Sfânta Taină a Maslului - ca iertare

Preot profesor
Florian NECHITA
               
Se ştie că Sfânta Taină a Maslului este lucrare a lui Iisus Hristos în Biserică instituită cu scop vindecător pentru trupurile şi sufletele celor ce o primesc cu credinţă, dar cuprinde într-însa şi pe acela al iertării păcatelor.
Se numeşte taină pentru că se săvârşeşte cu lucrarea lui Dumnezeu şi nu pentru că ar cuprinde în sine ceva ascuns. Desigur, Tai­na se dezvăluie doar ochilor cre­dinţei celor ce o primesc şi nu ochilor trupeşti ai necredin­cioşilor.

Iisus Hristos le-a dat putere apostolilor „asupra duhurilor necurate, ca să le scoată şi să tămăduiască toată boala şi toată neputinţa” (Matei 10,1), iar Apostolul Iacob spune atât de clar: „Este cineva-ntre voi bolnav? Să-i cheme pe preoţii Bisericii, şi ei să se roage pentru el ungându-l cu untdelemn în numele Domnului; şi rugă­ciunea credinţei îl va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica; şi de va fi făcut păcate, i se vor ierta. Mărturisiţi-vă aşadar unul altuia păcatele şi rugaţi-vă unul pentru altul, ca să vă vindecaţi. Mult poate rugăciunea dreptului cea lucrătoare (stărui­toare)” (Iacob 5,14-16).
Cuvântul „maslu” vine din limbile slave care tradus în româneşte înseamnă „unt”, adică untdelemn, adică ulei. În cadrul Sfintei Taine se sfinţeşte uleiul cu care se ung apoi credincioşii bolnavi sau nu, trupeşte sau sufleteşte.
La Sfânta Taină a Maslului se săvârşesc cinci lucruri, fiecare de şapte ori. Se citeşte de şapte ori rugăciunea de sfinţire a untdelemnului, se citesc şapte pericope ale Apostolului, şapte Evanghelii, şapte rugăciuni pentru sănătate şi se ung de şapte ori cu untdelemn sfinţit credincioşii.
Sfânta slujbă a Maslului se săvâr­şeşte de obicei la căpătâiul bolnavului, dar se săvârşeşte şi maslu de obşte. Fireşte, este recomandat să fie precedată de Sfânta Taină a Spovedaniei şi a Împărtăşaniei.
Prin Spovedanie ne împăcăm cu Dumnezeu şi prin Împărtăşanie ne unim în mod tainic cu El: „… nu eu sunt cel ce mai trăiesc, ci Hristos este Cel Ce trăieşte în mine” (Galateni 2,20).
Împreunată cu cele două Sfinte Taine (Mărturisirea şi Împărtă­şania), Sfânta Taină a Maslului are multă putere pentru sănătatea trupească şi cea sufletească, iar cei ce le primesc, dobândesc şi iertarea păcatelor. Iertaţi şi împăcaţi cu Dumnezeu avem mai mare îndrăzneală la mila şi iubirea Lui.

Vindecarea şi iertarea se implică, în sensul că atunci când am dobândit iertarea păcatelor, am dobândit şi vindecarea, cel puţin a sufletului dacă nu şi a trupului. Iar pe de altă parte, când am devenit sănătoşi, am devenit şi iertaţi.
Să ne aducem aminte cum Iisus Hristos i-a spus slăbănogului din Capernaum, văzând credinţa celor patru inşi care-l purtau: „Îndrăz­neşte, fiule, iertate fie păcatele tale” (Matei 9,2), iar după iertare
i-a dăruit şi vindecarea trupească zicându-i: „Ridică-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta! Şi ridicându-se,
s-a dus la casa sa” (Matei 9,6-7).

Ar fi nedrept din partea noastră să pretindem de la Dumnezeu vindecarea trupului şi noi să continuăm în stare de păcat. Sau şi mai rău, să nu ne spovedim de păcate şi să cerem de la Dumnezeu vindecare trupească pentru a putea pe mai departe să păcătuim. Este în acest caz încercarea de a-L păcăli pe Dumnezeu, de a-L ispiti ceea ce nu este nici posibil şi nici în avantajul nostru. Sau, pentru că gândind astfel să ne revoltăm împotriva lui Dumnezeu, împotriva Bisericii şi împotriva puterii lucrătoare a preoţiei pentru că nu ne-am vindecat. „Nu vă amăgiţi; Dumnezeu nu se lasă batjocorit, căci ce va semăna omul, aceea va şi secera” (Galateni 6,7).
Şi dacă iertaţi de Dumnezeu şi nu ne vindecăm trupeşte, nu trebuie să ne revoltăm împotriva Lui pentru că ştie El când şi cum trebuie să ne dea sănătate. Adeseori, dacă n-am fi încercaţi cine ştie ce păcate am săvârşi, iar Dumnezeu permite în­cercările pedagogic asupra noastră spre îndreptare. Marii sfinţi cereau încercările de la Dumnezeu iar atunci când nu erau încercaţi ziceau: „- Doamne, cu ce te-am supărat de nu le trimiţi asupra noastră?”.
Foarte mult depinde iertarea şi vindecarea noastră şi de stăruinţa în rugăciune şi virtute. Cât a stăruit femeia cananiancă despre care auzim în pericopa care se citeşte la Sfânta Taină a Maslului? Iar apostolul Iacob - revin - zice: „Mult poate rugăciunea… stăruitoare a dreptului”. Observăm: a dreptului, (spovedit, iertat şi împăcat cu Dumnezeu).
Şi rugăciunea stăruitoare a păcă­tosului poate mult, dar rugăciunea lui să fie stăruitoare întâi spre îndreptarea sa şi mai apoi, sau în acelaşi timp, pentru vindecarea de boli. „Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi Se va apropia şi El de voi” (Iacob 4,8).
Iertarea păcatelor, deşi vine în principal prin pocăinţă sau măr­tu­risire totuşi o obţinem şi ca urmare a primirii Sfintei Taine a Maslului potrivit cuvintelor Sfântului Apostol Iacob: „… şi de va fi făcut păcate, i se vor ierta” (Iacob 5,15).
Prin iertare redobândim calitatea de fii ai lui Dumnezeu, fraţi adoptivi ai lui Iisus Hristos, fii ai Maicii Sfinte, dumnezei după har. „Dar celor câţi L-au primit, care cred întru numele Lui, le-a dat pu­tere să devină fii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1,12). Cu ce demnităţi ne binecu­vântează şi ne învredniceşte Dumnezeu! Dar acestea, iubiţi fraţi şi iubite surori, ne şi obligă să reflec­tăm asupra felului nostru de a ne purta. Să ne întrebăm: Ne purtăm noi demni de calitatea de fii ai lui Dumnezeu, fraţi ai lui Iisus, fii ai Maicii Sfinte? Un creş­tin se poartă întotdeauna aşa cum s-ar purta Hristos dacă ar fi în locul lui.
Dacă vom reflecta asupra acestor cuvinte şi le vom împlini ne va fi de ajuns.
Aşa să ne ajute bunul Dumnezeu. Amin.

„Şi dacă iertaţi de Dumnezeu şi nu ne vindecăm trupeşte, nu trebuie să ne revoltăm împotriva Lui pentru că ştie El când şi cum trebuie să ne dea sănătate. Adeseori, dacă n-am fi încercaţi cine ştie ce păcate am săvârşi, iar Dumnezeu permite încercările pedagogic asupra noastră spre îndreptare”.