Soarta iazurilor de decantare și a haldelor de steril. De ce este necesară analiza fiecărui iaz, haldă?

După publicarea, în luna septembrie 2025, de către Gazeta de Maramureș a materialului documentar CE RESURSE MINERALE AVEM ȘI CE LĂSĂM GENERAȚIILOR VIITOARE?  Bogăția și varietatea de resurse minerale ale României,  ,,Grădina Maicii Domnului”,  cât și a articolului despre vizita oficială în Maramureș, la începutul lunii octombrie, a miniștrilor Economiei, Radu Miruță, și Mediului, Diana Buzoianu, dar mai ales după comunicarea că la Iazul Tăuții de Sus lucrările de ecologizare se vor finaliza la sfârșitul anului 2028, comunitățile locale se întreabă ce se va întâmpla cu celelalte iazuri și deșeuri miniere.                              

Răspunsul, în contextul situației actuale pe plan intern și european, nu poate fi decât necesitatea de a se analiza fiecare în parte și apoi de a se decide modul de valorificare, de relocare, de ecologizare,  după caz.  

Iazurile de decantare, haldele de mină, constituie adevărate așa-zise „mine în aer liber”.  Iazurile, pe lângă metalele de bază provenite de la zăcămintele extrase/prelucrate, conțin metale critice (wolfram, stibiu, seleniu, telur, cadmiu, bismut, germaniu etc), care nu se valorificau prin procesul de flotare, se recuperau doar câteva din concentratele procesate metalurgic la Baia Mare, Copșa Mică și Zlatna. Retratarea sterilelor provenite din acestea, pe lângă recuperarea metalelor, contribuie la îmbunătățirea condițiilor de mediu, a peisajului, redarea în circuitul urban, agricol, silvic, după caz, a terenurilor. Noile depozite reprocesate se depun în condiții de stabilitate și siguranță pentru zonele adiacente, cu respectarea legislației de protecția mediului.

Subsolul României, prin resursele sale minerale, a fost, de-a lungul anilor, sursa plusvalorii pentru locuitorii regiunilor miniere, a alimentat constant și progresiv alte industrii: metalurgia neferoasă, siderurgia, industria chimică și alimentară, industria materialelor de construcții, construcția de mașini etc.  Aurul din Patrulaterul aurifer Munții Apuseni și din Regiunea minieră Baia Mare a alimentat tezaurul Băncii Naționale și a fost garantul unei economii stabile. Aurul este unul dintre cele mai prețioase și valoroase metale din lume, azi se afirmă că grafenul ar fi mai scump decât aurul.

Când la nivelul Uniunii Europene a început să se vorbească despre Protecția Mediului înconjurător, s-a descoperit că activitățile miniere legate de exploatarea zăcămintelor metalifere și nemetalifere poluează mediul și de aceea ele trebuie oprite. Fără un examen atent al nevoilor de astfel de materii prime, minele au fost închise. Or, este cunoscut că industria minieră peste tot în lume este generatoare de efecte pe care le putem numi nocive, însă există tehnologii moderne care ajută la valorificarea resurselor în condițiile cerute. Multe țări ale lumii nu au ținut cont de reuniunile din Brazilia, Japonia și Franța cu privire la condițiile de mediu, de încălzire globală și au continuat activitatea miniero-metalurgică.   

Dacă veți citi Anuarul Statistic 2023 al României, veți constata că, pe plan mondial, se realizează mari cantități de producție minieră de cupru, de minereu de fier și, implicit, de oțel.  În anul 2021, cea mai mare cantitate de cupru: mii de tone - 5.625 s-a realizat în Chile, țară unde lucrează un număr însemnat de specialiști din România, o parte provenind din Maramureș; apoi R. D. Congo 1.798; China 1.750; S.U.A. 1.230; Federația Rusă 900; Zambia 801; Canada 550; țările din vecinătate, Polonia 443, Serbia 121, Bulgaria 70 mii tone, iar România - .

În schimb, după 1990, multe țări europene bogate în resurse minerale precum Germania, Franța, Italia, Spania, țările nordice au oprit activitatea minieră și au început să importe materii prime, cu toate că știau că mineritul nu este singura sursă a poluării.

După 1999, în România a început  procesul de închidere a minelor. În Regiunea minieră Baia Mare, activitatea de extracție și preparare a minereurilor a încetat la 31 decembrie 2006, iar la S.C. Cuprom mai târziu, Romplumb în anul 2010.   Practic, în țară s-au închis peste 550 de mine și cariere și a încetat activitatea la 77 iazuri de decantare.

Potrivit cifrelor publicate de A.N.R.M. în literatura de specialitate, în România există peste 20 de miliarde tone de resurse minerale neexploatate, în care sunt incluse: minereuri feroase și neferoase, sare, alte nemetalifere, nisipuri, pietrișuri și roci ornamentale. Volumul total de material decantat în cele 77 de iazuri, potrivit Revistei Minelor nr. 12/2001, se ridică la peste 340 de milioane mc și acoperă o suprafață de teren de peste 1.700 de ha, precum și 675 de halde de steril de mină, cu un volum de peste 3.100 milioane mc, situate pe o suprafață de 9.300 de ha, dispersate în diverse zone ale țării.

În regiunea Minieră Baia Mare (Maramureș, Bistrița Năsăud și Satu Mare), la 31 decembrie 2006,  în administrarea Remin erau 118 halde steril de mină, cu un volum înmagazinat de peste 47 de milioane mc, ocupând o suprafață de 78,79 de ha. În anul 2000, pe teritoriul Maramureșului figurau 250 de depozite (halde) în care erau incluse și cele provenite de la I.G.E.X. București, I.P.E.G Maramureș și cele ale Mineral Radioactiv Măgurele-București (Repedea-Poeni). Sterilul rezultat din activitatea de preparare a minereurilor este depozitat în 17 iazuri de decantare, care ocupă o suprafață de peste 400 de ha și înmagazinează peste 95 de milioane tone de steril de flotație.

Criza economică pe plan european din perioada 2007-2010 a adus în discuție nevoile de resurse minerale pe care UE le are pentru a reduce importurile. La nivelul UE, decidenții și-au dat seama că Europa are nevoie de resurse proprii, că într-o lume plină de conflicte nu se mai poate baza pe importuri și în context s-au creat grupuri de inițiativă care să reconsidere politica resurselor minerale. Realizarea strategiilor economice pe plan național și european depinde de buna cunoaștere a potențialului de resurse naturale și de modalitățile de valorificare a acestora în diverse domenii economice.

Țările cu tradiție în minerit și potențial de resurse minerale și tehnologii mai puțin poluante au început să-și reconsidere politica față de propriile resurse naturale. În anul 2010, s-a alcătuit Parteneriatul European pentru Materii Prime, având ca principal obiectiv identificarea și asigurarea nevoilor de resurse minerale pentru o dezvoltare durabilă a economiei și societății. Insistențele Grupurilor de lucru s-au concretizat în recomandări ale Comisiilor europene să reactiveze industria minieră în Europa.

Statisticile (EIP 2013 la Conferința anuală din Norvegia) indică 42 de tipuri de resurse nemetalifere și metalifere necesare UE. Ca metale ale viitorului - iar dependența de aceste metale a civilizației de mâine devine aproape o certitudine - au fost nominalizate: Fierul, Aluminiul, Molibdenul, Titanul, Tantalul, Indiul, Germaniul, Galiul. De ce aceste metale? Fierul sub formă de oțel este un metal cel mai utilizat. Aliajele de aluminiu sunt tot mai mult utilizate în industria auto. Molibdenul se folosește la tranzistoare, rachete, lame de turbine. Titanul se utilizează la fabricarea de ceasuri de mână de lux. Tantalul, sub formă de condensatoare, se utilizează la telefoane mobile, radiouri, echipamente medicale. Indiul se folosește în industria aerospațială etc. Germaniul tot mai des este utilizat la panourile solare, celulele fotovoltaice, fibre optice. Galiul este folosit în fabricarea semiconductorilor etc.

Pe bună dreptate, profesorii universitari, dr. ing. Emil Constantinescu, ex-președinte al României, membru al Boardului Academiei Mondiale de Artă și Știință, și Nicolae Anastasiu, membru al Academiei Române, în monumentala Trilogie RESURSELE MINERALE ALE ROMÂNIEI, lucrare științifică-document, consemnează minerale utile, citez: ,,TREZIREA LA REALITATE - reevaluarea perspectivelor mineritului în Uniunea Europeană.  În România, politici și interese de altă natură au condus la închiderea minelor, la părăsirea carierelor și la ecologizarea haldelor și iazurilor de decantare din vecinătatea perimetrelor cu profil minier. Uzinele de preparare a minereurilor au fost nu numai abandonate (abandon  care ar fi lăsat speranța unei posibile reactivări), ci în proporție foarte mare, demolate sau comercializate pentru fier vechi din structurile lor. O mare greșeală! Industria extractivă în România nu mai există, iar crearea unei strategii care să aibă în vedere valorificarea acestor resurse secundare, evident în condiții profitabile pentru statul român, în acord cu directivele UE privind protecția mediului înconjurător, se impune mai mult ca oricând.’’

Proiectanții, cercetătorii științifici, personalul didactic universitar și studenții în domeniu, cât și cei interesați de Resursele minerale ale României, revigorarea mineritului, probleme de mediu, ecologizare etc. și chiar pentru cultură generală, în județ, pot citi această ,,Trilogie” la Centrul de Cercetare și Documentare Baia Mare al Academiei Române din cadrul Bibliotecii Județene ,,Petre Dulfu”. Acum, din anul 2024, avem aprobată Strategia industriei miniere în perioada 2025-2035.

De ce este necesară valorificarea deșeurilor miniere?

În apropierea gurilor de mină se află deșeuri miniere depozitate în halde de mină sau iazuri de decantare a sterilelor de flotație. În perioada 1948-1960, în țară, minereurile cu 2-3 g/t Aur și 1,5 -2% Cupru erau considerate nerentabile economic. După anul 2000, deja erau considerate neeconomice cele cu un conținut sub 1 g/t Au și 0,8% Cu.

De aici concluzia. La baza acestor depozite se găsesc conținuturi de metale din ce în ce mai mari, iar mineralele critice din așa-zise produse secundare nu erau luate în considerare.  China, SUA, Canada, Germania, Danemarca, Norvegia, Finlanda, țări care și-au perfecționat tehnologiile de preparare și metodele de analiză a tuturor elementelor chimice dintr-un minereu, au reconsiderat vechile zăcăminte și au reevaluat sterilul din iazurile de decantare, au trecut la valorificarea tuturor metalelor conținute și au extins activitatea. SUA a încheiat un acord cu Ucraina, iar în 22 octombrie 2025 și cu Australia privind extracția și procesarea mineralelor critice și a pământurilor rare.

Cererea tot mai mare de materiale critice relansează mineritul și industria grea și în UE. Se are în vedere proiecte strategice pentru Cobalt, Litiu, Nichel, Mangan. Franța construiește o  rafinărie pentru nichel și cobalt. Pentru Litiu se are în vedere proiecte strategice în Franța, Spania și Germania. În Cehia proiectul își propune să reproceseze vechile zăcăminte de mangan dintr-o mină dezafectată (închisă), iar în anul 2028 să înceapă producția de mangan pentru baterii necesare UE. În România, a fost anunțată începerea activității pentru grafit la Baia de Fier în Gorj și pentru magneziu la Budureasa în Bihor.

În Maramureș avem minerale critice?

Cei care au citit cartea „Dicționarul geologilor care au lucrat în zona Baia Mare și ariile adiacente”, ediție revizuită și adăugită, 2014, coordonatori geologii Oscar Edelstein și Marinel Kovacs, cunosc că o serie de geologi au avut preocupări în domeniu și au publicat lucrările (studiile) efectuate.

 Prof. univ. dr. Livia Steclaci a evidențiat pentru prima dată existența germanitului și a matilditului în zăcământul Toroioaga și a germanitului în zăcământul Cizma-Băiuț și are contribuții remarcabile privitor la geochimia elementelor minore în mineralele metalice principale: Co, Ni. As, în pirită;  Bi, Sb, Ag în galenă;  In, Cd, Ge, Ga, în blendă.   Un geolog născut în Marea Britanie, Cook Nigel John, a studiat mineralizațiile din zona Baia Borșa, precum și mineralizațiile cu bismut din zona Baia Mare. Iată câteva dintre lucrările publicate de către geologi în domeniu minerale critice:

Steclaci L. (1960) - Studiu mineralogic și geochimic al zăcământului Toroioaga-Baia Borșa. Lucrare de doctorat susținută la I.P.G.G. București; (1961): Asupra prezenței germanitului în zăcământul de la Torooaga-Baia Borșa. Comunicările Academiei R.P.R., T XI, nr. 1, pag.97-101, București;

 Steclaci L, Jude R, Popescu R, Cioran A,(1976) - Metallogenetical and geochimical study of the Cizma Vein (Maramureș area). Revue Roumaine de Geologie Geopphysique et Geographie-Geologie, T. 20. , nr.1, București;

Butucescu N, Bonea L, Botnărencu A, Stoicescu Gh, Stoicescu Florica (1963) - Mineralizația cu telururi auro-argentifere din zăcământul de la Băița-Nistru (Baia Mare). Rev. Minelor nr. 5, p. 214 - 221, București;

Socolescu M, Butucescu N, Drăgilă M, Popescu T. (1962) - Contribuții la cunoașterea și valorificarea mineralizației stanifere din minereul complex și cuprifer de la Baia Borșa -Burloaia. Rev. Minelor nr. 11/1962, București;

Edelstein O, Iștvan D, Kovacs M, Roman L, Pop N, Pop Cioroianu Vera, Gotz A (1980) - Minerale noi în munții Țibleș. Anuarul Muzeului Județean Maramureș, Marmația V-VI, p. 10-13, Baia Mare.

Cook N.J. (1997) - Bismut hand bismuth-antimony sulphosalts from Neogene vein mineralisation Baia Borșa area, Maramureș, Romania. Mineralogical Magazine, 613, p. 387-409, London.

Damian G, Ciobanu C.L, Cook N.J., Damian F . (2008) - Bismuth sulphosalts from the galena-maltildite series în the Cremenea vein, Șuior, Baia Mare district, Romania. Neues Jahrbuch fur Mineralogie Abhandlungen 185, p. 199-213.

În  Buletinele științifice ale I.C.P.I.M.N.R. Baia Mare încă din 1957 sunt publicate 20 de metale rare și disperse determinate în regiunea minieră Baia Mare, mai târziu fiind denumite metale critice. 

Autorii Trilogiei „Resursele minerale ale României” scot în evidență la iazurile de decantare, pe lângă mineralogia minereului procesat, elementele metalice identificate, spre exemplu:

Iaz Bloaja Avarii - Băiuț: elemente metalice identificate Cu; Pb; Co; Zn; Ni; Mn; Cd.

Iaz Plopiș - Răchițele Cavnic: Cr; Co; Cu; Rb; Sr; Mo; Pb.

Iaz Bozânta: Cu; Zn; Rb; Sr; Mo; Pb; Cr; Co.

Iaz Novăț-Novcior: Fe; Cu; Zn; Pb; Si; Au; Ag; Sn; In; Co.

Cunoașterea potențialului (rezervelor de metale) pe care iazurile și haldele îl au, a tipurilor de substanțe minerale utile din fiecare în parte, a valorii lor utilitare și, în consecință, a posibilității de valorificare. După ce se parcurge această etapă, se poate decide ce-i de făcut la fiecare iaz, haldă, după caz.          

Modul în care a fost ridicat Iazul de la Bozânta

Compania Remin, în perioada comuniștilor, a lucrat de prin anii 1950 oarecum haotic, fără o gândire în perspectiva dezvoltării acestei zone. Iazul Bozânta are o formă ciudată, o geometrie pe care nu o găsești la alte iazuri. Construcția acestuia a început pur şi simplu prin depozitarea sterilului rezultat la Flotația Săsar de când a început să lucreze Flotația. Sterilul a fost depozitat pe pământul gol, fără nicio pregătire. După mulți ani, s-a constatat că mai este nevoie de un iaz. Al doilea a fost configurat lângă primul şi, pentru o perioadă de timp, a fost un iaz pentru punerea sterilului. Dar fără gândire logică nu se poate face nimic nici în industria minieră. A fost nevoie de încă o suprafață de teren. Şi aşa s-a depus steril între cele două iazuri până ele s-au contopit într-un iaz mare, cel de astăzi.

Practic, Iazul de la Bozânta este cel mai mare, mai mare decât Iazul Central. El a funcționat până în 2006, când a fost închis, iar peste un an s-a pus lacătul şi pe minerit, ca activitate economică. Cele trei părți ale Iazului Bozânta, reprezintă fiecare câte o perioadă din mineritul maramureșean, astăzi un tot unitar care poluează din greu solul şi aerul din această parte a Băii Mari. Este o construcție uriașă. Pentru a vedea forma pe care o are, trebuie să urci iazul. De sus se vede forma șerpuită, dar şi felul în care mediul înconjurător este afectat de iaz, care nu are protecție. Pe o parte a iazului s-a experimentat metoda înierbării pentru a opri praful cu metale grele să fie împrăștiat pe Baia Mare şi localitățile din jur. Înierbarea nu s-a dovedit a fi eficientă. Este vizibil de sus. Avem un peisaj selenar, de unde pleacă praf şi mizerie, metale grele şi elemente chimice nocive spre oraş. Baza iazului este şi mai dezastruoasă. Zeci de ani de existență au produs o puternică presiune pe iaz, în întregul lui. Din loc în loc, există, la bază, țevi ce merg spre mijlocul iazului. Au rol de drenare. Pe aceste conducte se scurge în permanență o materie vâscoasă, de culoare roșiatică şi cu un puternic miros ce te amețește dacă stai în preajmă. Materialul vâscos, inițial, era colectat în niște canale construite în jurul iazului. Aceste canale pe multe porțiuni nu mai există, sunt înfundate şi materialul se pierde în pământul generos, ajungând în pânza freatică, în toate apele subterane aflate în această parte a municipiului Baia Mare. Este o situație incredibilă!