Tragedia de pe Pirită

În Baia Mare, sunt mai multe „pungi de sărăcie”, în care trăiesc sute de persoane, în marea lor majoritate, romi. Aceste familii au zeci de copii ce duc un trai aflat sub limita de subzistență. În decursul anilor, s-a încercat relocarea acestor familii, dar este dificil din motive tehnice, de infrastructură imobiliară, din consi­derente personale.

Multe din familiile de romi preferă să tră­iască  acolo, deoa­rece nu trebuie să plătească nimic, nu au nevoie să răspundă în fața legilor. Sunt familii care ar pleca din „pungile de sărăcie” pentru o existență civilizată, dar nu pot din motive financiare. Nu găsesc un loc de muncă, deoarece nu au niciun fel de studii, nu știu nicio meserie, iar posibilii angajatori se feresc de romi. O abordare, de la o anumită limită încolo, rasistă. Este un cerc închis în care niște oameni, care au avut neșansa de a se naște într-o comunitate aflată la periferia societății, continuă un mod de viață mizer, infracțional, greu de înțeles, de  suportat. Cei care suferă  cel mai mult sunt co­piii. Aceste familii au mulți copii, deoarece așa  este tradiția, trebuie să aibă mulți urmași. Și  de aici nu mai este decât un pas până la  tragediile care îngrozesc. Recent, pe Pirită, cea mai cunoscută „pungă de sărăcie”, au murit doi copii mici, unul  de trei luni, celălalt de șapte luni. O poveste tristă...

Cei doi copii s-au îmbolnăvit, probabil, din cauza condițiilor mizerabile în care  au stat. Au mers la medici, dar...nu a fost de-ajuns. Potrivit informațiilor apă­rute în spațiul public, au fost testați și pentru virusul ucigaș care circulă peste tot, dar rezultatele ar fi fost negative. Doi copii au decedat, din cauza condițiilor în  care au trăit. O situație care este des întâlnită în aceste „pungi de sărăcie”.
În decursul anilor, mai multe organizații neguvernamentale au încercat să ajute familiile cu mulți copii aflați în aceste situații de risc. Mulți dintre părinți sunt, la rândul lor, copii mai mari. S-au făcut pași pentru reglementarea problemelor,  dar este nevoie de mai mult.

În cazul celor doi copii decedați la începutul anului, președintele Asociației Pirita Children, Claudia Coste, a spus, pe o pagină  de  socializare, că  trebuie luate mă­suri pentru a nu mai avea loc astfel de nenorociri.       

„A mai murit un băiețel pe Pirită. Avea trei luni și jumătate, părinți minori. Mama fără acte, tatăl nerecunoscut. Totuși, a fost lăsat din spital acasă, deși bunica ma­ternă (singura care putea legal
să-și asume responsabilitatea) e închisă. Din toate motivele de mai sus, copilul va avea mai întâi un certificat de deces, iar apoi unul de naștere.
Înmormântarea lui Adonis, celă­lalt bebeluș decedat (7 luni), a fost parte dintr-un coșmar, ca și probabil viața lui. Mama, care săvârșește o pedeapsă pentru furt, a fost condusă la cimitir de trei echipaje de poliție. Avea cătușe și nu a avut voie să se apropie de ceilalți doi copii (8 și 9 ani). Asta, în timp ce protecția copilului sau asistența socială au lipsit. Tatăl a avut nevoie de ajutor cu tot ce a însemnat înmormântarea copilului său, pentru că retardul social în care trăiește este o condamnare la neputință. Anul trecut, tot în ianuarie, au mai murit doi copii sub un an. Și, dacă ar fi să fac o listă, din ce povestesc oamenii, din fiecare familie a murit, de-a lungul timpului, câte un copil - în unele chiar doi. Toți, în primii ani de viață. Tot ce s-a întâmplat în zilele care au trecut e un iad. Unul dintre copii a zis azi că «poate o să ne ducă diavolul pe toți». S-ar putea... În numele Asociației Pirita Children, voi scrie toată povestea sub forma unui studiu de caz și voi sesiza mai multe instituții, care au responsabilitatea de a proteja copiii vulnerabili. Dacă vreți să vă alăturați acestui demers, am nevoie de multă sus­ținere. Aș vrea să obțin, în final, implicarea instituțiilor abilitate într-un program concret, zilnic și direct în comunitate, pentru ma­mele care au copii de 0-3 ani și un alt program concret, zilnic și direct, în comunitate, pentru prevenirea sarcinilor la adolescente. Trăim într-o țară europ­eană care nu e în război. Și, totuși, la marginea orașului, trăiesc 130 de copii în colibe improvizate, fără curent, fără apă, ai căror părinți muncesc pe rampa de gunoi a orașului, cu calul și că­ruța, fix ca în Evul Mediu”, a spus Coste.

Situația celor care trăiesc în „pun­gile de sărăcie” s-ar putea îmbunătăți prin educație. Este un proces lung, de durată, din care copiii mai educați ar putea ieși din aceste zone și ar putea face ceva pentru comunitatea din care provin. Chiar dacă familiile, în general, nu se opun mersului la școală al copiilor lor, în realitate copiii nu prea au de ales și pleacă la cerșit, la furat sau la munci degradante, la groapa de gunoi. Administrația băimăreană a făcut mai mulți pași pentru a crește numărul celor care merg la școală și o termină. Efectele se vor vedea peste un anumit număr de ani. Și ONG-uri s-au alăturat acestor demersuri. Dar întotdeauna este loc de mai bine, de mai mult.