• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 20 Ianuarie 2022

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 21 Mai , 2021

Unde sunt banii? Stații de epurare a apelor de mină care tratează cu indiferență mediul

Închiderile de mine și ecologizarea perimetrelor miniere din Maramureș au fost și sunt subiect de presă, subiect de scandal, subiect pentru DNA. S-au făcut lucrări, s-au alocat bani, iar situația actuală are două componente.  Cea de pe  hârtie, venită  de  la  minister, autorități de tot felul, care spune că lucrurile nu sunt atât de nasoale, dar că avem de-a  face cu o subfinanțare. A doua componentă este cea din teren, unde se vede și se simte ce s-a făcut sau nu s-a făcut. Din păcate, lucrările de închidere sunt greu de verificat acum. Noi suntem beneficiarii acestor lucrări.  Deversări de ape de mină din ce în ce mai dese.

 

Am avut o discuție foarte interesantă cu un specialist din sistem. Un om care a lucrat la foarte multe proiecte, unul care cunoaște ce s-a făcut, cum s-a făcut, fiind implicat, într-un fel sau altul, în problematica de mediu. Nu dorește să fie recunoscut, din motive ce țin de protecția personală, având în vedere că afa­ce­rile din zona închiderilor de mine, ecologizarea perimetrelor miniere sunt foarte mari, iar sumele care se învârt sunt imense. De foarte mulți ani, se vorbește de bani negri, în această zonă de activitate, dar autoritățile nu au putut ori nu au dorit să se facă lumină. Încă se mai pot face clarificări, dar este o pro­blemă politică, deoarece politicul  este la  baza acestor afaceri.
Vom prezenta discuția cu acest specialist, fără multe intervenții, după care vom veni și cu exemple din teren.
Ne-am întâlnit cu specialistul din sistemul de minerit la domiciliul acestuia. Fără să ne spună ceva, a adus în camera unde ne pregăteam de dialog un cuarț destul de mare, era nevoie de ambele mâini pentru a-l studia mai bine. Se vedea că vine de undeva dintr-o mină, încă mai avea impurități. Cuarțul nu era curățat.

„Acest cuarț l-am cumpărat acum zece zile. Asta încerc să îți explic. E greu să îți spun exact de unde e, dar e din zona Strâmbu Băiuț. Mă întrebi dacă se mai umblă în minele de acolo. Păi, dacă s-a exploatat cu camioanele! Omule, trăiești pe altă lume! Am citit materialul pe care l-ați publicat săptămâna trecută (este vorba de răspunsul Ministrului Economiei la interpelarea celor doi parlamentari maramureșeni, Călin Bota și Florin Alexe, pe tema închiderilor de mine și ecologizarea perimetrelor miniere n.red.) și m-a apucat râsul. Îți pot  explica, ca o discuție, cum s-au făcut închiderile de mine. Domnule, din treaba asta
s-au făcut averi. Mai ales din  fier vechi. Într-o mină este atâta fier vechi, că te cutremuri. Iar  acest fier vechi a fost lăsat la îndemâna romilor, cei care au scos tot ce au putut și au cotizat, normal, la cei care închideau mina. Cei care închideau cu cheia. Dar nu s-au făcut lucrări de ecologizare, nu s-au făcut lucrări de tratare a apelor uzate. Nu s-au pus în funcțiune stațiile de epurare, așa cum ar fi trebuit sau câte ar fi trebuit. Nu s-a acționat după un plan comun. Totul a fost haotic. Cel care a dat șpaga mai mare a luat mina cutare să o închidă. Din cauza acestui mod de a privi lucrurile, nu vom scăpa de poluare, aici, niciodată. Și peste tot, în România.
Revenind, aici e acest cuarț pe care l-am cumpărat acum vreo zece zile.  Dar am luat de mai multe ori  și de mai mult timp. Sunt muncitori de-ai noștri care intră și  fac  aceste chestii. Au și murit oameni, acolo. Doi acolo...doi acolo... Con­dițiile sunt de neînchipuit. Aceste cuarțuri sunt scoase din niște geode de mărimea unei case, structuri care sunt extrem de instabile. Cine iese e bine, cine se duce...
E un dezastru pe  toate planurile. Deci, nu s-a făcut nimic.   Eu știu și cât s-a luat și cine a luat, dar nu voi spune niciodată astfel de lucruri. Asta e datoria celor care conduc, a poliției. De ce poliția nu ia măsuri?  Tot ce povestesc eu e cunoscut.  Acolo, în zonă și nu numai, se cunosc lucrurile astea, dar se lasă și continuă. Și eu puteam să mă bag în chestia asta, dar eu nu am vrut. Nu am nevoie de bani astfel obținuți. Nu doresc decât să fiu sănătos. Poate unii mă vor condamna. Uite și la  ăsta. Dă lecții, dar nu face nici el nimic.
Nu pot  face. Nu pot spune mai mult. Asta e situația. Dar vă spun dumneavoastră, deoarece am vă­zut că sunteți mai apropiat de aceste subiecte. Apoi, este nevoie ca cineva să le mai spună. Măcar un pic să se mai urnească lucrurile. Domnule Teremtuș, sintetizând se poate spune și așa. Se știe cine a preluat lucrările de închidere a perimetrelor miniere (Conversmin n.red.). Este o firmă a statului. În momentul în care se primea o astfel de lucrare, din start, 50% din fonduri erau folosite în alte sco­puri. Unii spun că  această afacere a reprezentat o pușculiță de partid. Adică, o parte din bani se duceau la partide. Cele de la putere, în general. După  care au fost lăsați romii să fure fierul din galerii. Ce se putea.  De acolo, alți bani care veneau și care erau împărțiți de cei care erau la butoane. Așa s-au făcut averi, iar  perimetrele au rămas de izbeliște. Minele închise cum dă Domnul.  De  ce  credeți că au loc atâtea accidente, cu deversări de ape de mină. Păi, asta e explicația. Nu teorii cu debite mari, din cauza precipitațiilor mari etc. Prostii. Nu s-au făcut lucrările care trebuiau, dar banii s-au încasat. S-a furat  tot  ce s-a putut.  Și infrastructura a fost com­pro­misă. De aici au loc surpări, blocaje ce duc la acumulări de ape de mină. Iar  despre stațiile de tratare a apelor de mină, numai de bine. Vai și amar de ele!
Rezerve mai avem, multe. Aceste mine ar trebui închise cum trebuie, ca la  carte. Și redeschise alte exploatări, dar pe aceleași filoane. Deci, de la zero. Știu că ar fi nevoie de fonduri foarte mari. Dar, câți bani s-au aruncat pe ce s-a făcut și ce a ieșit. Trebuie redeschis mineritul, unde merită. Mi-aduc aminte de când  se punea problema de închidere a mineritului. Cu mulți ani în urmă. Au venit la mine mineri să îmi vândă pepite. Mari, balegi, cum le spuneau ei. Cavnicul pe locul întâi. Roata! Au apărut balegi. O balegă din aia de aur avea multe kilograme. Eu nu am cumpărat nimic, Dar ele au fost vândute. Au dispărut. S-au dus.
Acum s-ar putea continua lucru cu firma aia elvețiană, Cu piritele de la Șuior. Păi, dacă la noi nu este ce face cu ele pentru că au mult arsen, să le vindem chinezilor. Că ei le folosesc, le  ard și scot din ele me­talele nobile. Aici, la Șuior, ar fi de  exploatat mulți ani de zile. Ar fi de lucru.
E vorba de firma aia din Elveția care a cumpărat cele 600 de mii de tone, dar eu știu că de fapt era un milion de tone. Și mai sunt peri­metre în care s-ar putea lucra, pentru că ar fi rentabile.
Nu se vrea, se  fac astfel de afaceri, din  care unii se îmbogățesc. Îmi pare rău că nu pot spune tot ce știu. Și știu multe. Nu am vrut decât să trageți un semnal de alarmă, poate se mai trezesc unii!”, a spus specialistul din sistem a cărui identitate o protejăm.

Poate părea o bagatelă.  Dar lucrurile nu stau așa. Știam și noi că s-au făcut multe afaceri cu închi­derea minelor și cu celebrele stații de  tratare a apelor de mină.  Dar noi suntem din afara sistemului. Acum am avut o  confirmare din interior, o confirmare care ne în­deamnă să continuăm cu inves­tigațiile noastre.
Din alte surse, am mai aflat unele chestiuni.  Și, puse cap la cap, apare tot mai clară imaginea aface­rii cu aceste lucrări.
Lucrările de închidere a minelor au urmat cam același tipic. Proiectul de închidere a fost făcut de o firmă din Baia Mare. Firma lui M.P. este cea care a făcut aceste proiecte, în general. Acest domn era agreat de toți. Proiectul era foarte important  să corespundă pentru a se primi banii. După care, execuția revenea unor firme care erau și ele agreate. Și, cum era un mediu toxic în care se lucra, verificările erau doar pe hârtie. Dacă ar fi fost o echipă  serioasă pentru recepția lucrărilor efectuate, nu s-ar mai fi putut ma­nevra banii cum au vrut mușchii unora.
Totul a fost un lanț în care unii se făceau că lucrează, alții se făceau că recepționează, iar banii s-au dus unde trebuie.
Dacă ne uităm la răspunsul venit de la  Ministerul Economiei, dincolo de ideea de subfinanțare, trebuie să  vedem banii alocați în fiecare an.  Până la urmă, sunt zeci de milioane de lei care s-au dus pe astfel de lucrări. În atâția ani, ceva ar trebui să se vadă. Dar nu se văd. Nici în dotări, nici în imobile, nici în mai bună eficiență.
Când au loc deversări masive de ape de mină, direct în râuri și pârâuri, deoarece stațiile de tratare a acestor ape nu funcționează sau funcționează prost, autoritățile nu conștientizează că nu e vorba doar despre cursul de apă, ci și de sate, de locuri în care se pășunează, de floră, de ecoturism. Impactul economic este major.

În Planul de analiză a riscurilor pe care Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Maramureș l-a întocmit în 2016 au fost puse pentru prima dată pe hartă „principalele areale potențial generatoare de poluări pe cursurile de apă din județ”. Toate sursele de poluare sunt mine închise începând cu 2003 de companiile de stat Remin SA și Conversmin SA Ilba Nistru, Baia Mare, Tăuții de Sus, Bozânta Mare, Baia Sprie - Șuior, Plopiș, Răchițele, Cavnic, Vrânicioara, Leorda, Băiuț, Novăț, Colbu. Sunt localitățile maramureșene în care accidente ecologice s-ar putea produce oricând. Adevărate bombe cu ceas.
La nivelul județului Mara­mu­reș, problema majoră o constituie închiderea perimetrelor miniere. Acestea au atras după sine lucrări de investiții mari, care trebuiau să includă şi stații de epurare a apelor uzate, în special a apelor de mină. Dar ele s-au făcut sau nu s-au făcut. Dacă substanțele poluante reținute în stațiile de epurare (nămolurile) nu se depozi­tează în siguranță, în timp şi spațiu, reali­zarea instalațiilor de epurare fără acestea nu-şi au rostul. Și avem acum astfel de situații.  

 

Stații de epurare
 

Am ales două stații de epurare din zona Tăuții-Măgherăuș. Cele de la Tyuzosa și Cîmpurele aflate în Băița, o comună a orașului Tăuții-Măgherăuș. Drumul până acolo este destul de lung și înșelător. Nu există indicatoare și a  trebuit să ne tot oprim să întrebăm cum ajun­gem la cele două stații de epurare.
Prima oprire a fost la Cîmpurele. Aici am văzut niște clădiri parcă desprinse din filmele neorealis­te italiene. Clădiri părăsite, instalații părăsite, ruginite. Mai departe, am văzut un muncitor, o mașină parcată în noroiul care era pe platformă. Tot acolo, pe niște paleți, se aflau mai mulți saci de var clădiți frumos lângă o instalație care era „albă ca  varul”. Muncitorul avea o salopetă pe spatele căreia scria Domaso. Ne-am amintit că această firmă este din Petroșani și s-a aflat în mijlocul unui scandal cu aceste stații de epurare, în urmă cu ceva ani. De  fapt, firul este minister – Conversmin - Domaso. Ultimii sunt executanții lucrărilor și cei  care răspund de calitatea lor. Dar asta e o altă poveste.

Deci, Conversmin are bani de la buget, mulți, puțini, dar are. Angajează o altă firmă să facă lucrările, deoarece nu vor să  fie răspunzători de ele. Iar ultimii fac ce știu mai bine, îngroapă lucrarea și consumă banii.
Când am ajuns lângă muncitor, a mai apărut unul. Ne-au întrebat ce facem acolo. Când au auzit că suntem de la presă, le-au sărit țandăra. Au început să bombăne că sunt sătui de presă, să îi lăsăm în pace. Le-am explicat că vrem să vedem cum funcționează stația de epurare. Au spus că nu e voie.
Ne-au întors spatele și au început să dea cu lopata varul folosit  pentru neutralizarea apelor de mină care veneau de mai sus. Au spus să vedem că au var, să nu spunem că nu au var și nu îl folosesc. Am mers până la mina închisă din care ieșea o țeavă prin care curgea apa de mină. Desigur, tot parcursul este ca în filmele cu Marte. Roșiatic.
În principiu, apele de mină ies cu Ph-ul foarte mic, 3,2-3,5. Adică este foarte acidă. Operația cu varul are rolul de a ridica Ph-ul, undeva spre 11. Dar rămâne problema metalelor grele, a compușilor chimici, otrăvuri ce se scurg în emisar.

Am plecat și am ajuns la Tyuzosa. Aici ne aștepta un muncitor afară. Probabil s-au anunțat între ei.  Acesta a fost mai amabil. Dar tot nu ne-a lăsat să mergem în stația de epurare. Ne-a explicat că stația funcționează bine, că au var, că lucrurile sunt în regulă. De 15 ani nu au fost probleme la  această stație, a spus muncitorul. De departe am văzut tancurile de decantare și nămol care se acumulează într-un spațiu destinat acestui lucru. Era plin cam pe jumătate. De aici, nămolul toxic este dus la iazul Bozânta, din ce știm noi. Altceva nu a vrut să ne spună. Ne-a lăsat la mașină și a plecat cu un cățel simpatic spre stație. Păi, foarte bine, dar, dacă de 15 ani nu au fost probleme unde sunt banii alocați în fiecare an pentru lucrări, instalații? Mulți, puțini, s-au tot alocat. Și aici totul este vechi, nu se văd modernizări, înlocuiri de utilaje. Doar că la Tyuzosa lucrurile sunt mai îngrijite. 

 

Concluzii

Câteva concluzii se pot trage. Stațiile de tratare din Maramureș, cele ale  Remin, făcute de Conversmin cu mâna altei firme sunt axate pe folosirea varului.  Adică, se tratează apele de mină acide. Dar în rest. Poate cu câteva excepții cum ar fi la Tyuzosa. Apele de mină trebuie decantate, e necesar să fie tratate de metale grele și compuși chimici, iar nămolul rezultat trebuie depozitat pe iazuri special realizate. Din 2005, nu s-a făcut mai nimic.  Adică, s-a făcut ceva. S-au tocat bani de la buget în neștire.

 

 

 
 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.