Tomograful lui Sabin / Zic si eu…

Tot mai adesea am impresia ca nu mai gandim cand trebuie, cat trebuie si mai ales cum trebuie, fara sa mai spun ca uneori parca nu gandim deloc si ne bazam exclusiv pe eternul noroc sau pe romanescul „va fi cumva” pentru ca, nu-i asa, nu a fost niciodata sa nu fie cumva. Sunt tot mai multi oameni incapabili, cel mai adesea din comoditate sau dintr-un exces de fatalism sa isi genereze propriile pareri, inclusiv despre evenimentele pe care le traim devenind astfel o masa perfecta pentru manipulare, iar de aici pana la nevoia de protectie si dorinta de a crede fara a cerceta nu este decat un pas. Existenta ne obliga sa actionam si sa interactionam iar faptele noastre trebuie sa ne poarte amprenta, o firimitura din noi ce marcheaza un drum prin viata pentru ca altfel riscam sa ne impotmolim in rutina si stereotipuri ce sufoca personalitatea si ucid creativitatea. A trai inseamna mult mai mult decat a exista si presupune in mod obligatoriu gandire si implicare, cu orice risc, asumat sau nu. Nu voi aborda acum antinomic binele si raul, nu voi blama contemplarea excesiva, dar nu cred ca avem nevoie de curaj pentru a gandi, pentru a genera propriile opinii si a actiona ulterior pe baza acestora. Se ajunge astfel, implicit, si la slefuirea unui set propriu de valori plecand de la cele primite in cei 7 ani de acasa si ulterior cele liber acceptate ca pret al insertiei comunitare. E drept ca uneori modul de manifestare al omului care gandeste poate duce la izolare sau chiar autoizolare, in functie de context, dar e pacat sa trecem prin viata fara a raspunde provocarilor acesteia. Doar ASA am ajuns pana aici, doar asa vom ajunge la stele. Sabin NEMES BOTA