unui grad de rudenie între candidat și președintele comisiei.

La scurt timp, Vasile Marian se angajează ca instrumentist în cadrul Ansamblului „Maramureșul”, condus de Nicu Moldovan, unde îi are colegi pe Liviu Borlan, Dumitru Dobrican, Titiana Mihali, Angela Buciu, etc, iar în timpul liber cântă la nunți și petreceri, acoperind o arie folclorică destul de întinsă, până în apropiere de Cluj. Este momentul împrietenirii cu Grigore Leșe (și el respins la Conservator) și cu alți tineri interpreți care, în timp, au devenit celebri. Și acum, ca și în liceu, Vasile Marian nu rămâne cantonat doar în studiul și exersarea muzicii populare, ci în­cearcă asiduu să interpreteze mu­zică cultă (clasică), amintindu-și cu emoție de momentele când asculta, cu urechea lipită de radio, Simfonia a III-a de Beethoven.
Nu poate evita efectuarea stagiului militar, la celălalt capăt de țară, după care revine pentru o perioadă la locul de muncă, în Baia Mare, în cadrul Ansamblului „Maramu­reșul”. Dorința de a performa nu se stinge, nu se mulțumește cu muzica folclorului, astfel încât încearcă să beneficieze de un anumit program special, prin care statul român comunist, printr-o legislație aparte în organizarea unei instituții, „închi­ria” artiști țărilor occidentale sau celor din Europa de Est (după ce, în prealabil, erau selectați de către specialiști și manageri artistici străini), pe valută, o mică parte din venit revenind artistului în cauză.
Acest moment reprezintă oportunitatea – unică poate – de a ieși din mediul local și național plin de constrângeri și, uneori, de nedreptăți. A fost nevoie de curaj și determinare, de dorința de a excela, pe care Vasile Marian le-a avut din plin, știind că ar putea avea de suferit cei rămași acasă. Pentru tânărul Vasile Marian, era oportunitatea unui nou început, de a-și reclădi destinul de la zero, fără să cunoască nimic din ceea ce se afla dincolo de nevăzuta „cortină de fier”!

Epopeea occidentală, ce constă în povestea adaptării la cultura și civilizația spațiului german, conti­nuarea studiilor universitare, tra­seul artistic și didactic, necesită un spațiu distinct al modestei noastre publicații și va apărea într-un număr viitor. Chiar și pentru acest moment al poveștii noastre, consi­derăm utilă descrierea succintă a destinului unui groșean care nu a vrut, nu a putut, nu a știut să se oprească la condiționările unei epoci oarecare din istoria noastră comună. Personal, sunt mândru și mulțumit că am descoperit un om de o asemenea valoare, cu care am adesea ocazia de a conversa abordând cele mai diverse subiecte.
Va urma!

 

   

La cules de cireșe, cu tata                                     Vasile Marian, militar

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.