• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 25 Iunie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 7 Iunie , 2024

Tratatul de pace de la Trianon (4 iunie 1920) și manifestul de credință al dr. Găvrilă Iuga

 

Motto: „Oricari alții s-ar fi risipit în lume. Pentru mai puțin se părăsesc cele mai dulci patrii. Noi am rămas. Cu sabia în mână la toate zările, iar când s-a frânt o clipă, ca să se lege din nou, tainic, oțelul, am întins brutalității arma subțire a inteligenței noastre. Și iată, suntem tot acasă. Voi, ceilalți, treceți la învățătura strămoșilor!” (Nicolae Iorga)

În urma scrutinului din 2, 3, 4 noiembrie 1919, în județul Maramureș au fost declarați ca deputați nouă fruntași ai luptei naționale. Între aceștia, în cea de-a doua circumscripție electorală a județului (după Sighet), la Vișeul de Sus a fost ales dr. Găvrilă Iuga, cu ocazia primelor alegeri electorale libere, organizate în contextul noului stat - România Mare, pentru primul parlament al României reîntregite.1

Ajuns la București, maramureșeanul Găvrilă Iuga a înțeles repede să își urmeze menirea, fiind convins că nici tributul de sânge plătit pe front de către întreg poporul român pentru reîntregirea națională, nici genialul moment istoric al Măritei Adunări Naționale de la 1 Decembrie 1918, de la Alba-Iulia și nici chiar eliberarea Maramureșului cu arma în mână, cu prețul a cinci morți, în campania din iarna începutului de an 1919, nu constituiau argumente suficiente în fața lumii pentru păstrarea Maramureșului integral la România Mare.

Așa cum rezultă din analiza pașaportului său diplomatic nr. 301541, între 16 ianuarie 1920 și 18 martie același an, Găvrilă Iuga a deținut demnitatea de „consilier tehnic pe lângă Delegațiunea română la Conferința Păcii”, de la Paris.2

Răstimpul de două luni petrecut la Paris, în miezul Areopagului european, dar și mondial, l-a confirmat pe ilustrul om politic ca pe un lider incontestabil al delegației române; el pornind de la statutul de reprezentant al deputaților și senatorilor aleși în cele trei județe nord-vestice ale țării, respectiv Maramureșul, Ugocea și Sătmarul.

În aceste rânduri lapidare despre un moment de apogeu din viața lui Găvrilă Iuga, din anumite rațiuni conjuncturale, voi face referință doar la unul dintre documentele reprezentative care i-au dat aură și prestigiu. Este vorba despre un memoriu informativ, înaintat la 9 decembrie 1919 primului-ministru al României, Alexandru Vaida Voevod (1 Decembrie 1919 - 13 martie 1920). Așadar, la nici măcar o lună după ce a călcat pragul Parlamentului României, în „Casa Țării” - cum se dezmierdau ei, numind această instituție - aleșii celor trei județe au prezentat principalele urgențe ale Maramureșului. Dintru început, documentul precizează că granițele stabilite „în luna iunie 1919 de către Comandamentul Trupelor Române de comun acord (s.l.n. I.G.) cu Comandamentul Trupelor Ceho-Slovace” au fost corecte și în concordanță cu interesele celor două părți. Mai mult decât atât, în textul documentului se mai arată că această „rugăminte” a lor corespunde interesului local, interesului întregii Românii și chiar „interesului întregului Neam Românesc”.

Ca un strigăt de alarmă și de disperare istorică, neprețuitul document avertizează că dacă acea linie demarcațională fixată în luna iunie 1919 nu s-ar menține, atunci perspectivele ar deveni sumbre, în special pentru teritoriul de referință dar și pentru statul român. În acest sens, se rezumă în conținutul a 18 puncte ceea ce s-ar putea pierde, cu consecințe imprevizibile:

1. Linia ferată Sătmar - Sighet - Frasin și, de aici, în consecință, legătura cu Polonia;

2. Legătura cu Transilvania și cu țara, „prin defileul de la Hust”, atât pe calea ferată, cât și pe infrastructura rutieră;

3. Funcționarea Garnizoanei Sighet ar putea fi serios periclitată;

4. S-ar pierde pădurile din partea dreaptă a Tisei, în suprafață de 680.000 jugăre cadastrale (adică 388.170 ha), în valoare de patru miliarde lei;

5. Fabrica de produse chimice de la Bocicoiu - Mare, „unică în România”, precum și fabrica de sticlărie din aceeași localitate, la care lucrează aproximativ 4.000 de muncitori;

6.  Ar deveni grav afectată activitatea culturală a orașului Sighet;

7. Ar rămâne impracticabilă comunicarea terestră dintre plasele Vișeu și Iza, deoarece toate drumurile acestora converg spre infrastructura de pe Tisa și, de aici, în aval spre orașul reședință de județ - Sighet; 

8. „Pierdem comunele curat românești de pe malul drept al Tisei: 1) Slatina; 2) Ocna Slatina; 3) Biserica Albă; 4) Apșa de Jos; 5) Apșa de Mijloc; 6) Lunca; 7) pe malul stâng la Tisei cea mai mare și mai bogată comună românească: Săpânța. Numărul locuitorilor din aceste comune este de cca. 30.500”; 3

9. „Pierdem comunele cu populație semi-română, semi-ruteană: 1) Brustura; 2) Bedeu; 3) Bustyahaza; 4) Mokra; 5) Irholtz; 6) Koertvelyas; 7) Nereșnița; 8) Rahău; 9) Bilin; 10) Frasin (Körösmezö); 11) Bogdanul; 12) Apșa de Sus; 13) Râmeți”; 4

10. Seleușul Mare și Craia, pe lângă faptul că au vii bogate, au și „înălțimi mari care pot forma un zid de apărare al țării la nord”;

11. „Pierdem pășunile a 12 comune românești de pe malul stâng al Tisei din plasa Șugatagului, se nimicește existența populației românești al cărei unic câștig a fost până acum creșterea vitelor. Este lucrul cunoscut că în Maramureș se prăseau până acum cele mai frumoase vite, așa că Budapesta și Viena se aprovizionau de aici cu carne de bună calitate”; 5

12. S-ar pierde imense rezerve de ape minerale și minereuri, între care cărbuni, aur, argint, platină („în cantitate mai mare decât ori în care alte ținuturi ale României Mari”);

13. S-ar pierde salinele renumite de la Slatina și Hust care „valorează multe miliarde”;

14. „Se nimicește orice viață românească în partea stângă a Tisei din Maramureș care ar veni la România, pentru că populația românească rămâne închisă cu totul de țara mamă…”; 6

15. Județele Sătmar, Bihor și Sălaj ar pierde „izvorul principal” de lemne și de piatră;

16. Cehii ar avea „deschisă calea spre inima Transilvaniei, în caz de război”;

17. Maramureșul este o unitate geografică, o cetate naturală, un adevărat Verdun al românismului, menit să fie cea mai puternică fortăreață de la nordul României, fără de care țara ar rămâne neapărată dând vecinilor noștri posibilitatea de a se întări contra noastră; 7

18. Populația ruteană voiește și ea a fi anexată la România...

Plecând de la aceste argumente de ordin istoric, militar, etnic, economic, cultural, autorii memoriului mai precizează că insistă ca autoritățile de la București să binevoiască:

1. A menține și pe mai departe ocupația teritoriului amintit, să nu se retragă trupele militare române (s.l.n. I.G.);

2. Tratativele cu ceho-slovacii să se înceapă până încă aceștia nu ar cunoaște „bogățiile ce cuprinde acest petec de pământ”.

Găvrilă Iuga considera că este obligatoriu, cu orice preț, ca Maramureșul, în integralitatea lui teritorială medievală, să rămână la statul român propunând, în acest sens, să li se facă „anumite concesiuni cehilor”. El avansează acordarea unei cantități de sare anual, amintindu-le, totodată, că „sentimentele populației rutene de pe acest teritoriu față de cehi nu sunt deloc amicale”.

Toată această pledoarie istorică demnă de un adevărat orator - avocat al apărării cauzei naționale de cea mai fină analiză - culminează cu precizarea: „Accentuăm că numai cu bogățiile acestui teritoriu, care acum s-ar putea valorifica, s-ar putea acoperi toate datoriile publice ale României Mari”.8

Argumentația patriotului maramureșean se finalizează în cheie dramatică, subliniind: „Din aceste motive foarte însemnate, chiar cehii însăși au oferit românilor acest teritoriu așa că linia de demarcație s-a stabilit de comun acord și din ruga cehilor pe culmea Carpaților”.9

Profitând de confortul intelectual pe care ți-l dă un secol de istorie, un secol de confirmări/infirmări ale acelor aserțiuni formulate într-un moment de răscruce pentru o provincie românească, înzestrată cu atâtea și atâtea preemțiuni naționale, pot astăzi să aproximez demersul înaintașilor noștri și să ni-l explicăm chiar prin:

- păcatele, neajunsurile sau chiar defectele unor membri ai delegației noastre de la Conferința de la Paris;

- contextul național, anume faptul că miza pe care a pariat întâiul lider de atunci al țării, respectiv primul ministru Ion I. C. Brătianu, a reprezentat-o provincia Banatului considerată de acesta „primul nostru Verdun”, în timp ce Maramureșul a rămas în planul al doilea;

- pe de altă parte, ni se imputa faptul că nu putem să ne trasăm granițe la mai puțin de o lovitură de tun de cetatea Belgradului și nici să ni le întindem la mai puțin de 20 de km de Seghedinul maghiar;

- contextul internațional, respectiv jocul foarte tare, un joc de disperare istorică al Ungariei care a constituit „cartoful fierbinte” al negocierilor, iar atunci când se prefigura un anumit acord orice concesie prezumată românilor ar fi însemnat un nou start pentru revendicările maghiarilor.

La Alba-Iulia, locul generic al Unirii noastre cea Mare, depline, a rămas pentru noi, maramureșenii de pe ambele maluri ale râului Tisa, un loc care rezonează dramatic și care, păstrând proporțiile, dar printr-o similitudine confirmată și la Paris, ne-a cauzat pierderea a două treimi din teritoriul nostru medieval, asemenea Ungariei deci, adică am fost vânduți, am fost sacrificați la cântarul istoriei.

Se spune că doar atunci când alegi te definești! Găvrilă Iuga și-a asumat cu abnegație și determinare, într-un mod pătimaș și personal, poate, misiunea încredințată; el a devenit, cred, fanatic în a-și iubi baștina. Dar cine sunt eu să-l pot judeca? El provenea dintr-o istorie pe care o cunoștea și pe care o trăise prin toți porii ființei sale, cu bunele și cu tarele ei, el s-a jertfit pe front, el a fost unul dintre artizanii prezentului său și, ca atare, a avut tot dreptul să-i aleagă și calea pentru viitor.

 

Note:

* Dr. Găvrilă Iuga s-a născut în 23 noiembrie 1880 în localitatea Săliștea de Sus, Maramureș și a murit la Vatra Dornei, în refugiu, în 4 septembrie 1940, de supărare că a fost cedat Ardealul; 

1. Monitorul Oficial, nr. 171, din 18 noemvrie 1919, p. 9941; Vezi, pe larg, „Maramureșul din dreapta Tisei sau românii rămași «între gazde», în Gherheș, Ilie, Maramureș - pecete de românitate (1 Decembrie 1918 - 30 august 1940), Editura Eurotip, Baia Mare, 2018, p. 65 - 83;

2. Maramureșul Istoric prin oamenii săi: Dr. Găvrilă Iuga, Memorii, Note, Însemnări (1911 - 1940), vol. Îngrijit, prefață și note: Țineghe, Cristina, Editura Ethnologica, 2013, p. 221;

3. Idem, p. 230 - 231;

4. Idem, p. 231;

5. Ibidem;

6. Ibidem;

7. Ibidem;

8. Idem, p. 232;

9. Ibidem.

   

 

 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.